Ascultă Radio România Constanța Live

Plaja terapeutică dedicată persoanelor cu dizabilităţi, interzisă la Constanţa

Plaja terapeutică dedicată persoanelor cu dizabilităţi, interzisă la Constanţa

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 5 martie 2018, 06:45

Sectorul de plajă din municipiul Constanţa, care a fost alocat iniţial de către Apele Române organizaţiei non profit Centrul de Autism “Marea Neagră”, pentru amenajarea unei plaje terapeutice cu accesibilităţi pentru persoanele cu nevoi speciale, a fost anulat, pentru a fi oferit spre închiriere unor beach baruri. – informează un comunicat al Asociației.

În semn de protest, Centrul „Marea Neagră” a transmis o Petiţie către Primul Ministru al României, Viorica Dăncilă, prin care solicită un control real la ABADL Constanţa, pentru a scoate la lumină aspectele semnalate. Proiectul de la malul Mării Negre ar fi trebuit să se realizeze din donaţii şi sponsorizări şi pe munca a sute de voluntari.

Psihologul Adrian Gemănaru: ”Situaţia este de domeniul absurdului şi greu de înţeles. Deşi legislaţia la nivel european obligă statul român să accesibilizeze absolut toate spaţiile publice, statul român renunţă la un parteneriat de amenajare a singurei plaje din România pentru persoanele dizabilităţi, în condiţiile în care întreaga investiţie este asigurată din fonduri private. Gestul pe care îl fac reprezentanţii statului român faţă de persoanele cu nevoi speciale este unul cu totul grotesc şi lipsit de umanitate, este o dovadă clară a lipsei de înţelegere şi compasiune faţă de situaţia dificilă în care se află o persoană cu o anumită deficienţă”.

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral s-a răzgândit brusc
Dacă în luna mai 2017 Apele Române ofereau gratuit un sector de plajă de 2 hectare pentru a fi amenajat cu o mulţime de ateliere terapeutice, după doar 8 luni de zile s-au razgandit şi au anulat proiectul, din dorinţa de a oferi acest sector de plajă unor agenti economici. Este îngrijorător cum Statul român pune piedici acestui proiect, deşi iniţial solicitarea de parteneriat a venit chiar din partea Administraţiei Bazinale Dobrogea Litoral.
Prin Adresa nr. 7689/31.05.2017, Administraţia Bazinală Dobrogea Litoral comunică Centrului de Autism “Marea Neagră” următoarele:
a) “am primit de-a lungul timpului multe solicitări și petiții referitoare la accesul pe plaje pentru persoanele cu dizabilități“ – mențiune care dovedește în mod clar că există solicitări din partea persoanelor care au nevoie de astfel de plaje amenajate.
b) 1. “salutăm inițiativa Asociației Centrul de Autism Marea Neagră din Constanța și considerăm că demersurile au ca scop o activitate menită îmbunătățirii calității vieții persoanelor cu dizabilități și nevoi speciale”
2. “această inițiativă menită să îmbunătățească condițiile de viață pentru persoanele cu dizabilități, este binevenită și trebuie sprijinită”
3. ”considerăm acest proiect de amenajare a unei plaje pentru persoane cu dizabilități ca oportun” – toate aceste mențiuni dovedesc faptul că Statul român își dorește DOAR la nivel declarativ realizarea și amenajarea primului astfel de sector de plajă din România.
c) ”permitem desfășurarea evenimentului social pe plajă cu condiția respectării angajamentului că beneficiarii principali vor fi persoanele cu dizabilități și nevoi speciale, iar activitatea nu va fi una generatoare de venituri și că vor fi respectate condițiile tehnice de utilizare a plajei așa cum sunt specificate în legislația în vigoare” – mențiune care dovedește clar că Statul român (prin ABADL) a înțeles că acest sector de plajă va asigura servicii gratuite pentru persoanele cu dizabilități
d) „propunem alocarea unei suprafețe de plajă cu deschidere de 200 m în zona oraș Constanța, acolo unde suprafață a fost mărită și este liberă de sarcini. Zona de plajă de la capătul str. Yokohama colț cu str. Salonic unde gradul de aglomerare este mult mai mic, iar drumul asfaltat ajunge până la limita plajei. Plajă are o deschidere la vest de 200 m și o suprafață totală de peste 20.000 mp care poate fi pusă la dispoziția Asociației”- mențiune care dovedește că Statul român a propus în mod direct sectorul de plajă, într-o zonă convenabilă juridic și neaglomerată, care poate fi pusă la dispoziție pentru realizarea proiectului.
e) ”promovarea proiectului va menționa ca parteneri în inițiativa socială: Ministerul Mediului, Administrația Națională Apele Române, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral” – mențiune care dovedește intenția clară a Statului român (ABADL) doar de a se afișa ca partener în cadrul acestui proiect destinat realizării de facilități pentru persoanele cu nevoi speciale.

Mai mult decât atât, Centrul Marea Neagră semnalează Legea 448 / 2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, care prevede în mod clar obligația Statului român de a asigura și colabora cu furnizori de servicii sociale pentru facilitarea pe domeniul public a accesului pentru persoanele aflate într-un handicap și prevede amenzi de la 3.000 la 9.000 de lei, pentru instituțiile publice.

Psiholog Adrian Gemanaru – managerul proiectului: ”Mi-a fost solicitat în cadrul audienței la ABADL un preț de 12 lei / mp, în condițiile în care agenți economici aflați în aceeași zona de plajă și mult mai bine poziționați plătesc între 1 leu și 2 lei mp, iar în cea mai aglomerată stațiune de pe litoralul românesc Mamaia se plătesc sume de 10 lei mp. În 2017, cu ajutorul familiilor care au copii cu dizabilități, am curățat întreaga zonă de plajă de vegetație și mizerii și am adunat peste 20 de camioane de gunoi, pentru ca în momentul de față Statul român încearcă să ofere această zonă de plajă unor comercianți”

Gestul ABADL faţă de persoanele cu dizabilităţi este unul jignitor şi lipsit de respect – susține Acociația Centrul de Autism.
Centrul „Marea Neagră” consideră că gestul Statului român (prin ABADL) față de persoanele cu dizabilități din România este unul jignitor și lipsit de respect față de o categorie importantă a populației României: 791.761 de oameni, conform site-ului Ministerului Muncii și Justiției Sociale.
Pentru acest proiect, au fost primite scrisori de apreciere privind acest parteneriat public-privat de amenajare a unei Plaje Terapeutice pentru persoane cu dizabilități, din partea instituțiilor europene, precum Comitetul Economic și Social European, semnată de domnul Președinte George Dassis, Consiliului Uniunii Europene, semnată de domnul Președinte Donald Tusk, din partea Parlamentului Europei, transmisă de domnul Președinte Antonio Tajani.
“Plaja terapeutică, pe care intenționăm să o organizăm cu titlu GRATUIT, cuprinde: spații pentru terapie prin sport și muzică (meloterapie), rampe de acces, grădină senzorială de relaxare, locuri de joacă, zone de stimulare auditivă, vizuală și tactilă, alee senzorială, atelier de olărit, spațiu pentru terapie canină, scaune mobile plutitoare, zone de șezlonguri, zone de cearșafuri. Este un proiect cu impact major având în vedere că, în cele 3 luni ale sezonului estival, estimăm că peste 100.000 de persoane cu nevoi speciale și însoțitori vor veni să se bucure de această zonă de relaxare”, declară psihologul Adrian Gemănaru, coordonatorul proiectului.

TULCEA: Dublă alertă aeriană cu drone în apropiere de Insula Șerpilor. Mesaj RO-Alert pentru estul județului și mai multe aeronave ridicate de la sol
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 15:19

TULCEA: Dublă alertă aeriană cu drone în apropiere de Insula Șerpilor. Mesaj RO-Alert pentru estul județului și mai multe aeronave ridicate de la sol

Duminică, 8 noiembrie, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană la aproximativ 30 de...

TULCEA: Dublă alertă aeriană cu drone în apropiere de Insula Șerpilor. Mesaj RO-Alert pentru estul județului și mai multe aeronave ridicate de la sol
Viteză excesivă, alcool la volan, conducere fără permis sau a unui autoturism neînmatriculat – infracțiuni constatate de polițiștii constănțeni
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 15:02

Viteză excesivă, alcool la volan, conducere fără permis sau a unui autoturism neînmatriculat – infracțiuni constatate de polițiștii constănțeni

Polițiștii constănțeni s-au aflat la datorie pe șoselele din județ și în acest weekend. Sâmbătă dimineață, polițiștii din cadrul...

Viteză excesivă, alcool la volan, conducere fără permis sau a unui autoturism neînmatriculat – infracțiuni constatate de polițiștii constănțeni
FOTO | CONSTANȚA: A început montarea decorațiunilor luminoase de sărbători
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 14:04

FOTO | CONSTANȚA: A început montarea decorațiunilor luminoase de sărbători

La Constanța a început montarea luminițelor de sărbători. Până acum au fost montate instalații pe bulevardul Aurel Vlaicu, între cartierele...

FOTO | CONSTANȚA: A început montarea decorațiunilor luminoase de sărbători
CONSTANȚA: Profanare de morminte în cimitirul din Palazu Mare
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 13:28

CONSTANȚA: Profanare de morminte în cimitirul din Palazu Mare

Polițiștii Secției 2 din cadrul Poliției Municipiului Constanța au fost sesizați sâmbătă de trei persoane cu privire la profanarea unor...

CONSTANȚA: Profanare de morminte în cimitirul din Palazu Mare
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 12:58

Minima termică din țară a fost, duminică dimineață, de -10,5 grade. Valori negative s-au înregistrat și în Dobrogea

Cea mai mică temperatură din țară duminică dimineață s-a înregistrat la stația meteorologică Miercurea-Ciuc, de -10,5 grade Celsius, sub...

Minima termică din țară a fost, duminică dimineață, de -10,5 grade. Valori negative s-au înregistrat și în Dobrogea
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 12:21

Unitatea 1 de la CNE Cernavodă a atins puterea nominală. Decizia privind repornirea Unității 2, așteptată luni

SN Nuclearelectrica SA anunță că Unitatea 1 a CNE Cernavodă a atins astăzi, duminică, 8 noiembrie 2026, la ora 10.07, puterea nominală, după...

Unitatea 1 de la CNE Cernavodă a atins puterea nominală. Decizia privind repornirea Unității 2, așteptată luni
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 11:48

Elevii români au obținut 5 medalii la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică pentru Juniori

Elevii români au obţinut două medalii de aur, două de argint şi una de bronz la cea de-a V-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie...

Elevii români au obținut 5 medalii la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică pentru Juniori
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 11:21

TULCEA: Meciul de handbal România – Polonia, dedicat lui Radu, care luptă cu o boală oncologică

Federația Română de Handbal organizează duminică, 8 noiembrie 2026, de la ora 20.00, la Sala Polivalenta Tulcea „Danubius Arena”, partida...

TULCEA: Meciul de handbal România – Polonia, dedicat lui Radu, care luptă cu o boală oncologică