Ascultă Radio România Constanța Live

Destinații de turism ecumenic în Dobrogea: Mănăstirea Sf. Serafim de Sarov

Destinații de turism ecumenic în Dobrogea: Mănăstirea Sf. Serafim de Sarov

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 30 aprilie 2018, 17:07

După Monumentul Tropaeum Traiani și cetatea Adamclisi, la 5 kilometri distanță de Comuna Ion Corvin și la 10 km de Mănăstirea Sfântului Andrei, peștera și izvorul cu apa căruia erau creştinați cei ce doreau să urmeze cuvântul lui Hristos și de Fântâna lui Mihai Eminescu, loc propice pentru grătare, din pădurea Migilet, se află Schitul Sfântului Serafim de Sarov.

De altfel, pe oricare dintre principalele trasee dobrogene ai apuca, întâlnești mărturii de viață creștină, lăcașuri sfinte, schituri și mănăstiri vechi dar și noi, care revigorează viața monahală începută cu aproape 2000 de ani în urmă pe aceste meleaguri.

În acest loc de liniștire sufletească, biserica ce poartă hramul Sfântului Serafim de Sarov realizată din bușteni a fost dezasamblată și transportată cu TIR-ul din Bucovina.

Părintele stareț, Atanasie Gogoneață: „Este o mănăstire mai retrasă, dar cei care doresc pot găsi în această zonă a Dobrogei o clipă de liniște unde să se reculeagă. Îi așteptăm cu tot dragul, cu o vorbă bună sau o cană de apă rece. Din această primăvară, după 9 ani de când a fost pusă piatra de temelie, mănăstirea are și apă, tocmai de la 180 de metri adâncime. Îi așteptăm cu toată bucuria, așa cum Sfântul îi întâmpina pe toți cei care îi treceau pragul chiliei din pădure, unde primea mii de pelerini, cu o închinăciune și îi numea pe toți „bucuria mea”. Oferea tuturor mângâiere și povață și chiar și acum cine îi cere ajutorul Sfântului Serafim, nu îl trece cu vederea și ascultă rugăciunea fiecăruia“.

Redactor: Carmen SECUIU


AUDIO | Diplome profesionale de recunoaștere a calificării pentru 120 de constănțeni
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 13:12

AUDIO | Diplome profesionale de recunoaștere a calificării pentru 120 de constănțeni

Aproape 120 de persoane din județul Constanța, care au experiență în meseriile de ospătar și lucrător comercial, dar nu au și diplomele...

AUDIO | Diplome profesionale de recunoaștere a calificării pentru 120 de constănțeni
O nouă informare ANM de răcire a vremii și ninsori. 10 județe, sub Cod Galben de ger
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 11:42

O nouă informare ANM de răcire a vremii și ninsori. 10 județe, sub Cod Galben de ger

ANM a emis o nouă informare de ninsori, strat de zăpadă, intensificări ale vântului și răcire accentuată a vrermii, valabilă în mare parte...

O nouă informare ANM de răcire a vremii și ninsori. 10 județe, sub Cod Galben de ger
Tribunalul Bucureşti decide dacă poate începe procesul lui Călin Georgescu acuzat de propagandă legionară
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 11:15

Tribunalul Bucureşti decide dacă poate începe procesul lui Călin Georgescu acuzat de propagandă legionară

Tribunalul Bucureşti este aşteptat luni să stabilească definitiv dacă poate începe pe fond procesul în care fostul candidat la alegerile...

Tribunalul Bucureşti decide dacă poate începe procesul lui Călin Georgescu acuzat de propagandă legionară
Sindicaliștii din Sănătate și Asistență Socială amenință cu greva generală
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 10:48

Sindicaliștii din Sănătate și Asistență Socială amenință cu greva generală

Federația SANITAS România va iniția procedurile de declanșare a conflictului colectiv de muncă în Sănătate și Asistență Socială, după ce...

Sindicaliștii din Sănătate și Asistență Socială amenință cu greva generală
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 09:15

Angajații primăriilor de comune vor fi în grevă de avertisment marți, 10 februarie

Angajații primăriilor de comune din toată țara vor fi în grevă de avertisment, mâine, între orele 10.00 și 12.00, în timp ce sute de...

Angajații primăriilor de comune vor fi în grevă de avertisment marți, 10 februarie
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 08:04

CCR, așteptată să se pronunțe, miercuri, asupra sesizării ÎCCJ privind reforma pensiilor magistraţilor

CCR se pronunţă săptămâna aceasta asupra sesizării ÎCCJ privind reforma sistemului de pensionare al magistraţilor. După multe amânări,...

CCR, așteptată să se pronunțe, miercuri, asupra sesizării ÎCCJ privind reforma pensiilor magistraţilor
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 07:40

Pachetul trei de reformă va fi adoptat în prima ședință de Guvern din această săptămână

Săptămâna aceasta ar trebui să fie cea finală pentru pachetul trei de reformă, ce ar urma să aducă reduceri de cheltuieli în administraţia...

Pachetul trei de reformă va fi adoptat în prima ședință de Guvern din această săptămână
Actualitate duminică, 8 februarie 2026, 18:40

Cartea „Invincibila – Ana Aslan, de la cercetare la diplomația medicală”, semnată de Anca Elena Ștefan, Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan, va fi lansată la Constanța

Volumul  „Invincibila – Ana Aslan, de la cercetare la diplomația medicală”, semnat de Anca Elena Ștefan, Aurelia Lăpușan și Ștefan...

Cartea „Invincibila – Ana Aslan, de la cercetare la diplomația medicală”, semnată de Anca Elena Ștefan, Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan, va fi lansată la Constanța