Ascultă Radio România Constanța Live

Oferte atractive pentru cei care vor să își petreacă sărbătorile e litoral

Oferte atractive pentru cei care vor să își petreacă sărbătorile e litoral

Publicat de Arantxa Catană, 24 decembrie 2017, 14:38

Pentru cei care iubesc marea şi vor să o vadă şi iarnă, hotelierii şi patronii de restaurante vin cu oferte atractive pentru turişti.

Crăciunul este o perioadă când nu dau năvală foarte tare. Sunt puțin mai familiști românii, dar în egală măsură sunt unii care vor sa scape de pregătirile de acasă, iar atunci fug spre hoteluri. Cu siguranță, spre munte succesul va fi mai mare, dar la mare avem hoteluri deschise care au pachete foarte atractive. Iar dacă discutăm de Revelion, pe malul mării nu sunt numai hoteluri deschise ci și de foarte multe restaurante care aleg să se deschidă și să organizeze evenimente de Revelion”, a precizat Cristian Bărhălescu, preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Litoralului.

Preţurile pachetelor oferite turiştilor în această perioadă de Sărbători sunt pentru toate buzunarele, spune vicepreşedintele Organizaţiei Patronale Mamaia, Anca Nedea Pavel.

Prețurile sunt similare cu cele de anul trecut. Pot să vă dau exemplu la hoteluri de patru stele: cu pachet de SPA integrat cu o procedură pe zi, cu două mese 1.500 de lei de persoană, sau pachete pentru familie: tot la trei sau patru stele și mesele incluse și cu masa de sărbători – între 2.000 și 2.500 de lei de persoană”, a declarat Anca Nedea Pavel.

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal