Ascultă Radio România Constanța Live

Tradițiile de Paști, predate în culori la Muzeul de Artă Populară Constanța (audio/foto)

Tradițiile de Paști, predate în culori la Muzeul de Artă Populară Constanța (audio/foto)

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 30 martie 2018, 12:29

Zeci de copii vin în aceste zile la Muzeul de Artă Populară din Constanța pentru a învăța, în cadrul unor ateliere speciale, tehnica tradițională de vopsire a ouălor de Paști. Aflăm și noi ce spun învățăceii și care a fost atmosfera de acolo, în reportajul următor.


Timp de două săptămâni Muzeul de Artă Populară din Constanța  a fost locul în care tradițiile de Paște au fost predate copiilor. Cei mici au învățat să vopsească ouă în culori și motive tradiționale, totul  în cadrul unor ateliere  interesante.

„Facem ouă de Paște, l-aș picta verde cu modele tradiționale, adică cu flori, oameni care dansează“, ne-a spus unul dintre micuții veniți să învețe despre încondeierea ouălor de Paști.

„Primul ou o să-l pictez cu o inimioară și apoi în mai multe culori; apoi al doilea ou o să-l pictez în culorile curcubeului. Paștele e interesant pentru mine, mie îmi place că ne aduce Iepurașul cadouri!“, a mărturisit cu multă sinceritate un alt elev de la Școala Primară „Colibri“ din Constanța.

Profesorii sunt de părere că astfel de întâlniri îi ajută pe copii să înțeleagă mai ușor de ce trebuie să prețuiască valorile și tradițiile românești.

„Consider că toți copiii ar trebui  să știe câte ceva din partea religioasă a acestei Sărbători. Este foarte important să cunoaștem tradițiile, să le ducem mai departe și să  încercăm pe cât posibil să îi învățăm pe cei mici tot ce trebuie să știe despre culturalitate și de tradițiile nostre românești. Altfel, România nu ar mai exista. Au învățat tehnicile de a decora aceste ouă, că ele pot fi pictate, pictate cu ceară, noi acum le pictăm cu acuarele pentru că suntem mai mici, tehnica de încondeiere și cum să realizăm un coșuleț de Paști“, a declarat învățătoarea Cristina Tirla de la Școala Primară „Colibri“ din Constanța.

Muzeograful Mihaela Dragomir  ne-a spus  că cei mici au fost extrem de interesanți să participe la aceste întâlniri: „Au pictat ouă, au încondeiat ouă, cei mai mici au colorat ouă. Am avut de confecționat și coșulețe pentru a așeza ouăle și a avea un ornament“.

În Săptămâna Mare sau Saptamana Patimilor, constănțenii sunt invitați să admire icoanele pe sticlă cu tematică Pascală și să descopere tradițiile din satele dobrogene  așa cum au fost ele trăite de bunicii noștri,  în perioada premergătoare Paștelui.

Redactor: Silvia PASCALE

Această prezentare necesită JavaScript.

ANAR: Dunărea, la minime istorice. Apel către populație să utilizeze responsabil apa și energia electrică
Actualitate sâmbătă, 1 august 2026, 21:11

ANAR: Dunărea, la minime istorice. Apel către populație să utilizeze responsabil apa și energia electrică

România traversează una dintre cele mai dificile perioade hidrologice din ultimele decenii. Prognoza de la Institutul Național de Hidrologie și...

ANAR: Dunărea, la minime istorice. Apel către populație să utilizeze responsabil apa și energia electrică
Măsuri de urgență pentru ca Reactorul 2 al Centralei de la Cernavodă să poată funcționa în continuare
Actualitate sâmbătă, 1 august 2026, 13:56

Măsuri de urgență pentru ca Reactorul 2 al Centralei de la Cernavodă să poată funcționa în continuare

Debitul Dunării continuă să scadă și va ajunge la 1.450 de metri cubi pe secundă, până pe 7 august, a declarat Sorin Rîndașu, director...

Măsuri de urgență pentru ca Reactorul 2 al Centralei de la Cernavodă să poată funcționa în continuare
Stațiunea Nibiru se deschide de la ora 17.00. Family Fest și K-pop Days sunt printre atracțiile acestor zile
Actualitate sâmbătă, 1 august 2026, 13:38

Stațiunea Nibiru se deschide de la ora 17.00. Family Fest și K-pop Days sunt printre atracțiile acestor zile

NIBIRU a depășit pragul de 700.000 de vizitatori, iar din această săptămână își va deschide porțile zilnic de la ora 17:00, cu o oră mai...

Stațiunea Nibiru se deschide de la ora 17.00. Family Fest și K-pop Days sunt printre atracțiile acestor zile
Medalii de aur pentru România la Campionatele Europene de Canotaj de la Varese
Actualitate sâmbătă, 1 august 2026, 13:04

Medalii de aur pentru România la Campionatele Europene de Canotaj de la Varese

Simona Radiș și Adriana Adam au cucerit prima medalie de aur pentru România la Campionatele Europene de la Varese, în proba de dublu rame feminin...

Medalii de aur pentru România la Campionatele Europene de Canotaj de la Varese
Actualitate sâmbătă, 1 august 2026, 12:49

Calendar istoric MINAC: 1 august – D’ale urbei. Problema băilor la comun, pungașii de pe plajă și câteva anunțuri inedite

La început, pe plajele Constanței și Mamaiei bărbații și femeile făceau plaje și baie în mare separat, în zone strict delimitate. Primele...

Calendar istoric MINAC: 1 august – D’ale urbei. Problema băilor la comun, pungașii de pe plajă și câteva anunțuri inedite
Actualitate sâmbătă, 1 august 2026, 12:40

Prima ediție a proiectului cultural „Școala de vară – ateliere de cusături tradiționale” începe la Muzeul de Artă Populară Constanța

Muzeul de Artă Populară, instituție finanțată de Consiliul Județean Constanța, organizează în perioada 3-9 august prima ediție a...

Prima ediție a proiectului cultural „Școala de vară – ateliere de cusături tradiționale” începe la Muzeul de Artă Populară Constanța
Actualitate sâmbătă, 1 august 2026, 12:17

TULCEA: Sala Polivalentă, „inaugurată” de unii vizitatori

Sala Polivalentă Tulcea, care poartă numele „Danubius Arena“, a fost inaugurată oficial, vineri, odată cu deschiderea FIBA U18 Women’s...

TULCEA: Sala Polivalentă, „inaugurată” de unii vizitatori
Actualitate sâmbătă, 1 august 2026, 12:03

CONSTANȚA: Un pasaj pietonal va fi construit la intersecția bulevardului Aurel Vlaicu cu Aleea Universității

Pasaj suprateran într-una dintre cele mai aglomerate zone ale Constanței. În ultima ședință a Consiliului Local, aleșii au votat un proiect de...

CONSTANȚA: Un pasaj pietonal va fi construit la intersecția bulevardului Aurel Vlaicu cu Aleea Universității