Ascultă Radio România Constanța Live

Consultări privind asigurarea serviciului poliţienesc permanent

Consultări privind asigurarea serviciului poliţienesc permanent

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 18 februarie 2018, 15:18

Conducerea Poliţiei Române se află în proces de consultare cu unităţile centrale şi teritoriale de poliţie, precum şi cu organizaţiile sindicale şi profesionale, în vederea adoptării celor mai bune soluţii care vor asigura un serviciu poliţienesc permanent şi de calitate, precum şi respectarea drepturilor personalului şi refacerea capacităţii de muncă a acestuia, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

„Pentru că zilele trecute, în spaţiul public au fost făcute referiri la situaţia de la unele posturi de poliţie comunale, precizăm că pentru structurile de poliţie din mediul rural au fost propuse, în general, formule de asigurare a permanenţei serviciului poliţienesc şi prin constituirea de patrule cu poliţişti din cadrul mai multor posturi şi secţii de poliţie”, arată sursa citată.

În ceea ce priveşte intervenţia poliţiştilor la evenimentele semnalate, aceasta se realizează după regula „cel mai aproape de locul producerii evenimentului sesizat intervine”, precizează reprezentanţii IGPR.

Totodată, arată IGPR, modul de organizare a programului de lucru la nivelul unităţilor de poliţie se va baza pe principiul flexibilităţii, ţinând cont de specificul activităţii derulate, situaţia operativă, deficitul de personal, astfel încât activităţile de menţinere a ordinii publice şi de cercetare a infracţiunilor să îşi păstreze caracterul conferit în reglementările legislative – şi anume acela al continuităţii.

La momentul finalizării procesului de consultare, informaţiile rezultate vor fi aduse la cunoştinţa opiniei publice, anunţă IGPR.

Potrivit prevederilor articolului 1, din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, ”Poliţia Română face parte din Ministerul Afacerilor Interne şi este instituţia specializată a statului, care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii”.

Caracterul permanent al serviciului poliţienesc este fundamentat pe necesitatea menţinerii ordinii şi siguranţei publice, prin serviciul de patrulare şi intervenţia la evenimentele semnalate, respectiv prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

Programul de lucru al poliţiştilor, formele de organizare a acestuia şi acordarea repausului săptămânal sunt reglementate prin Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 577, din 8 august 2008.

În acest sens, prin program de lucru se înţelege perioada în care poliţistul îşi desfăşoară activitatea şi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile de serviciu potrivit prevederilor fişei postului.

În prezent, modul de organizare a programului de lucru este variat, fundamentându-se pe elementele situaţiei operative, structura organizatorică şi nivelul de încadrare a posturilor.

Durata programului de lucru al poliţistului este, de regulă, 8 ore pe zi şi 40 de ore pe săptămână, cu un repaus săptămânal de 2 zile, de regulă sâmbăta şi duminica.

Acesta poate fi organizat în zilele lucrătoare, în intervalul orar 08,00 – 16,00, în schimburi de 8/12 ore sau ture de 24 de ore, chiar şi prin intercalarea acestora, în funcţie de dinamica misiunilor.

Întrucât situaţia operativă şi numărul poliţiştilor încadraţi diferă de la o unitate de poliţie teritorială la alta, este imposibilă adoptarea unui mod unitar de organizare a programului de lucru, la nivel naţional, precizează sursa citată.

Sursa – agerpres

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal