Ascultă Radio România Constanța Live

Percheziții la societăți comerciale și instituții nebancare

Percheziții la societăți comerciale și instituții nebancare

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 22 noiembrie 2017, 08:23

Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice efectuează, miercuri, nouă percheziții domiciliare la locuințele unor persoane, precum și la sediile unor societăți comerciale și instituții financiare nebancare, din județele Argeș și Mehedinți.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, descinderile se desfășoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, complicitate la înșelăciune, falsificare de instrumente oficiale, folosire a instrumentelor false, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

„Din cercetări s-a stabilit că, în perioada iunie — octombrie, cei vizați ar fi obținut în mod fraudulos sume de bani, cu titlu de împrumut, de la șase instituții financiare nebancare de tip CAR pe pe raza județelor Argeș și Mehedinți, pe care ulterior nu le-ar mai fi restituit”, se precizează în comunicat.

Conform aceleiași surse, prejudiciul se ridică la peste 150.000 de lei, reprezentând sume de bani obținute fraudulos cu titlu de împrumut și nerambursate.

La perchezițiile desfășurate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș participă și luptători ai Serviciilor pentru Acțiuni Speciale din cele două județe, acțiunea beneficiind de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul IGPR.

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:24

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

În vara anului 1927, pentru mulți dintre constănțeni o deplasare la plajă în Mamaia era un adevărat lux. Drumul dura două ore, iar un bilet...

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare