Ascultă Radio România Constanța Live

Pensionarii constănțeni ignoră o variantă simplă de creştere a veniturilor

Pensionarii constănțeni ignoră o variantă simplă de creştere a veniturilor

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 26 ianuarie 2018, 12:25

Unii dintre pensionari pot obţine mai mulţi bani cu un simplu drum la Casa Judeţeană de Pensii. Este vorba despre cei pensionaţi anticipat parţial între anii 2011 şi 2017. Deşi pensionarii sunt printre cele mai vulnerabile categorii sociale şi, celor mai mulţi, nu le-ar prisosi nişte bani în plus, majoritatea ignoră această variantă facilă de a-şi spori veniturile, cu toate că legea care le dă acest drept este în vigoare de ceva timp.

Persoanele ieşite la pensie anticipată parţială din 1 ianuarie 2011 şi până pe 16 iulie 2016 pot cere recalcularea pensiei.

În acest mod, li se va aplica legea mai favorabilă, intrată în vigoare ulterior şi vor scăpa de acele reţineri de aproape un procent, pentru fiecare lună de ieşire anticipată.

Cristina Mutiş, purtătorul de cuvânt al Casei de Pensii Constanţa, face o precizare foarte importantă pentru cei care cred că au dreptul la această recalculare:

Este vorba despre Legea 216 din anul 2017, care se adresează persoanelor ale căror drepturi de pensie anticipată parţială s-au deschis înainte de data de 16 iulie 2016 şi, deosebit de important, încă nu au îndeplinit condiţiile de pensionare la limită de vârstă. În intervalul 2011-2017 multe persoane şi-au deschis drepturile de pensie anticipată parţială, însă o mare parte dintre acestea, până în momentul de faţă, au îndeplinit condiţiile de pensionare la limită de vârstă şi acestea nu mai fac obiectul Legii 216.

Aţi reţinut: dacă aţi îndeplinit, între timp şi criteriul de vârstă, nu mai sunteţi vizat de această lege, petru că nu vi se mai reţine nimic. Pentru ceilalţi, iată ce trebuie făcut:

Drepturile de pensie recalculată în baza acestui act normativ se acordă numai la cererea persoanei îndreptăţite, începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care s-a depus cererea. Beneficiarii trebuie să se prezinte la sediul instituţiei noastre cu o cerere în care solicită recalcularea în baza Legii 2016 din 2017, cerere care va trebui să fie însoţită de o copie a actului de identitate şi de o copie a deciziei de pensionare anticipată parţială., a declarat Cristina Mutiş, purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Pensii Constanţa

În Constanţa, sunt aproape 1.500 de pensionari care se încadrează pentru această recalculare. Până acum, însă, mai puţin de jumătate dintre ei, mai precis 600, au şi cerut acest lucru.

Redactor – Bogdan Comșa / Redactor online Daniel Țăndăreanu

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal