Ascultă Radio România Constanța Live

Traian Cliante: Dacă nu conservăm Mozaicul o să avem din ce în ce mai multe falsuri, mai multe completări, e păcat pentru că pierdem originalul!

Traian Cliante: Dacă nu conservăm Mozaicul o să avem din ce în ce mai multe falsuri, mai multe completări, e păcat pentru că pierdem originalul!

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 1 februarie 2018, 13:24

În urmă cu mai bine de 1500 de ani, în cetatea Tomis, meșteri pricepuți lucrau, în detaliu, la cel mai impunător paviment cu mozaic din întregul Imperiu Roman. Vorbim despre Edificiul Roman cu Mozaic din Constanța de astăzi. Construcția, care adăpostea peste 2000 de metri pătrați de mozaic, lega portul de orașul antic și reprezenta principala piața de desfacere a mărfurilor. Cei 850 de metri pătrați de paviment antic păstrați până astăzi s-au deteriorat agresiv, iar despre urgența unor lucrări de reabilitare, anunțate pentru 2018, vorbim în reportul următor.

Peisajul din Edificiul Roman cu Mozaic din Constanța este dezolant. Și nu pentru că ramele care susțin geamurile sunt ruginite sau pentru că tavanul din beton are infiltrații și este plin cu mucegai, ci pentru că însuși mozaicul aproape că nu se mai distinge de pământ. Culorile pietrelor de mozaic s-au decolorat, covorul din varul special care le susține s-a umflat de la umezeală și mucegai, iar în unele locuri bucățile de piatră s-au desprins. O reparație capitală a clădirii, dar și conservarea mozaicului, anunțate pentru 2018, sunt nu doar de dorit, ci absolut vitale.

„Se macină totul, în afară de asta, stratul de mortar care asigură covorul de mozaic și viața acestui covor, pentru că trebuie să aibă o anumită consistență, dacă rămân în continuare condițiile acestea precare, sigur că se distruge covorul, se distruge stratul acela de mortar care susține covorul. Este absolut necesară luarea măsurilor de restaurare și de conservare, pentru că ceea ce nu se vede cu ochiul liber există. La un moment dat, când vom face restaurări o să avem foarte multe falsuri, din ce în ce mai multe completări și este foarte mare păcat să pierzi originalul“, a declarat directorul interimar al Muzeului Național de Istorie și Arheologie Constanța, Traian Cliante.

În anii 70 Edificiul Roman cu Mozaic era prevăzut cu sisteme speciale de ventilație, iar temperatura era ținută sub control. Între timp toată aparatura s-a stricat. Mai mult decât atât, prin zidul de cărămidă care delimitează mozaicul se infiltrează ape menajere cu substanţe chimice și corozive.

„Mozaicul este îmbibat de săruri și de tot felul de substanțe care au pătruns prin pereți, au pătruns dinspre Zona Peninsulară și au creat acolo o microfloră care, la rândul ei, distruge covorul“, explică Traian Cliante.

La începutul lui 2018, președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țutuianu, a anunțat că, cel mai probabil, din această vară vor începe lucrările de conservare la Mormântul pictat Hipogeu, la Muzeul de Istorie și Arheologie Constanța și, inclusiv, la Edificiul Roman cu Mozaic.

Fondurile necesare au fost aprobate, dar până la demararea efectivă a lucrărilor mai sunt pași de urmat, cum ar fi stabilirea caietului de sarcini și pregătirea licitaţiilor, aceleași care, de ani buni blochează și reabilitarea Cazinoului din Constanța.

Redactor: Silvia PASCALE

TULCEA: Reorganizarea administrativă a României este obligatorie, susține primarul comunei Ostrov
Actualitate marți, 14 octombrie 2025, 17:46

TULCEA: Reorganizarea administrativă a României este obligatorie, susține primarul comunei Ostrov

Reorganizarea administrativă a României este obligatorie, a declarat pentru AGERPRES primarul comunei tulcene Ostrov, Gabriel Neacșu, care...

TULCEA: Reorganizarea administrativă a României este obligatorie, susține primarul comunei Ostrov
IGPR: Creșterea salarială cu până 50%, doar pentru rezultate excepționale și în limita a 5% din personal
Actualitate marți, 14 octombrie 2025, 16:40

IGPR: Creșterea salarială cu până 50%, doar pentru rezultate excepționale și în limita a 5% din personal

Majorarea de până la 50% calculată la solda de funcţie, salariul de funcţie, salariul de bază al poliţiştilor sau cadrelor militare va fi...

IGPR: Creșterea salarială cu până 50%, doar pentru rezultate excepționale și în limita a 5% din personal
DIALOGURI LA ZI | World Vision sprijină refugiații ucraineni și copiii vulnerabili din satele dobrogene
Actualitate marți, 14 octombrie 2025, 16:18

DIALOGURI LA ZI | World Vision sprijină refugiații ucraineni și copiii vulnerabili din satele dobrogene

În județul Constanța, trăiesc în prezent, potrivit statisticilor oficiale, 21.000 de refugiați ucraineni, cei mai mulți în municipiul...

DIALOGURI LA ZI | World Vision sprijină refugiații ucraineni și copiii vulnerabili din satele dobrogene
Comisarii de la Protecția Consumatorilor au închis toaletele publice din Gara Constanța. Precizările SRCF
Actualitate marți, 14 octombrie 2025, 15:31

Comisarii de la Protecția Consumatorilor au închis toaletele publice din Gara Constanța. Precizările SRCF

În urma informațiilor apărute în mass-media, potrivit cărora Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța a dispus...

Comisarii de la Protecția Consumatorilor au închis toaletele publice din Gara Constanța. Precizările SRCF
Actualitate marți, 14 octombrie 2025, 15:14

Polițiștii constănțeni care au salvat un bărbat dintr-un incendiu, premiați de ministrul de Interne Cătălin Predoiu

Polițiștii constănțeni care au spart ușa unui apartament în care izbucnise un incendiu și au salvat un bărbat din flăcări au fost...

Polițiștii constănțeni care au salvat un bărbat dintr-un incendiu, premiați de ministrul de Interne Cătălin Predoiu
Actualitate marți, 14 octombrie 2025, 14:38

La nivelul Uniunii Europene a fost operaționalizat Sistemul de Intrare/Ieșire (EES)

Pe 12 octombrie 2025, la nivelul Uniunii Europene a fost operaționalizat Sistemul de Intrare/Ieșire (EES). În România, acesta a fost...

La nivelul Uniunii Europene a fost operaționalizat Sistemul de Intrare/Ieșire (EES)
Actualitate marți, 14 octombrie 2025, 13:59

OMD Constanța – Mamaia la Târgul de Turism de la Varșovia

Prezența Organizației de Management al Destinației Constanța – Mamaia la Târgul de Turism de la Varșovia a fost o invitație reînnoită...

OMD Constanța – Mamaia la Târgul de Turism de la Varșovia
Actualitate marți, 14 octombrie 2025, 11:56

CONSTANȚA: Un bărbat a fost găsit decedat în incinta unui supermarket

Astăzi, 14 octombrie a.c., în jurul orei 6.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 4 au fost sesizați, prin apel...

CONSTANȚA: Un bărbat a fost găsit decedat în incinta unui supermarket