Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Atenție la carnea de porc care poate fi contaminată cu Trichinella! Lista laboratoarelor unde se pot face analize

CONSTANȚA: Atenție la carnea de porc care poate fi contaminată cu Trichinella! Lista laboratoarelor unde se pot face analize

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 4 decembrie 2017, 11:44

În această perioadă, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa a intensificat controalele tematice pentru asigurarea unui climat de siguranţă pe întreg lanţul alimentar şi implicit pentru protecţia consumatorului.

În afara acţiunilor specifice, DSVSA Constanţa recomandă populaţiei să achiziţioneze produsele alimentare (implicit carnea de porc şi produsele cu specific tradiţional) numai din unităţi autorizate sau înregistrate sanitar veterinar.

Tot în acest sens, sacrificarea porcilor pentru consum public se realizează numai în abatoare autorizate, unde se realizează obligatoriu şi examenul trichineloscopic, carnea rezultată fiind marcată în conformitate cu prevederile legislaţiei sanitare veterinare în vigoare.

Sacrificarea porcilor în gospodăriile populaţiei se realizează numai pentru consum familial, examenul trichineloscopic în aceste cazuri, fiind efectuat în mod obligatoriu, de către proprietarii animalelor, în locaţiile stabilite şi special amenajate de către DSVSA Constanţa.

Examenul trichineloscopic este metoda principală de decelare a parazitului Trichinella spp. din carnea de porc, mistreţ, urs, cal, nutrie, parazit care poate provoca afecţiuni ce se pot finaliza chiar cu decesul persoanelor care au consumat carne infestată.

Localizările cele mai frecvente ale larvelor sunt în muşchii de la baza limbii, diafragma şi pilierii diafragmatici, muşchii maseteri, muşchii intercostali, precum şi muşchii profunzi ai cefei, acestea constituind baza anatomică pentru proba recoltată în vederea analizării.

Sacrificarea porcilor şi consumarea lor în familie, fără controlul sanitar veterinar al stării de sănătate a animalului şi a salubrităţii cărnii obţinute, poate avea consecinţe grave asupra sănătăţii consumatorilor.

Aceştia se supun unui risc major putându-se îmbolnăvi de trichineloză, care se poate realiza prin consumul de carne crudă sau insuficient preparată termic care conţine larve infestante.

Nu trebuie consumată nicio parte anatomică din porcul crescut în gospodăriile particulare, până la efectuarea examenului trichineloscopic şi comunicarea rezultatului.

Contaminarea se face exclusiv pe cale digestivă prin consumul de carne infestată cu Trichinella spp. .

Principalul rezervor al parazitului Trichinella spp. îl constituie animalele sălbatice de pe lângă locuinţe: şobolani, şoareci, câini, pisici, porci.

Prevenţia – controlul sanitar veterinar al cărnii de porc prin examen trichinoscopic; achiziţionarea cărnii de porc numai din unităţi autorizate/înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi prevenirea infestării porcilor prin deratizări pentru distrugerea rozătoarelor, respectiv a şobolanilor.
Debut – la o săptămână, apar simptome digestive şi se recomandă prezentarea la o unitate sanitară.
Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa asigură examinarea trichineloscopică în punctele special amenajate aflate în sediul D.S.V.S.A. Constanţa, Piaţa Brick, Piaţa Griviţei şi în cadrul Circumscripţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor din oraşele Mangalia, Cernavodă, Medgidia şi Năvodari.

De asemenea, examinarea trichineloscopică mai este asigurată în 39 Circumscripţii de Asistenţă Veterinară diseminate pe teritoriul judeţului.


Programul de funcţionare este în zilele lucrătoare şi zilele de sâmbătă, de la ora 830 la ora 1700, iar în zilele de duminică de la ora 800 la ora 1400.

Tariful de examinare pentru porcul domestic este de 11,16 lei, TVA inclus.

Este interzisă vânzarea porcilor vii şi comercializarea cărnii de porc în locuri neaprobate sanitar veterinar.

Totodată, în această perioadă, prin echipe special desemnate, DSVSA Constanţa va asigura verificarea condiţiilor sanitar veterinare de producere, prelucrare, depozitare, livrare, transport şi comercializare pe întreg lanţul alimentar în unităţi de vânzare cu amănuntul de tipul carmangerii, măcelării, magazine desfacere carne, hale şi pieţe agroalimentare, magazine alimentare, supermarket, hipermarket, brutării, laboratoare cofetărie – patiserie, unităţi de alimentaţie publică.

În acest sens, acţiunile sanitare veterinare vor avea ca obiectiv următoarele aspecte:
– Respectarea cerinţelor pentru înregistrarea sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a unităţilor;
– Respectarea cerinţelor generale de igienă conform prevederilor legale referitoare la construcţie şi dotarea cu facilităţi şi echipamente a unităţilor de vânzare cu amănuntul, a condiţiilor de igienă şi de întreţinere a spaţiilor de prelucrare şi depozitare a alimentelor, a respectării condiţiilor de sănătate şi igienă a personalului care manipulează alimentele, a existenţei sursei de apă potabilă, a facilităţilor pentru spălarea mâinilor personalului şi a ustensilelor de lucru;

– Eligibilitatea materiilor prime privind marca de sănătate şi înscrisurile de pe etichete;
– Trasabilitatea produselor alimentare prin verificarea documentelor de provenienţă a materiilor prime destinate prelucrării şi a intrărilor de produse alimentare destinate comercializării către consumatorul final;
– Verificarea respectării cerinţelor specifice de igienă pentru manipularea, prepararea, depozitarea, expunerea şi servirea alimentelor.

Se asigură serviciul de permanenţă (24/7) în perioada 05.12.2017 – 08.01.2018, iar neconformităţile sau abaterile de la legislaţia sanitară veterinară sesizate pot fi comunicate la numărul de telefon 0786/577.007, precum şi la număr de telefon “Call Center” ANSVSA 0800.826.787.

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal