Ascultă Radio România Constanța Live

Deschiderea sesiunii de sprijin pentru fermierii mici, așteptată din aprilie, se amână pentru luna septembrie

Deschiderea sesiunii de sprijin pentru fermierii mici, așteptată din aprilie, se amână pentru luna septembrie

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 21 mai 2018, 19:24

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale sprijină și anul acesta fermierii care au exploatații mici să obțină o finanțare nerambursabilă. Sprijinul acordat pentru dezvoltarea fermelor mici este 100% nerambursabil și este în valoare de 15.000 de euro.

În ultimii ani măsura a fost accesată mai mult decât la început, datorită promovării și informării fermierilor mici, deși, în general, aceștia sunt sceptici în ce privește sprijinul acordat.

Sesiunea depunerii dosarelor așteptată încă din luna aprilie se va deschide abia în septembrie, până la epuizarea fondurilor disponibile, iar din informațiile pe care le avem acesta este ultimul an în care mai sunt fonduri pentru submăsura 6.3. din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, dar urmează PNDR 2020- 2026, menționează directorul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Dorin Opreanu.

De anul trecut au scăzut dimensiunile comerciale ale fermelor de la care se poate accesa linia de finanțare pentru ferme mici.

Și fermele de câteva hectare și vaci vor putea accesa fonduri europene de 15.000 de euro.Pe lângă această măsură au fost create și alte facilități. Depunerea dosarelor durează doar 4 sau 5 luni prin comparație cu 1 an și jumătate, cum era înainte de 2017, ceea ce a condus la depunerea de proiecte de către mai mulți solicitanți și la accelerarea derulării programului. O modificare esențială vizează dimensiunea economică a fermei eligibilă pentru finanțare, care s-a diminuat de la 8.000 euro S.O. la 4.000, până la 11.999 euro S.O.

Pe site-ul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale există un tabel, unde fiecare fermier poate calcula la ce măsură se încadrează, în funcție de mărimea exploatației.

Depunerea Cererilor de finanțare pentru sM 6.3 se realizează online pe pagina oficială de internet a Agenției, www.afir.info. Această modalitate de depunere a proiectelor vine în sprijinul solicitanților care nu mai sunt nevoiți să meargă la sediul Oficiilor Județene din țară să depună întreg Dosarul cererii de finanțare.

„Alocarea financiară, pentru septembrie 2018 nu a fost stabilită încă. În această perioadă fermierii să își pregătească documentația necesară”, adaugă directorul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Dorin Opreanu.

  • Ascultați un interviu realizat de Carmen SECUIU cu directorul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Dorin Opreanu:


 

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal