Ascultă Radio România Constanța Live

Amendamentele senatorilor pentru legile Justiţiei, dezbătute luni în Comisia specială

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 26 martie 2018, 08:45

Cele trei legi ale Justiţiei adoptate săptămâna trecută de Camera Deputaţilor vor fi din nou dezbătute luni în Comisia specială care, începând cu ora 10,00, va analiza amendamentele depuse de senatori până joi la ora 15,00, actele normative putând fi incluse de Biroul permanent, pentru dezbatere şi vot, pe ordinea de zi a şedinţei de plen a Senatului de luni după-amiază, dacă raportul Comisiei speciale va fi finalizat.

Camera Deputaţilor a adoptat marţi, în calitate de prim for sesizat, modificările la cele trei legi ale Justiţiei – 304/2004 privind organizarea judiciară, 303/2004 privind statutul magistraţilor şi 317/2004 privind funcţionarea şi organizarea CSM.

Preşedintele Comisiei speciale pentru legile Justiţiei, Florin Iordache, a afirmat că modificările aduse pun în acord prevederile acestor acte normative cu deciziile Curţii Constituţionale.

Reprezentaţii Opoziţiei au criticat modul rapid de adoptare a celor trei legi, procedura, precum şi modificările făcute.

Prin modificările aduse Legilor 303/2004 şi 317/2004, CSM primeşte atribuţiile de numire şi revocare a conducerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele României fiind eliminat din procedură.

Legea 303/2004 a fost modificată în sensul că preşedintele României nu poate refuza numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor stagiari. Legea prevedea că preşedintele României poate refuza o singură dată numirea judecătorilor şi procurorilor stagiari, iar refuzul motivat se comunica de îndată Consiliului Superior al Magistraturii.

De asemenea, tot la Legea 303/2004, a fost eliminată implicarea comisiilor speciale parlamentare pentru controlul activităţii serviciilor de informaţii în verificarea declaraţiei olografe date de magistraţi pe propria răspundere, potrivit legii penale, din care să rezulte că nu au fost şi nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai vreunui serviciu de informaţii.

A fost redefinită eroarea judiciară. „Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea judecătorilor şi procurorilor care, chiar dacă nu mai sunt în funcţie, şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijentă”, prevede textul adoptat.

De asemenea, Legea 317/2004 a fost amendată în sensul că informaţiile privind statutul judecătorilor şi procurorilor, organizarea judiciară şi a CSM, precum şi cele legate de cooperarea instituţională devin informaţii de interes public.

Secţia de procurori din cadrul CSM aprobă propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte, a procurorului-şef al DNA şi a procurorului-şef al DIICOT de înfiinţare şi desfiinţare a secţiilor în cadrul parchetelor, mai prevede textul adoptat.

Potrivit modificărilor aduse la Legea 304/2004, s-a revenit la forma aflată în vigoare la articolul 2 – „Justiţia se realizează prin următoarele instanţe judecătoreşti: a) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; b) curţi de apel; c) tribunale; d) tribunale specializate; e) instanţe militare; f) judecătorii” – şi a fost reformulat articolului privind Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.

Textul adoptat prevede: „Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie începe să funcţioneze în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Cauzele de competenţa Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie înregistrate la orice structură de Parchet şi nesoluţionate până la data la care Secţia este operaţională se înaintează spre soluţionare Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, de îndată ce aceasta este operaţională”.

Senatul este for decizional pentru aceste trei legi.

Sursa – agerpres

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal