Ascultă Radio România Constanța Live

Constanța, Mangalia, Tulcea: Ziua Dobrogei aniversată de marinarii militari

Constanța, Mangalia, Tulcea: Ziua Dobrogei aniversată de marinarii militari

Publicat de Arantxa Catană, 13 noiembrie 2017, 14:49

Unirea Dobrogei cu Patria-Mamă, în luna noiembrie a anului 1878, reprezintă pentru Forțele Navale Române un moment important în dezvoltarea acestei categorii de forțe din Armata României. Apărarea celor 245 de kilometri de țărm la Marea Neagră a generat dezvoltarea segmentului maritim al Marinei Militare Române, în strânsă legătură cu dezvoltarea economică și socială a Dobrogei.

Pentru a marca cei 139 de ani de la revenirea teritoriului cuprins între Dunăre și Marea Neagră la statul român, Forțele Navale Române participă marți, 14 noiembrie, începând cu ora 10.00, la ceremonialul militar și religios organizat la Monumentul Independenței din municipiul Tulcea.

La Cercul Militar Mangalia, publicul este invitat să viziteze expoziția de pictură, intitulată „Dobrogea în culorile mării”, prezentată de pictorii Florentina Hristache și Alexandru Ghinea, iar, de la ora 13.00, Ansamblul Artistic „Litoral” va susține un spectacol folcloric.

La Constanța, elevii Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale împreună cu membrii Comitetului Național Român pentru Drepturile Copilului, filiala Constanța, vor aduce în atenția publicului dintr-un mall constănțean semnificația Zilei Dobrogei și importanța unirii acestei regiuni istorice cu România.

 

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:37

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României

Ambasadorul rus la București a fost chemat la MAE, ca urmare a încălcărlor repetate de către Rusia a spațiului aerian al României, a anunțat,...

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României
MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:00

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului

De la începutul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, peste 100 de atacuri au avut loc în proximitatea graniței cu România și în 33 de...

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului
A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 11:01

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina

O nouă dronă a fost doborâtă în această dimineață, la ora 10.13, de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale...

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina
CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:50

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită

Un accident rutier a avut loc astăzi în Constanța, în zona Poarta 1, unde trei autoturisme au fost implicate într-o coliziune. La fața locului...

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:43

TULCEA: Un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord-est a județului

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din nordul și estul județului Tulcea au...

TULCEA: Un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord-est a județului
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:01

Două cutremure s-au produs, duminică, în România, după alte două înregistrate ieri

Două cutremure slabe s-au produs duminică în zona seismică Vrancea, judeţele Buzău şi Vrancea, arată datele publicate de Institutul Naţional...

Două cutremure s-au produs, duminică, în România, după alte două înregistrate ieri
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 09:49

Record de candidaţi la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti

Este record absolut de candidaţi anul acesta la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. Pentru cele 1.947 de...

Record de candidaţi la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 08:37

CFR S.A. avertizează asupra pericolului apropierii de instalațiile electrice feroviare, după un incident grav produs pe raza SRCF Constanța

Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. atrage atenția asupra pericolelor majore generate de apropierea neautorizată de instalațiile...

CFR S.A. avertizează asupra pericolului apropierii de instalațiile electrice feroviare, după un incident grav produs pe raza SRCF Constanța