Ascultă Radio România Constanța Live

Primarul Mangaliei cere autorităților statului soluționarea urgentă a crizei de la Șantierul Naval DMHI

Primarul Mangaliei cere autorităților statului soluționarea urgentă a crizei de la Șantierul Naval DMHI

Publicat de Arantxa Catană, 16 februarie 2018, 19:32

Primarul Mangaliei, Radu Cristian, solicită autorităților centrale ale statului, prin intermediul mai multor scrisori și petiții, să ia măsuri urgente pentru deblocarea situației de la Șantierul Naval DMHI.

Într-o scrisoare adresată, recent, președintelui României, primului-ministru, președinților celor două Camere ale Parlamentului și ministrului Economiei, edilul din Mangalia trage un semnal de alarmă cu privire la criza socială și economică provocată de posibila închidere a Șantierului Naval din sudul litoralului. De altfel, incertitudinea care planează acum asupra acestui subiect și lipsa comenzilor de lucrări a creat o stare de neliniște și confuzie în rândul angajaților șantierului, dar și printre cetățenii Municipiului Mangalia.

În calitate de primar al U.A.T. Municipiul Mangalia, doresc să vă informez asupra faptului că prelungirea situaţiei de incertitudine sau închiderea acestui şantier de lungă tradiţie va avea un impact social şi economic major pentru Mangalia, pentru judeţul Constanţa, dar şi pentru economia ţării, prin pierderea unui punct strategic de dezvoltare industrială şi a mii de locuri de muncă”, a subliniat primarul Mangaliei, Radu Cristian, în documentul transmis oficialităților statului.

Edilul orașului nu este la primul demers în acest sens, el trăgând un semnal de alarmă încă de la începutul acestui an.

Am mers și voi mai merge la Guvern pentru a solicita, în scris, deblocarea crizei de la Șantierul Naval. Este un obiectiv strategic pentru industria navală românească și în mod cert se va găsi o soluție, dar aceasta trebuie aplicată cât mai curând pentru că oamenii au nevoie de locuri de muncă, au nevoie de salarii. În același timp, Șantierul Naval este principalul contribuabil la bugetul local și de aceea, Primăria Mangalia dorește stabilitate și dezvoltare pe această platformă a industriei navale românești”, a completat Radu Cristian.

După cum este cunoscut, Şantierul Naval din Mangalia este cel mai important şantier pentru construcţia, conversia şi reparaţia de nave din zona Mării Negre şi cel mai mare contributor la bugetul local al U.A.T. Municipiul Mangalia.

Şantierul Naval din Mangalia, de-a lungul existenţei sale, a livrat nu mai puţin de 152 de nave comerciale, 50 de barje, 10 nave destinate logisticii platformelor de foraj marin, 3 docuri plutitoare, o macara plutitoare şi o instalaţie plutitoare specializată în dragare.

În 2016, Șantierul Naval avea 2.399 de angajaţi proprii, alături de cei peste 4.700 de angajaţi ai societăţilor colaboratoare, numărul total al celor direct angrenaţi în viaţa şantierului depăşind 7.000 de salariaţi – toţi din Mangalia, dar şi din localităţile învecinate – Şantierul Naval Mangalia fiind cel mai mare şi mai puternic angajator din sudul litoralului românesc, un motor economic în sudul ţării, la Marea Neagră.

În acest moment, în februarie 2018, aici mai sunt puţin peste 1.700 de angajaţi.

Faţă de situaţia expusă, facem apel la Dumneavoastră, pentru a analiza şi a vă implica direct în soluţionarea urgentă a situaţiei Şantierului Naval din Mangalia, ţinând cont de întreaga infrastructură existentă, dar şi de necesitatea continuării şi dezvoltării acesteia, ca pol strategic al economiei naţionale”, a conchis primarul Mangaliei, Radu Cristian, în scrisoarea adresată autorităților centrale ale statului.

pasaj Tomis - Aurel Vlaicu
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 17:57

Proiectul viitorului pasaj de la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu, pe ordinea de zi a consilierilor locali

Consilierii locali constănțeni s-au întrunit astăzi, în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi s-a aflat un singur proiect care vizează...

Proiectul viitorului pasaj de la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu, pe ordinea de zi a consilierilor locali
Bărbatul din Năvodari, cercetat penal pentru că a bătut un câine, reținut de polițiști pentru 24 de ore
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 17:41

Bărbatul din Năvodari, cercetat penal pentru că a bătut un câine, reținut de polițiști pentru 24 de ore

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de provocarea de suferințe fizice și psihice prin orice...

Bărbatul din Năvodari, cercetat penal pentru că a bătut un câine, reținut de polițiști pentru 24 de ore
CONSTANȚA: Licitație publică pentru închirierea a 13 cabinete medicale din Policlinica nr. 2
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 17:10

CONSTANȚA: Licitație publică pentru închirierea a 13 cabinete medicale din Policlinica nr. 2

Consiliul Județean Constanța a aprobat, astăzi, documentația pentru licitația publică privind închirierea a 13 cabinete medicale din...

CONSTANȚA: Licitație publică pentru închirierea a 13 cabinete medicale din Policlinica nr. 2
Consiliul Județean Constanța a aprobat pachetul fiscal pentru 2026
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 16:32

Consiliul Județean Constanța a aprobat pachetul fiscal pentru 2026

Consiliul Județean Constanța a aprobat, astăzi, pachetul fiscal pentru 2026. Acesta include taxele de urbanism, taxele speciale și tarifele...

Consiliul Județean Constanța a aprobat pachetul fiscal pentru 2026
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 16:19

Georgescu, prima întâlnire în instanță cu Potra: Reforma în Justiție începe cu un singur pas – turul doi înapoi

Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu și mercenarul Horațiu Potra s-au întâlnit luni pentru prima dată în sala de...

Georgescu, prima întâlnire în instanță cu Potra: Reforma în Justiție începe cu un singur pas – turul doi înapoi
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 16:03

Județul CONSTANȚA: Locațiile în care se poate efectua examenul trichineloscopic

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanta aduce la cunoștința publicului locațiile unde se poate efectua...

Județul CONSTANȚA: Locațiile în care se poate efectua examenul trichineloscopic
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 15:56

CONSTANȚA: Blocarea locului de parcare cu diferite obiecte, sancționată cu până la o mie de lei

Delimitarea benzii unice pentru autobuze, pe bulevardele din municipiul Constanța,  restrânge numărul locurilor de parcare neamenajate. În...

CONSTANȚA: Blocarea locului de parcare cu diferite obiecte, sancționată cu până la o mie de lei
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 15:31

DIALOGURI LA ZI | Ateș Casimceali, fondatorul Asociației ”Viitorul orașului tău”, invitat în emisiunea de astăzi

În ultimii 10-15 ani, o clasă civilă bine coagulată își face tot mai distinct simțită prezența în societatea românească. Organizați în...

DIALOGURI LA ZI | Ateș Casimceali, fondatorul Asociației ”Viitorul orașului tău”, invitat în emisiunea de astăzi