Ascultă Radio România Constanța Live

Premierul Tudose – întâlnire la Palatul Victoria cu reprezentanţii organizaţiilor civice active în protestele de stradă

Premierul Tudose – întâlnire la Palatul Victoria cu reprezentanţii organizaţiilor civice active în protestele de stradă

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 27 decembrie 2017, 08:18

Prim-ministrul Mihai Tudose se întâlneşte astăzi, de la ora 11:00, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii a 43 de organizaţii civice, active în protestele de stradă, care au cerut o discuţie privind legile Justiţiei şi modificările la codurile penale.

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a organizaţiei Iniţiativa România, de comun acord cu Cabinetul Prim-ministrului, s-a agreat participarea a 7 delegaţi din partea organizaţiilor civice, astfel încât să poată avea un dialog coerent şi clar.

În desemnarea celor 7 delegaţi, organizaţiile civice au luat în considerare criteriul unei reprezentativităţi cât mai mari a grupurilor semnatare. Astfel, la întâlnire vor participa, în ordine alfabetică: Alexandru Socol – Corupţia Ucide, Ciprian Ciocan – Vă Vedem din Sibiu, Laurenţiu Ştefănescu – Iniţiativa Timişoara, Marius Deaconu – Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România, Mihai Poliţeanu – Iniţiativa România, Mihai Tudorică – #REZISTENŢA, Radu Dumitriu – delegat al organizaţiilor din Diaspora.

Mihai Tudose a anunţat, sâmbătă, că acceptă întâlnirea propusă de cele 43 de organizaţii civice.

„Legat de o posibilă întâlnire în perioada 27-30 decembrie, vreau să vă transmit că sunt deschis la dialog. În acest sens, vă propun data de 27 decembrie. Sunt convins că putem comunica eficient în beneficiul României şi al românilor, iar acest lucru nu este posibil fără toleranţă şi deschidere la opinii contrare”, a scris premierul Tudose, într-un comentariu publicat sâmbătă seară pe pagina de Facebook a comunităţii online Corupţia ucide.

Reacţia şefului Guvernului a venit după ce 43 de organizaţii civice, active în protestele de stradă în privinţa propunerilor de modificare a legilor Justiţiei şi codurilor penale, au adresat o scrisoare deschisă premierului în care i-au solicitat o întâlnire în perioada 27-30 decembrie, subliniind că dialogul este singura soluţie pentru prezervarea şi consolidarea democraţiei.

„Dorim să purtăm o discuţie instituţională, aşezată, calmă şi raţională, fără stridenţele inerente poziţionărilor politice sau civice din acest ultim an. Considerăm că interesul pentru viitorul României, valorile democratice şi statul de drept, libertatea şi bunăstarea concetăţenilor noştri trebuie să primeze, iar dialogul este singura soluţie pentru prezervarea şi consolidarea democraţiei”, se precizează în scrisoarea deschisă transmisă sâmbătă Agerpres.

Organizaţiile semnatare susţin că au existat deficienţe majore ale dialogului şi consultării dintre legiuitor şi societate în ansamblu în privinţa adoptării legilor justiţiei şi în discuţiile privind modificarea codurilor penale.

„Mai mult, fracturarea dialogului dintre legiuitor şi instituţiile independente ale statului, dintre legiuitor şi instituţiile europene, dintre legiuitor şi partenerii noştri din Uniunea Europeană şi NATO pune într-un pericol major şi iminent separaţia puterilor în stat, respectiv rolul şi credibilitatea noastră în lume. Riscăm un derapaj fără precedent de la valorile democratice şi de la drumul nostru alături de lumea liberă, punând în pericol viitorul nostru ca naţiune. Ştim că funcţia de prim-ministru presupune responsabilitate şi greutatea deciziilor privind viaţa fiecărui român. Ele trebuie asumate şi aceasta este o decizie individuală, care vă aparţine. Noi ne declarăm disponibilitatea de a contribui, după puterile noastre, la dialog, consultare şi soluţii în sensul respectării principiilor democratice, ale statului de drept şi drepturilor fundamentale. Aceasta este o propunere a unor oameni sinceri şi liberi, care, dincolo de orice simpatii sau antipatii personale, sunt preocupaţi autentic de viitorul României. Aşteptăm un răspuns şi suntem încrezători că putem dialoga”, se menţionează în scrisoarea deschisă.

De asemenea, în document se afirmă că actuala generaţie are o datorie morală faţă de toţi cei care şi-au dat viaţa în urmă cu 28 de ani.

Printre organizaţiile care au semnat scrisoarea către premier se numără Iniţiativa România, Corupţia Ucide, Grupul pentru Dialog Social (GDS), #activAG Piteşti, Acţiunea Civică Galaţi, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Centrul Român pentru Politici Europene (CRPE), Consiliul Tineretului din România, Asociaţia Aradul Civic, Asociaţia Civică ProFest, Curăţăm Galaţiul, Diaspora Franţa solidară cu România, Evoluţie în Instituţie, Geeks for Democracy, Grupul civic #Insist, Iniţiativa Timişoara (federaţie a 10 ONG-uri), Oradea Civică, Rădăuţiul Civic, Rezist Birmingham WMW, Rezist Dublin, Rezist în Bacău, #Rezist Liguria, #Rezist Milano, Rezist München, Rezist Râmnicu Vâlcea, #Rezistam şi la Paris, Rezist Zürich, #REZISTENŢA, România As We Want It- Milano, România Vie, Save Montana-New York, Şafeta Steagului U.E., Valea Jiului Society.

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal