Ascultă Radio România Constanța Live

Autorii omorului din Călărași – doi minori fără antecedente, prinși

Autorii omorului din Călărași – doi minori fără antecedente, prinși

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 2 decembrie 2017, 16:00

Autorii omorului săvârșit în data de 24 noiembrie în județul Călărași au fost prinși de polițiști, aceștia fiind doi minori fără antecedente, care locuiesc în apropierea locului săvârșirii faptelor, a anunțat, sâmbătă, comisarul șef Marian Iorga, inspector șef al Inspectoratului județean de Poliție Călărași, potrivit site-ului Poliției Române. Potrivit procurorului de caz Mădălina Miu, cei doi și-au recunoscut faptele.

„Din păcate, este vorba de 2 minori. Ancheta va stabili toate elementele. Mobilul stabilit până la acest moment ne conduce spre ideea sustragerii autoturismului și a eventualei sume de bani aflate asupra părților vătămate. Cei doi autori au premeditat săvârșirea faptei, s-au pregătit pentru aceasta, și-au achiziționat câte un cuțit fiecare și au procedat la săvârșirea cu deosebită cruzime a celor două fapte. Sunt elevi, nu provin din familii dezorganizate, locuiesc în apropiere de locul săvârșirii faptei. Ancheta va clarifica și zona neuropsihiatrică a celor doi, întrucât au revenit la domiciliu ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Unul este elev în clasa a XII și altul în clasa a X-a. Nu au antecedente. Niciunul dintre ei nu avea permis, în funcție de datele din anchetă vom stabili discernământul și ceea ce voiau să facă”, a precizat Marian Iorga.

Prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, Mădălina Miu, procuror de caz, a precizat că este vorba de două infracțiuni de omor și tentativă de omor calificat.

„În cursul zilei de 1 decembrie au fost audiați cei doi suspecți, ambii minori la data săvârșirii faptelor, între timp unul a împlinit 18 ani și s-a dispus reținerea acestora. Vorbim de două infracțiuni de omor și tentativă de omor calificat. Inculpații au recunoscut în totalitate săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor, au descris în mod detaliat modalitatea de comitere”, a spus Miu.

În data de 24 noiembrie, pe DN3A, în județul Călărași, două persoane, soț și soție, au fost înjunghiate de două persoane care făceau autostopul. Bărbatul a decedat în urma leziunilor, iar femeia a fost rănită și transportată la spital.

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal