Ascultă Radio România Constanța Live

Contestațiile depuse la licitația pentru podul care va lega judeţele Brăila şi Tulcea, au fost respinse

Contestațiile depuse la licitația pentru podul care va lega judeţele Brăila şi Tulcea, au fost respinse

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 2 decembrie 2017, 10:47

Contractul de proiectare şi construcţie a podului peste Dunăre care va lega judeţele Brăila şi Tulcea este tot mai aproape de semnare.

Contestaţiile formulate de cele două asocieri de firme la licitaţia organizată de CNAIR au fost respinse.

Pentru asocierea de firme ce avea ca lider China Communication Construction Company Ltd (China) este vorba despre a doua contestaţie respinsă, iar de acum doar instanţa se mai poate pronunţa.

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a respins contestaţia părţii chineze care ceruse „anularea adresei de comunicare a rezultatului licitaţiei, precum şi obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii de achiziţie publică, cu respectarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, cu consecinţa stabilirii ofertei câştigătoare dintre ofertele admisibile, conform criteriului de atribuire stabilit prin documentaţia de atribuire şi potrivit dispoziţiilor deciziei pronunţate de către Consiliu în prezenta cauză”.

Tot la CNSC a formulat contestaţie şi asocierea declarată câştigătoare a contractului privind proiectarea şi execuţia proiectului cu podul peste Dunăre, adică Astaldi SpA (Italia) – IHI Infrastructure Systems Co. Ltd (Japonia), aceasta din urmă având 4 capete de cerere: – obligarea autorităţii contractante la anularea adresei prin care oferta depusă de partea chineză a fost declarată admisibilă; – obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei depuse de aceeaşi asociere de la etapa verificării admisibilităţii acesteia; – în subsidiar, obligarea autorităţii contractante la recalcularea punctajului acordat asocierii având drept lider chinezii de la CCCC; – obligarea autorităţii contractante la anularea raportului procedurii şi a tuturor actelor subsecvente, în partea în care se referă la asocierea formată din China Communication Construction Company Ltd (China) – China Road and Bridge Corporation (China) – Eptisa Servicios de Ingenieria SL (Spania) – Euro Construct Trading ’98 SRL (Romania) – CCCC Second Harbour Engineering Co Ltd (China) – CCCC Highway Consults Co Ltd (China).

CNSC precizează că a procedat la conexarea contestaţiilor părţii chineze şi celei italiene, ca fiind formulate în cadrul aceleiaşi etape a procedurii de atribuire, totul cu scopul de a se pronunţa o soluţie unitară. În plus, în dosarul cauzei se face menţiunea că CNSC a trimis deja ambelor părţi documentul însoţit de întreaga motivare care a stat în spatele deciziei, astfel încât contestatarii să-şi poată formula acuzările şi/sau apărările într-un eventual proces care va putea fi deschis la Curtea de Apel Bucureşti, instanţa competentă să soluţioneze, în etapa următoare, litigiul în licitaţia pentru Podul peste Dunăre Brăila – Tulcea.

Este al doilea demers de acest gen iniţiat de asocierea având drept lider China Communication Construction Company Ltd, după ce, în data de 19 octombrie, a fost înregistrată la CNSC prima tentativă similară, soluţionată la vremea respectivă prin respingerea acesteia ca prematur formulată.

Sursa – obiectiv.ro

TULCEA: Dublă alertă aeriană cu drone în apropiere de Insula Șerpilor. Mesaj RO-Alert pentru estul județului și mai multe aeronave ridicate de la sol
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 15:19

TULCEA: Dublă alertă aeriană cu drone în apropiere de Insula Șerpilor. Mesaj RO-Alert pentru estul județului și mai multe aeronave ridicate de la sol

Duminică, 8 noiembrie, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană la aproximativ 30 de...

TULCEA: Dublă alertă aeriană cu drone în apropiere de Insula Șerpilor. Mesaj RO-Alert pentru estul județului și mai multe aeronave ridicate de la sol
Viteză excesivă, alcool la volan, conducere fără permis sau a unui autoturism neînmatriculat – infracțiuni constatate de polițiștii constănțeni
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 15:02

Viteză excesivă, alcool la volan, conducere fără permis sau a unui autoturism neînmatriculat – infracțiuni constatate de polițiștii constănțeni

Polițiștii constănțeni s-au aflat la datorie pe șoselele din județ și în acest weekend. Sâmbătă dimineață, polițiștii din cadrul...

Viteză excesivă, alcool la volan, conducere fără permis sau a unui autoturism neînmatriculat – infracțiuni constatate de polițiștii constănțeni
FOTO | CONSTANȚA: A început montarea decorațiunilor luminoase de sărbători
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 14:04

FOTO | CONSTANȚA: A început montarea decorațiunilor luminoase de sărbători

La Constanța a început montarea luminițelor de sărbători. Până acum au fost montate instalații pe bulevardul Aurel Vlaicu, între cartierele...

FOTO | CONSTANȚA: A început montarea decorațiunilor luminoase de sărbători
CONSTANȚA: Profanare de morminte în cimitirul din Palazu Mare
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 13:28

CONSTANȚA: Profanare de morminte în cimitirul din Palazu Mare

Polițiștii Secției 2 din cadrul Poliției Municipiului Constanța au fost sesizați sâmbătă de trei persoane cu privire la profanarea unor...

CONSTANȚA: Profanare de morminte în cimitirul din Palazu Mare
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 12:58

Minima termică din țară a fost, duminică dimineață, de -10,5 grade. Valori negative s-au înregistrat și în Dobrogea

Cea mai mică temperatură din țară duminică dimineață s-a înregistrat la stația meteorologică Miercurea-Ciuc, de -10,5 grade Celsius, sub...

Minima termică din țară a fost, duminică dimineață, de -10,5 grade. Valori negative s-au înregistrat și în Dobrogea
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 12:21

Unitatea 1 de la CNE Cernavodă a atins puterea nominală. Decizia privind repornirea Unității 2, așteptată luni

SN Nuclearelectrica SA anunță că Unitatea 1 a CNE Cernavodă a atins astăzi, duminică, 8 noiembrie 2026, la ora 10.07, puterea nominală, după...

Unitatea 1 de la CNE Cernavodă a atins puterea nominală. Decizia privind repornirea Unității 2, așteptată luni
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 11:48

Elevii români au obținut 5 medalii la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică pentru Juniori

Elevii români au obţinut două medalii de aur, două de argint şi una de bronz la cea de-a V-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie...

Elevii români au obținut 5 medalii la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică pentru Juniori
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 11:21

TULCEA: Meciul de handbal România – Polonia, dedicat lui Radu, care luptă cu o boală oncologică

Federația Română de Handbal organizează duminică, 8 noiembrie 2026, de la ora 20.00, la Sala Polivalenta Tulcea „Danubius Arena”, partida...

TULCEA: Meciul de handbal România – Polonia, dedicat lui Radu, care luptă cu o boală oncologică