Gin Rummy la Teatrul de Stat Constanța
Publicat de , 20 mai 2018, 09:32
La Teatrul de Stat din Constanța se joacă din nou, Gin Rummy. La sfârșitul acestei săptămâni a avut loc premiera, căci după zece ani de întrerupere putem să considerăm că este o premieră. Este o piesă din dramaturgia americană, o comedie dulce-amară, care folosește pretextul unui joc de cărți ca o metaforă a vieții.
Fonsia Dorsay și Martin Weller interpretați de Nina Udrescu și Liviu Manolache sunt doi bâtrâni, nu încă senili, dar la vârsta senectuții, aflați într-o situație tristă, într-un azil, departe de familiile lor. Weller e un cartofor, amintirile lui sunt strâns legate de acest joc de cărți, calculându-și viața după numărul de partide (douăzeci și patru, pe drumul cu trenul, de la New York la Los Angeles). Fonsia e o femeie divorțată, aparent ușor plutind deasupra realității, o mamă părăsită de fiul ei, pe care l-a crescut singură, cu mari strădanii. Nu mai are nicio rudă, nu și-a mai văzut sora din Canada de cincisprezece ani și pare că rătăcește fără sens în azilul modest în care a adus-o asistența socială.
E un text simplu, cu replici obișnuite, care nu strălucește prin ceva anume, dar care dă prilej actorilor să-și dovedească măiestria. Căci joacă într-un decor minimalist, fără mari efecte luminoase, fără tehnică specială, așa cum sunt obișnuiți să vadă spectatorii de astăzi.
Probalil, amintindu-și cu nostalgie și respect de mentorul său, actorul Petrică Gheorghiu și de teatrul de altădată, care însemna în primul rând arta actorului și apoi celelalte, Liviu Manolache a insistat să se reia această piesă în repertoriul Teatrului de Stat din Constanța, după zece ani. Portretele sunt conturate într-un tur de forță actoricesc de cei doi artiști ai scenei constănțene, care au reluat piesa, într-un alt registru, devenit grav și prin trecerea anilor… O masă, două scaune, o fereastră prin care nu se vede mai nimic, decât reflexia unor fulgere dintr-o noapte ploioasă, îmbrăcăminte ponosită, sugestii ale bătrâneții lipsite de strălucire; Nina Udrescu fragilă dar și hotărâtă în același timp, cu izbucniri de orgoliu și slăbiciuni bine jucate; Liviu Manolache cu ticuri bătrânești studiate cu atenție, simpatic și jovial, morocănos cu moderație, ocupând scena cu pricepere, ca de obicei.
Cred, totuși, că este genul de piesă potrivită unui spațiu mai intim, o sală studio, pe care, din păcate Teatrul de Stat nu o are, dar ar putea să o dobândească de la autorități, spre beneficiul spectatorilor. Nu știu cât de mult va înțelege tânăra generație mesajul amar al piesei și cât se va simți de atrasă de el, încât să vină la spectacol. Poate e în firea lucrurilor să nu perceapă așa scurgerea timpului. Dar publicul matur are, cu siguranță, prilej de reflectare. Frica de bătrânețe se insinuează în viețile noastre în jurul vârstei de 40 de ani, când corpul ne dă câteva semnale de alarmă că sănătatea începe să scârțâie. Unii psihologi vorbesc astăzi mai mult și despre gerontofobie, sau respingerea celor bătrâni…
Scrisă în 1976 de dramaturgul american Donald Coburn, piesa ”Gin Rummy” va rămâne actuală atâta timp cât bătrânețea va însemna și singurătate. Adică… ”forever”…
Steliana Bajdechi
