Ascultă Radio România Constanța Live

PÎCCJ-Dosarul „Revoluţiei“: Ion Iliescu a acceptat şi oficializat măsuri cu caracter militar – unele cu un evident caracter diversionist

PÎCCJ-Dosarul „Revoluţiei“: Ion Iliescu a acceptat şi oficializat măsuri cu caracter militar – unele cu un evident caracter diversionist

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 17 aprilie 2018, 12:34

Ion Iliescu a acceptat şi oficializat măsuri cu caracter militar, dintre care unele au avut „un evident caracter diversionist”, se arată într-un comunicat transmis, marţi, de Parchetul General, în care se precizează că s-a dispus extinderea şi efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru infracţiuni contra umanităţii faţă de fostul preşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (CFSN), fiind vizate fapte comise în intervalul 27 – 31 decembrie 1989, pentru care nu este necesară îndeplinirea unei condiţii prealabile de autorizare.

„Reamintim că pentru faptele comise în intervalul 22 – 27 decembrie 1989 de către Iliescu Ion, procurorii militari au solicitat autorizarea preşedintelui României, necesitatea acestei măsuri procesuale fiind justificată de faptul că, în perioada menţionată, CFSN a acţionat ca un veritabil Guvern, membrii acestuia fiind asimilaţi unor miniştri”, se mai arată în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, procurorii Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) au mai dispus în dosarul „Revoluţiei” efectuarea în continuare a urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii, faţă de generalul locotenent în rezervă Iosif Rus, la data săvârşirii faptelor comandant al Aviaţiei Militare şi membru al Consiliului Militar Superior, precum şi faţă de amiralul în rezervă Emil („Cico”) Dumitrescu Emil, la data săvârşirii faptelor căpitan rangul I.

Potrivit procurorilor, Iosif Rus, în calitate de comandant al Aviaţiei Militare şi membru al Consiliului Militar Superior, a dat ordine cu caracter diversionist, precum cel din seara de 22 decembrie 1989, când, din proprie iniţiativă şi fără drept, a solicitat ca în sprijinul micro-garnizoanei Aeroportului Internaţional Otopeni să fie trimisă o subunitate a trupelor de Securitate.

„Acest ordin, dat de o persoană ce nu avea dreptul să intervină în organizarea pazei şi apărării Aeroportului Otopeni (cu plan propriu de apărare), a produs o ruptură informaţională şi de comunicare între forţele angrenate în paza şi apărarea acestui obiectiv, constituind sursa unei grave confuzii, factori esenţiali ce au creat premisele focului fratricid între militarii MApN şi cei ai trupelor de Securitate sosite în sprijin. Fără acest ordin, neregulamentar şi inutil, nu ar fi fost posibilă tragedia survenită în dimineaţa zilei de 23.12.1989, în urma căreia au decedat 48 de persoane (40 militari) şi alte 15 au fost rănite”, se menţionează în comunicat.

Procurorii mai susţin că faţă de Iosif Rus există probe că pe 23 decembrie 1989 a dat ordin ca elicopterelor de la Regimentul 61 Elicoptere Boteni să le fie schimbate, prin revopsire, cocardele tricolore de pe fuselaj şi înlocuite cu alte însemne, de alt format geometric.

„În condiţiile în care gl. lt. (r) Iosif Rus a ordonat, în mai multe rânduri, ca aparatele de zbor amintite să efectueze diverse misiuni deasupra Capitalei (TVR, Cimitirul Ghencea etc.) şi în alte zone, cu scopul combaterii presupuşilor terorişti, au fost generate confuzii şi suspiciuni întemeiate la nivelul militarilor dispuşi la sol pentru paza diverselor obiective, situaţie care a dus la deschiderea focului fratricid şi creşterea în intensitate a psihozei teroriste. De menţionat că toate afirmaţiile făcute cu privire la existenţa elementelor teroriste s-au dovedit ulterior a fi false”, precizează PÎCCJ.

În ceea ce-l priveşte pe Emil („Cico”) Dumitrescu, din probatoriu rezultă că, îmbrăcat în ţinută militară, a lansat personal prin intermediul TVR, începând din ziua de 22 decembrie, informaţii false, cu caracter diversionist, ce au avut drept efect instaurarea la nivelul întregii ţări a psihozei fenomenului terorist, ce a avut drept consecinţă pierderi de vieţi omeneşti, vătămări corporale şi lipsirea de libertate a numeroase persoane.

