Ascultă Radio România Constanța Live

Polonia și România își consolidează cooperarea pe flancul estic al NATO

Polonia și România își consolidează cooperarea pe flancul estic al NATO

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 7 decembrie 2017, 10:46

Alianța dintre Polonia și România este una dintre cele mai strânse din Europa și relațiile dintre cele două țări sunt excelente, a apreciat Pawel Soloch, șeful Biroului Securității Naționale (BBN) al Poloniei, care s-a întâlnit la Varșovia cu Ion Oprișor, consilier pe probleme de securitate națională al președintelui român Klaus Iohannis, relatează agenția poloneză de presă PAP.

Nivelul ridicat al relațiilor bilaterale „este atestat și de faptul că forțele armate ale României sunt staționate în Polonia sub auspiciile NATO cu o prezență avansată întărită, iar forțele armate poloneze participă similar la o prezență avansată a NATO în România”, a subliniat oficialul polonez în declarații acordate miercuri agenției PAP, referindu-se la programele Alianței Nord-Atlantice de întărire a flancului estic. El a amintit că Polonia și România au semnat o declarație de parteneriat strategic în octombrie 2009, în timpul președinției lui Lech Kaczynski.

Șeful Biroului Securității Naționale al Poloniei a precizat că discuțiile cu consilierul prezidențial român, care s-a aflat în vizită oficială la Varșovia între 4 și 6 decembrie, la invitația BBN, au abordat și „subiecte deosebit de importante pentru președintele (polonez) Andrzej Duda, cum sunt summitul de anul viitor al NATO de la Bruxelles și reuniunile prealabile în așa-zisul format București, adică ale celor nouă țări din flancul estic al NATO”.

Pawel Soloch a menționat că acest proiect a fost inițiat în comun de președinții Poloniei și României în 2015 și că reuniunile „celor nouă” vor ajuta la consolidarea poziției statelor din regiune înaintea summitului Alianței.

„În evaluarea noastră comună, summitul trebuie să reprezinte un pas înainte către adaptarea NATO la noua situație de securitate din Europa și să ia decizii privind continuarea întăririi capacităților alianței de a-și apăra flancul estic. Astăzi, estimez că există mari șanse să fie luate astfel de decizii”, a spus oficialul polonez.

Potrivit lui Soloch, „la fel de important este că România va găzdui următorul summit al Inițiativei Celor Trei Mări în 2018, un alt proiect strategic inițiat de președintele Andrzej Duda”.

Este vorba de forumul de cooperare dintre 12 state membre ale Uniunii Europene situate în spațiul dintre Marea Neagră, Adriatică și Baltică, inclusiv Polonia și România, menționează PAP.

Angajații primăriilor de comune vor fi în grevă de avertisment marți, 10 februarie
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 09:15

Angajații primăriilor de comune vor fi în grevă de avertisment marți, 10 februarie

Angajații primăriilor de comune din toată țara vor fi în grevă de avertisment, mâine, între orele 10.00 și 12.00, în timp ce sute de...

Angajații primăriilor de comune vor fi în grevă de avertisment marți, 10 februarie
CCR, așteptată să se pronunțe, miercuri, asupra sesizării ÎCCJ privind reforma pensiilor magistraţilor
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 08:04

CCR, așteptată să se pronunțe, miercuri, asupra sesizării ÎCCJ privind reforma pensiilor magistraţilor

CCR se pronunţă săptămâna aceasta asupra sesizării ÎCCJ privind reforma sistemului de pensionare al magistraţilor. După multe amânări,...

CCR, așteptată să se pronunțe, miercuri, asupra sesizării ÎCCJ privind reforma pensiilor magistraţilor
Pachetul trei de reformă va fi adoptat în prima ședință de Guvern din această săptămână
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 07:40

Pachetul trei de reformă va fi adoptat în prima ședință de Guvern din această săptămână

Săptămâna aceasta ar trebui să fie cea finală pentru pachetul trei de reformă, ce ar urma să aducă reduceri de cheltuieli în administraţia...

Pachetul trei de reformă va fi adoptat în prima ședință de Guvern din această săptămână
Cartea „Invincibila – Ana Aslan, de la cercetare la diplomația medicală”, semnată de Anca Elena Ștefan, Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan, va fi lansată la Constanța
Actualitate duminică, 8 februarie 2026, 18:40

Cartea „Invincibila – Ana Aslan, de la cercetare la diplomația medicală”, semnată de Anca Elena Ștefan, Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan, va fi lansată la Constanța

Volumul  „Invincibila – Ana Aslan, de la cercetare la diplomația medicală”, semnat de Anca Elena Ștefan, Aurelia Lăpușan și Ștefan...

Cartea „Invincibila – Ana Aslan, de la cercetare la diplomația medicală”, semnată de Anca Elena Ștefan, Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan, va fi lansată la Constanța
Actualitate duminică, 8 februarie 2026, 18:05

PETIȚIE pentru salvarea cailor liberi din Delta Dunării!

Asociația ARCA a lansat o petiție pentru recunoașterea oficială a cailor liberi din Delta Dunării ca patrimoniu natural în România, cu statut...

PETIȚIE pentru salvarea cailor liberi din Delta Dunării!
Actualitate duminică, 8 februarie 2026, 14:54

Noi rame electrice Alstom, recepționate de ARF, vor lega Constanța de București

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a făcut recepția preliminară a două noi garnituri produse de Alstom. Trenurile sunt ultimele dintr-o...

Noi rame electrice Alstom, recepționate de ARF, vor lega Constanța de București
Actualitate duminică, 8 februarie 2026, 14:54

Construcţia noului Centru de Arşi Grav de la Timişoara este finalizată

Construcția noului Centru de Arși Grav de la Timișoara este finalizată, a anunţat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete. Oficialul a...

Construcţia noului Centru de Arşi Grav de la Timişoara este finalizată
Actualitate duminică, 8 februarie 2026, 14:06

AUDIO | A început reabilitarea sediului Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a intrat într-un amplu proces de reabilitare și restaurare a edificiului în care își are...

AUDIO | A început reabilitarea sediului Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța