Ascultă Radio România Constanța Live

FC Viitorul poate ajunge pe locul al treilea în play-off

FC Viitorul poate ajunge pe locul al treilea în play-off

Publicat de Claudiu Dobrescu, 14 aprilie 2018, 14:45

Pentru FC Viitorul Constanța cele două meciuri din etapele a-V-a și a-VI-a în faza play-off din Liga I la fotbal sunt considerate foarte importante.

În situația în care ar obține două victorii sau o victorie și un rezultat de egalitate, echipa constănțeană ar avea șanse să ocupe poziția a treia în clasament, un loc dorit în această ediție de campionat.

Meciul din etapa a-V-a, de la Ovidiu, va avea loc mâine seară de la ora 20.45, cu CFR Cluj (ocupanta poziției secunde, cu 36 de puncte).

Jucătorii Alexandru Cicâldău și Cristian Ganea au fost prezenți astăzi la conferința de presă dinaintea partidei și au declarat că speră să obțină victoria.

„Avem în față meciul de mâine pe care trebuie să-l tratăm cu mare seriozitate, să încercăm să obținem cele trei puncte!CFR Cluj nu este o echipă aflată în criză, este o echipă bună care se va bate în campionat până în ultima etapă.Când am intrat în play-off ne-am propus ca obiectiv locul al treilea, acum suntem mai aproape de el.Rămâne deocamdată același obiectiv!” , a afirmat Alexandru Cicâldău.

Cristian Ganea a fost de părere că: „Am avut unele probleme musculare și am vorbit cu stuff-ul tehnic.Am ales să nu joc în etapa trecută!Echipa a crescut în ultima vreme, avem două victorii la rând.Eu cred că echipa arată bine, sunt mulți jucători tineri și avem șanse să urcăm pe locul trei, acest fiind obiectivul nostru!O victorie cu CFR ne-ar duce cu gândul să sperăm la mai mul! „.

Managerul tehnic Gheorghe Hagi a făcut câteva remarci referitoare la meciul de mâine seară: „Suntem într-o perioadă foarte bună!Am reușit să câștigăm două meciuri în deplasare care erau foarte importante pentru noi.Ne așteaptă o perioadă cu trei meciuri importante și grele, cu CFR Cluj, FCSB și CSU Craiova!Sunt meciuri grele deoarece adversarele sunt bune, provocatoare, iar noi încercăm să ne depășim, să facem meciuri extraordinare și să câștigăm!Nu schimbăm nimic din filozofia noastră, încercăm să avem mai multă personalitate, să dominăm și să ne impunem.Adversara de mâine, CFR, este o echipă bună, cu un antrenor (Dan Petrescu) care are multă experiență, asa că meciul cred că va fi foarte interesant!” , a menționat managerul Gheorghe Hagi.

Partida din etapa a-VI-a a fazei play-off va avea loc tot la Ovidiu, cu FCSB, la 21 aprilie de la ora 20.45.

Competiție importantă pentru tinerii atleți de la CSM Constanța
Sport vineri, 5 iunie 2026, 09:44

Competiție importantă pentru tinerii atleți de la CSM Constanța

Stadionul de atletism „Nicolae Mărășescu” din Craiova va găzdui în weekend, întrecerile Campionatelor Internaționale de atletism ale...

Competiție importantă pentru tinerii atleți de la CSM Constanța
Ultimul meci din grupa preliminară pentru fotbalistele din naționala României
Sport vineri, 5 iunie 2026, 08:39

Ultimul meci din grupa preliminară pentru fotbalistele din naționala României

Naționala feminină de fotbal a României întâlnește Republica Moldova în ultimul meci din grupa preliminară pentru Campionatul Mondial din...

Ultimul meci din grupa preliminară pentru fotbalistele din naționala României
Festivalul Universitar al Sporturilor Nautice „Primul Val” se va desfășura pe Lacul Siutghiol
Sport joi, 4 iunie 2026, 14:23

Festivalul Universitar al Sporturilor Nautice „Primul Val” se va desfășura pe Lacul Siutghiol

Studenți din opt centre universitare participă la Festivalul Universitar al Sporturilor Nautice „Primul Val”. Facultatea de Educație Fizică...

Festivalul Universitar al Sporturilor Nautice „Primul Val” se va desfășura pe Lacul Siutghiol
Competiție importantă pentru sportivii de la CSM Constanța Kempo
Sport joi, 4 iunie 2026, 12:42

Competiție importantă pentru sportivii de la CSM Constanța Kempo

Sâmbătă, 6 iunie, în Sala “Apollo” din Capitală se vor desfășura întrecerile Campionatului Național de Kempo Knock Down, competiție la...

Competiție importantă pentru sportivii de la CSM Constanța Kempo
Sport joi, 4 iunie 2026, 11:38

Luna mai a adus numeroase medalii în vitrina CSM Constanța

20 medalii de aur, 12 de argint și 17 bronz este palmaresul sportivilor CSM Constanța în luna mai a acestui an. Celor 11 obținute în prima...

Luna mai a adus numeroase medalii în vitrina CSM Constanța
Sport miercuri, 3 iunie 2026, 19:58

FRG: Litigiul privind medalia de bronz a Anei Bărbosu de la JO Paris costă 250.000 de franci elveţieni

Federaţia Română de Gimnastică a anunţat, miercuri, într-un comunicat de presă, că procesul de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, privind...

FRG: Litigiul privind medalia de bronz a Anei Bărbosu de la JO Paris costă 250.000 de franci elveţieni
Sport miercuri, 3 iunie 2026, 11:38

Cele 48 de echipe de la Cupa Mondială 2026 au transmis loturile finale la FIFA

Toţi cei 1.248 de jucători ai celor 48 de echipe care vor participa la Cupa Mondială FIFA 2026 au fost confirmaţi în urma depunerii listelor...

Cele 48 de echipe de la Cupa Mondială 2026 au transmis loturile finale la FIFA
Sport miercuri, 3 iunie 2026, 10:13

Gabi Iancu și-a încheiat contractul cu Farul Constanța

Atacantul Gabriel Iancu nu mai este jucătorul echipei Farul Constanța, după ce contractul acestuia a expirat. În vârstă de 32 ani, Gabriel...

Gabi Iancu și-a încheiat contractul cu Farul Constanța