Ascultă Radio România Constanța Live

Forțele Navale Române la reuniunea anuală a liderilor NATO  din domeniul maritim: „Cheia securității în Regiunea Mării Negre constă în creșterea prezenței forțelor navale ale Alianței Nord-Atlantice pe mare“

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 26 martie 2018, 17:11

Comandamentul Operațional Maritim al NATO (MARCOM) de la Northwood, a fost gazda întâlnirii anuale a comandanților flotelor militare și a comandanților componentelor operaționale navale ale statelor membre NATO, în perioada 20-22 martie.

La reuniunea din Marea Britanie, Forțele Navale Române au fost reprezentate de contraamiralul de flotilă Mihai Panait, locțiitorul pentru Operații și instrucție al Șefului Statului Major al Forțelor Navale, și de comandorul Liviu Coman, comandantul Componentei Operaționale Navale.

Obiectivul acestei întâlniri anuale îl reprezintă dezvoltarea cooperării dintre forțele navale din Alianța Nord-Atlantică în Domeniul Maritim, pentru întărirea măsurilor de apărare colectivă și pentru adaptarea modalităților comune de acțiune.

În cadrul forumului de la Northwood, un subiect distinct, analizat de către liderii celor 29 de marine militare aliate, l-a reprezentat situația de securitate din bazinul Mediteranean și din zona Mării Negre.

În acest context, reprezentantul României a prezentat audienței obiectivele Forțelor Navale Române din perioada următoare, care vizează următoarele direcții:

  • continuarea participării cu militari și cu platforme de luptă la operațiile și la exercițiile multinaționale ale Alianței, în special în zona Mării Negre și a Mării Mediterană;
  • asigurarea pachetului de forțe pus la dispoziția NATO de către Forțele Navale Române;
  • dezvoltarea interoperabilității cu platformele de luptă aliate, prin parcurgerea programelor de modernizare a unor nave militare românești și prin derularea programelor majore de achiziții.

„Cheia securității în Regiunea Mării Negre constă în creșterea prezenței forțelor navale ale Alianței Nord-Atlantice pe mare, prin exerciții și prin antrenamente comune, iar obiectivele noastre răspund acestui deziderat și decurg, cum e și firesc, din deciziile adoptate la cele două summit-uri ale NATO, care au avut loc în Țara Galilor și la Varșovia”, a concluzionat contraamiralul de flotilă Mihai Panait la finalul expunerii sale.

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal