Ascultă Radio România Constanța Live

Mecanicii de locomotivă pichetează joi Ministerul Transporturilor

Mecanicii de locomotivă pichetează joi Ministerul Transporturilor

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 5 aprilie 2018, 10:27

Federaţia Mecanicilor de Locomotivă din România (FMLR) pichetează joi Ministerul Transporturilor, între orele 10:00 – 13:00, reprezentanţii Federaţiei fiind nemulţumiţi de situaţia dezastruoasă a sistemului feroviar cu impact asupra condiţiilor de muncă şi a salarizării.

De asemenea, FMLR reclamă situaţia conflictuală dintre CFR Marfă şi Compania Naţională CFR SA, respectiv împingerea operatorului naţional de transport feroviar de marfă către faliment sau, mai grav, către dizolvare. Federaţia solicită, totodată, adoptarea Statutului Personalului Feroviar, un proiect de lege care actualmente stagnează în Camera Deputaţilor.

În data de 29 martie, mecanicii de locomotivă au anunţat că vor picheta, în zilele de 5, 12 şi 19 aprilie, Ministerul Transporturilor, iar pe 23 aprilie va fi organizat un marş către Guvern, din cauza situaţiei din sistem.

„În cazul în care nu se găsesc soluţii, noi am întreprins şi vom trece la o serie de măsuri şi acţiuni sindicale, printre care vreau să anunţ că în datele de 5, 12 şi 19 aprilie vom picheta Ministerul Transporturilor, iar în data de 23 aprilie, de Ziua Feroviarului, am stabilit, cu marea majoritate a colegilor din sistemul feroviar, să facem un miting în faţa Ministerului Transporturilor, urmat de un marş până în Piaţa Victoriei, unde vom depune un memoriu şi la Guvernul României şi vom acţiona aproximativ 2 ore în faţa Guvernului României. Eu sper, în al 12-lea ceas, că decidenţii vor interveni şi vor rezolva problema creată de cele două entităţi ale statului, CFR S.A şi CFR Marfă”, a declarat preşedintele FML, Iulică Măntescu, într-o conferinţă de presă susţinută pe 29 martie.

Pe de altă parte, Măntescu a mai tras un semnal de alarmă privind situaţia a 7.500 de persoane, salariaţii CFR Marfă, care riscă să nu îşi primească salariile de Paşti, acesta făcând apel la autorităţile statului să se găsească soluţiile cele mai bune.

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a afirmat, la începutul săptămânii trecute, că CFR Marfă a acumulat o datorie netolerat de mare la CFR Infrastructură, de peste 100 de milioane de euro, iar dacă CFR Infrastructură ar folosi toţi banii pe care îi are de primit de la această companie am avea sute de kilometri de pe care restricţiile ar fi ridicate.

Sursa – agerpres

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal