Ce este stresul posttraumatic și cum poate fi gestionat? Interviu cu psihoterapeutul Elena Harbur

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 22 ianuarie 2018, 13:59

Se vorbește destul de des despre traumă și stres posttraumatic. Ce sunt acestea și cum le putem gestiona, ne ajută să aflăm psihoterapeutului Elena Harbur, într-un interviu realizat de Daniel Sîrbu pentru emisiunea Stil de Viață, de la Radio Constanța.

Mulți dintre noi avem tendința de a trece cu vederea importanța reală a gestionării stresului posttraumatic. Acest lucru s-ar putea datora faptului că, până de curând, nici literatura de specialitate nu a fost accesibilă ori nu am avut posibilitatea de a afla mai multe despre acest subiect extrem de serios.

Reporter: Cât de serios este stresul posttraumatic?

Elena Harbur: Stresul posttraumatic este încadrat la tulburările psihiatrice. De ce? Pentru că el este total diferit față de stresul obișnuit cu care putem funcționa. Stresul posttraumatic apare după o traumă intensă, severă, care afectează viața, toată dinamica de viață per ansamblu și a presupus la un moment dat amenințarea vieții persoanei sau a celor dragi. Este încadrat la tulburări psihiatrice din cauza intensității și frecvenței sale – frecvenței simptomatologiei, în sensul în care în stresul posttraumatic avem imagini, avem flash-back-uri, nu putem dormi, avem o stare de frică intensă permanentă, avem evitarea locurilor în care s-a întâmplat un eveniment traumatic sau care aduc aminte de evenimentul traumatic. Tendința de a evita total, tendința de a trăi în trecut cu senzația permanentă că se întâmplă din nou. Practic, stresul posttraumatic alienează persoana și o desparte de realitate. Persoana care suferă de stres posttraumatic trăiește într-o realitate care este doar tangențială cu viața sa obișnuită și mai mult decât atât, îi schimbă toată perspectiva asupra lumii și asupra vieții.

Reporter: Cauza este trauma, da? Cum am defini-o?

Elena Harbur: Cauza este trauma, cu siguranță. Trauma este acel eveniment intens care aduce un prejudiciu funcționării. Nu pot spune că am avut o traumă dacă m-am speriat că era să mă calce mașina. Nu. De ce? Pentru că nu este suficient de intensă. O traumă presupune o alterare a funcțiilor psihice, în sensul în care este atât de acută și atât de periculoasă, încât omul se simte total neputincios. O traumă este atunci când nu am resurse să îi fac față, când sunt copleșit, însă trebuie să o duc, pentru a putea supraviețui și trebuie să fac ceva ce nu mă reprezintă și care mă lezează la un nivel foarte înalt. Sunt diferite situații, de exemplu este traumă în condițiile în care un copil este bătut. Este traumă în condițiile în care se întâmplă un accident care presupune modificări corporale, efecte de lungă durată. Este traumă în condițiile în care, de exemplu, un părinte își acuză copilul în continuu că este prost, că este incapabil să facă vreodată ceva – acestea sunt traume.

Reporter: Îl devalorizează.

Elena Harbur: Îl devalorizează, iar atunci structura eului este împrăștiată, copilul nu-și mai găsește resursele ca să poată să facă față și este total expus și neputincios; părintele este autoritatea primară și atunci copilul nu poate face față.

• Există cazuri în care victima nu conștientizează că este sau a fost supusă abuzului

Reporter: Trauma este ceva punctual sau este ceva care se poate instala și de-a lungul timpului?

Elena Harbur: Poate fi și ceva punctual, legat de evenimente, dar poate să se și instaleze de-a lungul timpului. Se instalează de-a lungul timpului în raportul de dominare și putere. Când există un agresor și o victimă, chiar dacă victima nu-și dă seama că este victimă și se gândește doar că este o situație dificilă căreia trebuie să îi facă față, pe parcursul timpului, dacă rămâne în relația aceasta, se transformă într-o traumă, pentru că îi schimbă complet modul de funcționare pe devalorizare, pe victimizare și atunci ajunge să trăiască și să se comporte ca atare. Este considerată traumă în situația aceasta pentru că victima nu are capacitatea de a se adapta și de a accesa resursele pentru a-și găsi individualitatea. Nu mai are capacitatea de a alege între bine și rău. Răul devine normalitate, iar atunci, da, se consideră traumă.

Reporter: Poate duce asta și la alterarea viziunii existenței în sensul în care omul ajunge să privească viața altfel?

Elena Harbur: Absolut! Întotdeauna trauma și stresul posttraumatic implică schimbarea perspectivei de viață. Odată ce a existat o traumă, persoana fiind expusă, incapabilă să facă față într-un mod satisfăcător, adică dacă nu are o mulțumire de sine, ci se luptă doar pentru supraviețuire, în situația asta, da.

Reporter: Cam cât de repede se instalează acest stres posttraumatic? Fiindcă vorbeam despre trauma care se poate produce fie punctual, fie de-a lungul timpului. În ambele situații se instalează stresul posttraumatic.

Elena Harbur: Stresul posttraumatic se instalează doar în evenimente . Pe o perioadă lungă, acolo nu mai intră stresul posttraumatic decât dacă au fost abuzuri fizice sau sexuale. Stresul posttraumatic are niște indicatori foarte clari care presupun apariția unei simptomatologii de gen halucinații, flash-back-uri sau insomnii legate de un moment anume, de imagini anume. Dacă vorbim despre o dependență și o traumă emoțională, acolo nu avem simptomatologie de stres posttraumatic. Stresul posttraumatic apare undeva între o lună și trei luni de zile, ca manifestare și se identifică în funcție de acutizare a simptomelor.

• Stresul posttraumatic poate declanșa afecțiuni psihice incurabile

Reporter: Cât de periculos este?

Elena Harbur: Este foarte periculos, pentru că poate duce la spargerea psihicului. Spargerea psihicului presupune o boală psihică ce nu se recuperează niciodată. Poate duce la dobândirea unei boli psihice.

Reporter: Din punct de vedere al psihoterapeutului, care este modalitatea de abordare a stresului posttraumatic? Cum se abordează el în vederea vindecării?

Elena Harbur: Cu stresul posttraumatic este foarte greu de lucrat, în sensul în care schimbând toată perspectiva de viață, omul nu mai are încredere – propriu-zis asta se întâmplă când schimbi perspectiva de viață – nu mai are încredere în nimeni și în nimic. Senzația permanentă că i se poate produce un rău oricând și atunci principala direcție de lucru este recrearea încrederii. Încrederea în sine prima dată, reconstrucția eului, ca să reparăm leziunile emoționale produse – în mod special emoționale și psihice, iar apoi recrearea încrederii în mediu, în oameni și crearea unei noi perspective de viață care să permită bucurie, pentru că în stresul posttraumatic nu mai există bucurie, există numai pericol, iminența pericolului.

Reporter: Propriu-zis, vă confruntați cu problema aducerii pacientului înapoi în niște cadre normale ale existenței.

Elena Harbur: Da, practic îl învățăm să trăiască din nou și de data asta să trăiască adecvat, pentru că traumele care produc un stres posttraumatic sunt conjuncturale și sunt cumva create. Nu oricui i se produce o traumă de genul acesta, care generează un stres posttraumatic intens. Există niște factori care duc la asta și atunci în partea de lucru cu readecvare a omului la viața lui și la toată perspectiva de viață presupune și recrearea mediului. Se recreează tot sistemul de valori, tot sistemul personal de idei, de credințe, de emoții, practic învață să trăiască din nou.

Redactor online: Cristina SÎMBETEANU