Ascultă Radio România Constanța Live

Începe simularea probelor scrise de la Evaluarea Naţională. Profesorii din Constanța nu boicotează examenul

Începe simularea probelor scrise de la Evaluarea Naţională. Profesorii din Constanța nu boicotează examenul

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 5 martie 2018, 07:38

Ministerul Educaţiei Naţionale organizează, luni, marţi şi miercuri, la nivel naţional, simularea Evaluării Naţionale, la care sunt aşteptaţi să participe cei aproape 180.000 de elevi înscrişi în clasa a VIII-a la începutul anului şcolar 2017 – 2018.

Peste 6.000 de elevi din judeţul Constanţa vor afla ce înseamnă emoţiile unui examen.

Conform calendarului, luni are loc proba de Limba şi literatura română, marţi – proba la Matematică, iar miercuri – cea de Limba şi literatura maternă.

Comunicarea rezultatelor este prevăzută pentru data de 16 martie.

„Probele încep la ora 9,00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8,30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev”, a precizat Ministerul Educaţiei Naţionale.

Subiectele sunt elaborate de specialiştii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare, în mod similar cu modelele publicate pe subiecte.edu.ro, şi sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacităţile elevilor pe temele prevăzute în programa de examen şi parcurse până la această dată.

Potrivit comunicatului, corectarea lucrărilor va fi realizată, în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea.

„Notele obţinute la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog. Totuşi, în situaţiile excepţionale în care se doreşte consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesaţi. În acelaşi timp, rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situaţii în parte, scopul fiind îmbunătăţirea performanţelor şcolare”, subliniază MEN.

MEN precizează că obiectivele simulării sunt familiarizarea elevilor cu rigorile examenului pe care îl vor susţine la finalul ciclului gimnazial, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum şi optimizarea pregătirii în vederea obţinerii unor rezultate satisfăcătoare la probele din luna iunie.

Vezi și Simularea Evaluării Naţionale nu va fi boicotată în județul CONSTANȚA

politia masina ilustrativ
Actualitate sâmbătă, 24 octombrie 2026, 15:46

CONSTANȚA: Doi bărbați care ar fi agresat fizic un tânăr pe strada Mircea cel Bătrân, reținuți de polițiști

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea...

CONSTANȚA: Doi bărbați care ar fi agresat fizic un tânăr pe strada Mircea cel Bătrân, reținuți de polițiști
Imobil cu fisuri/ Irinel Precup (ISUBIF): S-au constatat mișcări la fațada blocului; 65 de persoane au fost evacuate
Actualitate sâmbătă, 24 octombrie 2026, 15:41

Imobil cu fisuri/ Irinel Precup (ISUBIF): S-au constatat mișcări la fațada blocului; 65 de persoane au fost evacuate

UPDATE Crăpătura la blocul OD3 din Sectorul 6 există de nouă ani, cauza fiind problemele la canalizarea imobilului, nu calitatea proastă a...

Imobil cu fisuri/ Irinel Precup (ISUBIF): S-au constatat mișcări la fațada blocului; 65 de persoane au fost evacuate
Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei, a încetat din viață la 91 de ani
Actualitate sâmbătă, 24 octombrie 2026, 15:24

Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei, a încetat din viață la 91 de ani

Viorel Păunescu, fostul președinte al Consiliului de Administrație al clubului Steaua în perioada 1998-2003, a încetat din viață la vârsta de...

Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei, a încetat din viață la 91 de ani
Un bărbat pe numele căruia era emis un mandat european de arestare, reținut de polițiștii constănțeni
Actualitate sâmbătă, 24 octombrie 2026, 15:19

Un bărbat pe numele căruia era emis un mandat european de arestare, reținut de polițiștii constănțeni

Polițiști din cadrul Unității Teritoriale de Căutare Persoane Dispărute sau Urmărite, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel...

Un bărbat pe numele căruia era emis un mandat european de arestare, reținut de polițiștii constănțeni
Actualitate sâmbătă, 24 octombrie 2026, 14:18

AUDIO | OVIDIO – Running for Peace Constanța 2026 a avut loc în stațiunea Mamaia

Stațiunea Mamaia a găzduit astăzi OVIDIO – Running for Peace Constanța 2026. A fost o invitație la mișcare și la un stil de viață...

AUDIO | OVIDIO – Running for Peace Constanța 2026 a avut loc în stațiunea Mamaia
Actualitate sâmbătă, 24 octombrie 2026, 14:08

INHGA: Debitul Dunării la intrarea în țară, în creștere ușoară până la 1.400 mc/s

Debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi staționar la 1.300 mc/s în următoarele cinci zile, apoi în creștere până la...

INHGA: Debitul Dunării la intrarea în țară, în creștere ușoară până la 1.400 mc/s
Actualitate sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:39

ISUBIF: Locatari evacuați dintr-un bloc din Sectorul 6 unde a apărut o crăpătură între două scări

Locatarii unui bloc cu opt etaje și 36 de apartamente din București au fost evacuați, sâmbătă, după ce a fost semnalată o crăpătură între...

ISUBIF: Locatari evacuați dintr-un bloc din Sectorul 6 unde a apărut o crăpătură între două scări
Actualitate sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:36

Județul TULCEA: Nereguli la adăpostul din Dăeni. Prefectul Eugen Terente a sesizat DNA

Prefectul județului Tulcea, Eugen Terente, a anunțat că a depus vineri, 23 octombrie, o plângere la Direcția Națională Anticorupție privind...

Județul TULCEA: Nereguli la adăpostul din Dăeni. Prefectul Eugen Terente a sesizat DNA