Ascultă Radio România Constanța Live

România participă la Campionatul European U17 de volei feminin

România participă la Campionatul European U17 de volei feminin

Publicat de Claudiu Dobrescu, 12 aprilie 2018, 09:38

Naționala feminină de cadete a României participă în aceste zile la Campionatul European sub 17 ani din Bulgaria, competiție în care este creditată cu șanse reale la câștigarea unor medalii.

Ar fi prima performanță pentru voleiul românesc după 1989.

Tricolorele vor debuta mâine împotriva campioanei en-titre, Italia. Din grupa României mai fac parte Germania, Olanda, Ucraina și Turcia. Primele două clasate se califică în semifinale.

„Presiune există, este inerentă pe măsură ce se apropie competiția, dar atmosfera este bună și suntem în grafic. Specialiștii afirmă că grupa noastră este cea mai puternică, însă mergem încrezători la EURO. Ne convine că jucăm contra Italiei în primul meci deoarece atunci avem cele mai mari șanse la o eventuală surpriză. Nu ne dăm la o parte de la o medalie, mergem cu gândul să ne calificăm în semifinale și de acolo e posibil orice”, a precizat selecționerul Marius Macarie.

Meciurile se dispută la Sofia într-o sală în care voleibalistele noastre au jucat multe amicale în ultimii ani, iar în tribune se vor afla mulți suporteri români, în special prieteni și membri din familiile jucătoarelor.

Programul echipei României la EURO U17 feminin:

13 aprilie, ora 20.00: România vs Italia

14 aprilie, ora 20.00: România vs Turcia

15 aprilie, ora 20.00: Germania vs România

17 aprilie, ora 20.00: România vs Olanda

18 aprilie, ora 17.30:  Ucraina vs România

Din grupa I fac parte Rusia, Bulgaria, Serbia, Belarus, Slovenia și Ungaria.

Lotul României:

Ridicătoare: Cosmina Marinescu (ACS Top Volei 05 Constanța), Andreea Murar (LPS Cluj)

Centri: Denisa Ionescu (CSU Medicina Târgu Mureș), Francesca Alupei (CSM București), Adriana Alexandru (BP Hașdeu Buzău)

Extreme: Florina Murariu (Agroland Timișoara), Karina Murariu (Agroland Timișoara), Mara Dumitrescu (CSU Medicina Târgu Mureș), Maria Dulău (Dinamo București)

Universal: Alexia Căruțașu (CSM București), Alexandra Spînoche (CSM Bucuresti)

Libero: Andra Cojocaru (CS Medgidia)

Conducerea tehnică: Marius Macarie (CSS Toplita, antrenor principal), Adrian Mihăilă (CS Muscel Campulung, antrenor secund), Mircea Gătej (statistician), Andreea Groza (fizioterapeut), Adin Cojocaru (manager).

 

 

Competiție importantă pentru tinerii atleți de la CSM Constanța
Sport vineri, 5 iunie 2026, 09:44

Competiție importantă pentru tinerii atleți de la CSM Constanța

Stadionul de atletism „Nicolae Mărășescu” din Craiova va găzdui în weekend, întrecerile Campionatelor Internaționale de atletism ale...

Competiție importantă pentru tinerii atleți de la CSM Constanța
Ultimul meci din grupa preliminară pentru fotbalistele din naționala României
Sport vineri, 5 iunie 2026, 08:39

Ultimul meci din grupa preliminară pentru fotbalistele din naționala României

Naționala feminină de fotbal a României întâlnește Republica Moldova în ultimul meci din grupa preliminară pentru Campionatul Mondial din...

Ultimul meci din grupa preliminară pentru fotbalistele din naționala României
Festivalul Universitar al Sporturilor Nautice „Primul Val” se va desfășura pe Lacul Siutghiol
Sport joi, 4 iunie 2026, 14:23

Festivalul Universitar al Sporturilor Nautice „Primul Val” se va desfășura pe Lacul Siutghiol

Studenți din opt centre universitare participă la Festivalul Universitar al Sporturilor Nautice „Primul Val”. Facultatea de Educație Fizică...

Festivalul Universitar al Sporturilor Nautice „Primul Val” se va desfășura pe Lacul Siutghiol
Competiție importantă pentru sportivii de la CSM Constanța Kempo
Sport joi, 4 iunie 2026, 12:42

Competiție importantă pentru sportivii de la CSM Constanța Kempo

Sâmbătă, 6 iunie, în Sala “Apollo” din Capitală se vor desfășura întrecerile Campionatului Național de Kempo Knock Down, competiție la...

Competiție importantă pentru sportivii de la CSM Constanța Kempo
Sport joi, 4 iunie 2026, 11:38

Luna mai a adus numeroase medalii în vitrina CSM Constanța

20 medalii de aur, 12 de argint și 17 bronz este palmaresul sportivilor CSM Constanța în luna mai a acestui an. Celor 11 obținute în prima...

Luna mai a adus numeroase medalii în vitrina CSM Constanța
Sport miercuri, 3 iunie 2026, 19:58

FRG: Litigiul privind medalia de bronz a Anei Bărbosu de la JO Paris costă 250.000 de franci elveţieni

Federaţia Română de Gimnastică a anunţat, miercuri, într-un comunicat de presă, că procesul de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, privind...

FRG: Litigiul privind medalia de bronz a Anei Bărbosu de la JO Paris costă 250.000 de franci elveţieni
Sport miercuri, 3 iunie 2026, 11:38

Cele 48 de echipe de la Cupa Mondială 2026 au transmis loturile finale la FIFA

Toţi cei 1.248 de jucători ai celor 48 de echipe care vor participa la Cupa Mondială FIFA 2026 au fost confirmaţi în urma depunerii listelor...

Cele 48 de echipe de la Cupa Mondială 2026 au transmis loturile finale la FIFA
Sport miercuri, 3 iunie 2026, 10:13

Gabi Iancu și-a încheiat contractul cu Farul Constanța

Atacantul Gabriel Iancu nu mai este jucătorul echipei Farul Constanța, după ce contractul acestuia a expirat. În vârstă de 32 ani, Gabriel...

Gabi Iancu și-a încheiat contractul cu Farul Constanța