„Ca iniţiator şi coordonator al comandamentului unic de conducere (organism politico-militar) iar, mai apoi, în calitate de preşedinte al CFSN (care şi-a subordonat Consiliul Militar Superior), Iliescu Ion a acceptat şi oficializat măsuri cu caracter militar, dintre care unele au avut un evident caracter diversionist. Prin exercitarea autorităţii depline, Iliescu Ion ar fi putut interveni pentru stoparea fenomenului diversionist, însă nu a acţionat în acest sens. Psihoza teroristă ce a atins cote paroxistice în rândurile militarilor şi civililor înarmaţi, coroborată cu multe ordine militare ce au prezentat caracter diversionist (deplasări de trupe ale unor unităţi militare, ordonate în general pe timpul nopţii), a avut drept rezultat numeroase situaţii de foc fratricid şi de deschidere a focului asupra unor persoane ce nu desfăşurau activităţi potrivnice mişcării revoluţionare”, se mai arată în comunicatul PÎCCJ.

EFORIE NORD: Un bărbat de 35 de ani, lovit de mașină
Actualitate joi, 6 noiembrie 2025, 07:29

EFORIE NORD: Un bărbat de 35 de ani, lovit de mașină

Accidentul s-a produs în această dimineață în Eforie Nord, zona Lidl, transmite ISU Dobrogea. Victima este un bărbat de 35 de ani, care a fost...

EFORIE NORD: Un bărbat de 35 de ani, lovit de mașină
Spectacolul „Pescuitorii de perle”, pe scena Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”
Actualitate miercuri, 5 noiembrie 2025, 20:32

Spectacolul „Pescuitorii de perle”, pe scena Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”

Spectacolul „Pescuitorii de perle” de Georges Bizet, pe un libret de M. Carre și E. Carmon, are loc sâmbătă, 8 noiembrie, de la ora 18.30, pe...

Spectacolul „Pescuitorii de perle”, pe scena Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”
pompieri, 112 - foto - ISU Tulcea
Actualitate miercuri, 5 noiembrie 2025, 18:29

Pompierii intervin în Ovidiu, după ce a fost semnalat miros de gaz

Detașamentul Fripis intervine pe strada Luminișului din Ovidiu, cu un ASAS și CBRN, după ce a fost semnalat miros de gaz. Din primele...

Pompierii intervin în Ovidiu, după ce a fost semnalat miros de gaz
Curtea de Conturi a finalizat raportul de audit financiar pe anul 2023 la Primăria Constanța
Actualitate miercuri, 5 noiembrie 2025, 17:44

Curtea de Conturi a finalizat raportul de audit financiar pe anul 2023 la Primăria Constanța

Curtea de Conturi a finalizat raportul de audit financiar pe anul 2023 la Primăria Constanța. Instituția de control a emis o opinie ”cu...

Curtea de Conturi a finalizat raportul de audit financiar pe anul 2023 la Primăria Constanța
Actualitate miercuri, 5 noiembrie 2025, 16:39

DIALOGURI LA ZI | Andrei Rădulescu, broker de asigurări, invitat în emisiunea de astăzi

Românii sunt proprietari de locuințe, dar foarte puțini le și protejează cu adevărat. Încheierea unei asigurări pentru locuință nu este...

DIALOGURI LA ZI | Andrei Rădulescu, broker de asigurări, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate miercuri, 5 noiembrie 2025, 15:27

CONSTANȚA: Începe furnizarea căldurii către consumatorii racordați la sistemul centralizat

Termoficare Constanța vă aduce la cunoștință că începând cu după-amiaza zilei de miercuri, 5 noiembrie,  va începe procedura tehnologică...

CONSTANȚA: Începe furnizarea căldurii către consumatorii racordați la sistemul centralizat
Actualitate miercuri, 5 noiembrie 2025, 15:10

Turneul Acting Out ajunge la Constanța

Turneul ACTING OUT – performance despre corp, memorie și rezistență, un proiect al Centrului Dialectic care include 14 reprezentații și 11...

Turneul Acting Out ajunge la Constanța
Actualitate miercuri, 5 noiembrie 2025, 14:31

CONSTANȚA: Vechile cinematografe sau grădini de vară au ajuns acum decoruri potrivite mai degrabă pentru filmele de groază

Altădată pline de oameni care stăteau la coadă pentru bilete, unele dintre vechile cinematografe sau grădini de vară din Constanța au ajuns...

CONSTANȚA: Vechile cinematografe sau grădini de vară au ajuns acum decoruri potrivite mai degrabă pentru filmele de groază