Ascultă Radio România Constanța Live

Amenzi pentru cei care nu respectă regulile de aprindere și stingere a grătarului

Amenzi pentru cei care nu respectă regulile de aprindere și stingere a grătarului

Publicat de Arantxa Catană, 29 aprilie 2018, 14:35

Mulţi sunt cei care optează zilele acestea pentru un grătar în aer liber. Autorităţile atrag atenţia că sunt anumite reguli care trebuie respectate, pentru prevenirea unui incendiu, chiar şi în locurile special amenajate.

După aprinderea grătarului este importantă monitorizarea în permanență a arderii, deoarece chiar și o rafală slabă de vânt ar putea modifica direcția focului, îndreptând flăcările spre vegetație sau transportând scânteile la distanțe foarte mari. De asemenea, în locul unde se face grătarul trebuie să fie amplasat un stingător de incendiu, sau o găleată cu apă. Nu în ultimul rând, înainte de plecare, focul trebuie stins, iar cenușa trebuie acoperită cu pământ”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, căpitanul Cătălin Chirca.

Echipe ale Gărzii de Mediu vor verifica zonele amenajate pentru grătare şi îi vor amenda pe cei care nu respectă natura.

Persoanele fizice riscă sancțiuni începând de la 100 de lei, mergând până la 2.000 de lei în cazul abandonării deșeurilor generate de către aceștia, iar sancțiunile maxime sunt de 5.000 de lei pentru cei care nu respectă modalitatea de aprindere și de utilizare a focului în aceste zone destinate picnicului”, a punctat șeful Direcţiei Arii Protejate din cadrul Gărzii de Mediu, Marius Popescu.

Scriitorul Ovidiu Mihalache, invitat la Povești din Dobrogea
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 18:15

Scriitorul Ovidiu Mihalache, invitat la Povești din Dobrogea

“Omătul încins” este titlul romanului recent apărut la Editura Neuma, semnat de scriitorul Ovidiu Mihalache. Acesta reconstituie o realitate...

Scriitorul Ovidiu Mihalache, invitat la Povești din Dobrogea
pasaj Tomis - Aurel Vlaicu
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 17:57

Proiectul viitorului pasaj de la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu, pe ordinea de zi a consilierilor locali

Consilierii locali constănțeni s-au întrunit astăzi, în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi s-a aflat un singur proiect care vizează...

Proiectul viitorului pasaj de la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu, pe ordinea de zi a consilierilor locali
Bărbatul din Năvodari, cercetat penal pentru că a bătut un câine, reținut de polițiști pentru 24 de ore
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 17:41

Bărbatul din Năvodari, cercetat penal pentru că a bătut un câine, reținut de polițiști pentru 24 de ore

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de provocarea de suferințe fizice și psihice prin orice...

Bărbatul din Năvodari, cercetat penal pentru că a bătut un câine, reținut de polițiști pentru 24 de ore
CONSTANȚA: Licitație publică pentru închirierea a 13 cabinete medicale din Policlinica nr. 2
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 17:10

CONSTANȚA: Licitație publică pentru închirierea a 13 cabinete medicale din Policlinica nr. 2

Consiliul Județean Constanța a aprobat, astăzi, documentația pentru licitația publică privind închirierea a 13 cabinete medicale din...

CONSTANȚA: Licitație publică pentru închirierea a 13 cabinete medicale din Policlinica nr. 2
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 16:32

Consiliul Județean Constanța a aprobat pachetul fiscal pentru 2026

Consiliul Județean Constanța a aprobat, astăzi, pachetul fiscal pentru 2026. Acesta include taxele de urbanism, taxele speciale și tarifele...

Consiliul Județean Constanța a aprobat pachetul fiscal pentru 2026
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 16:19

Georgescu, prima întâlnire în instanță cu Potra: Reforma în Justiție începe cu un singur pas – turul doi înapoi

Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu și mercenarul Horațiu Potra s-au întâlnit luni pentru prima dată în sala de...

Georgescu, prima întâlnire în instanță cu Potra: Reforma în Justiție începe cu un singur pas – turul doi înapoi
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 16:03

Județul CONSTANȚA: Locațiile în care se poate efectua examenul trichineloscopic

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanta aduce la cunoștința publicului locațiile unde se poate efectua...

Județul CONSTANȚA: Locațiile în care se poate efectua examenul trichineloscopic
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 15:56

CONSTANȚA: Blocarea locului de parcare cu diferite obiecte, sancționată cu până la o mie de lei

Delimitarea benzii unice pentru autobuze, pe bulevardele din municipiul Constanța,  restrânge numărul locurilor de parcare neamenajate. În...

CONSTANȚA: Blocarea locului de parcare cu diferite obiecte, sancționată cu până la o mie de lei