Ascultă Radio România Constanța Live

Accident fatal pentru una dintre focile de la Delfinariu

Accident fatal pentru una dintre focile de la Delfinariu

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 29 ianuarie 2018, 11:38

Veşti triste vin de la Delfinariul din Constanţa.

Una dintre cele două foci, aduse la Complexul Muzeal după dispariţia leului de mare Johnny, a murit luna trecută în urma unui accident.

Am aflat mai multe de la managerul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, dr. Adrian Bîlbă:

„Într-o gaură de aspirație de 10 cm și-a introdus ambele picioare, probabil încercând să se joace, să evadeze, iar în urma acestui incident, efectul de sucțiune al pompei i-a blocat piciorușele acolo. A fost un accident. Femela era din mediul sălbatic luată și avea un comportament mai timid față de mascul, mai dornică de evadare, ca orice animal luat sub control uman. Este un animal care are riscuri de adaptare la controlul uman destul de importante“, a precizat, pentru Radio Constanța, dr. Adrian Bîlbă.

Amintim, un mascul şi o femelă de focă au fost aduse la Delfinariul din Constanța, la sfârșitul anului 2016.

Cartea „Invincibila – Ana Aslan, de la cercetare la diplomația medicală”, semnată de Anca Elena Ștefan, Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan, va fi lansată la Constanța
Actualitate duminică, 8 februarie 2026, 18:40

Cartea „Invincibila – Ana Aslan, de la cercetare la diplomația medicală”, semnată de Anca Elena Ștefan, Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan, va fi lansată la Constanța

Volumul  „Invincibila – Ana Aslan, de la cercetare la diplomația medicală”, semnat de Anca Elena Ștefan, Aurelia Lăpușan și Ștefan...

Cartea „Invincibila – Ana Aslan, de la cercetare la diplomația medicală”, semnată de Anca Elena Ștefan, Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan, va fi lansată la Constanța
PETIȚIE pentru salvarea cailor liberi din Delta Dunării!
Actualitate duminică, 8 februarie 2026, 18:05

PETIȚIE pentru salvarea cailor liberi din Delta Dunării!

Asociația ARCA a lansat o petiție pentru recunoașterea oficială a cailor liberi din Delta Dunării ca patrimoniu natural în România, cu statut...

PETIȚIE pentru salvarea cailor liberi din Delta Dunării!
Noi rame electrice Alstom, recepționate de ARF, vor lega Constanța de București
Actualitate duminică, 8 februarie 2026, 14:54

Noi rame electrice Alstom, recepționate de ARF, vor lega Constanța de București

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a făcut recepția preliminară a două noi garnituri produse de Alstom. Trenurile sunt ultimele dintr-o...

Noi rame electrice Alstom, recepționate de ARF, vor lega Constanța de București
Construcţia noului Centru de Arşi Grav de la Timişoara este finalizată
Actualitate duminică, 8 februarie 2026, 14:54

Construcţia noului Centru de Arşi Grav de la Timişoara este finalizată

Construcția noului Centru de Arși Grav de la Timișoara este finalizată, a anunţat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete. Oficialul a...

Construcţia noului Centru de Arşi Grav de la Timişoara este finalizată
Actualitate duminică, 8 februarie 2026, 14:06

AUDIO | A început reabilitarea sediului Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a intrat într-un amplu proces de reabilitare și restaurare a edificiului în care își are...

AUDIO | A început reabilitarea sediului Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța
Actualitate duminică, 8 februarie 2026, 11:28

Informare meteorologică de ninsori, polei, vânt puternic și răcire accentuată, până marți seara

ANM  a emis o Informare meteorologică valabilă pentru toată țara, până pe 10 februarie, ora 20.00. Sunt vizate: precipitații predominant sub...

Informare meteorologică de ninsori, polei, vânt puternic și răcire accentuată, până marți seara
Actualitate duminică, 8 februarie 2026, 09:43

Rețea de traficanți de persoane, inclusiv minore, și proxeneți, ce opera în județele Constanța și Tulcea, destructurată de polițiști

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de...

Rețea de traficanți de persoane, inclusiv minore, și proxeneți, ce opera în județele Constanța și Tulcea, destructurată de polițiști
Actualitate duminică, 8 februarie 2026, 09:21

TULCEA: Asociația ARCA cere intervenția urgentă a autorităților în grindul Dranov, devenit „cimitirul cailor sălbatici”

Asociația ARCA – Animal Rescue and Care confirmă situația dramatică în care se află caii sălbatici din Grindul Dranov, comuna Sfântu...

TULCEA: Asociația ARCA cere intervenția urgentă a autorităților în grindul Dranov, devenit „cimitirul cailor sălbatici”