Ascultă Radio România Constanța Live

IPS Teodosie la un pas de a scăpa de sub control judiciar. „Se va dovedi că fondurile au fost luate pe niște probe clare“

IPS Teodosie la un pas de a scăpa de sub control judiciar. „Se va dovedi că fondurile au fost luate pe niște probe clare“

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 31 octombrie 2017, 10:50

Instanța Curții de Apel Constanța a admis astăzi solicitarea făcută de avocatul Înalt Preasfinției Sale Teodosie Arhiepiscopul Tomisului privind revocarea controlului judiciar.

Decizia formulată astăzi de magistrați nu este definitivă și, potrivit unor surse neoficiale, a fost deja contestată de procurorii DNA la Înalta Curte de Casație și Justiție.

De asemenea, un nou termen de judecată în dosarul în care înaltul cleric este acuzat de presupuse fapte de corupție, după ce ar fi accesat ilegal fonduri europene pentru ferma de la Nazarcea, a fost stabilit, tot la Curtea de Apel Constanța, pe 27 noiembrie. Atunci, în fața instanței vor fi audiați mai mulți martori.

„Se va dovedi că fondurile au fost luate pe niște probe clare, ceea ce spune și APIA. Atât în 2011, când au venit în control și au făcut proces verbal, dar și în 2013“, a afirmat, ieri, la încheierea ședinței de judecată IPS Teodosie.

Substanțe anabolizante descoperite de polițiștii Gărzii de Coastă la Negru Vodă
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 15:09

Substanțe anabolizante descoperite de polițiștii Gărzii de Coastă la Negru Vodă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autovehicul, mai multe flacoane de...

Substanțe anabolizante descoperite de polițiștii Gărzii de Coastă la Negru Vodă
Eurovision 2026: Începe semifinala Selecției Naționale. Audiții live, timp de 3 zile
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 15:07

Eurovision 2026: Începe semifinala Selecției Naționale. Audiții live, timp de 3 zile

Semifinala Selecției Naționale Eurovision 2026 încep luni, de la ora 16.00, în cadrul „Atelierului deschis Eurovision 2026”, transmis în...

Eurovision 2026: Începe semifinala Selecției Naționale. Audiții live, timp de 3 zile
Concursul RAJA „Apa este viața!” se desfășoară, online, în perioada 9 februarie – 20 martie
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 15:04

Concursul RAJA „Apa este viața!” se desfășoară, online, în perioada 9 februarie – 20 martie

Talentul, imaginația și creativitatea se întâlnesc din nou în cadrul Concursului de pictură și desen „Apa este viață!”, care îi...

Concursul RAJA „Apa este viața!” se desfășoară, online, în perioada 9 februarie – 20 martie
„Pieptar bărbătesc din Huedin”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 14:56

„Pieptar bărbătesc din Huedin”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța

Pieptarele din piele și blană purtate de femei și bărbați în costumul tradițional de sărbătoare fac parte dintre piesele lucrate la comandă...

„Pieptar bărbătesc din Huedin”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 14:54

TULCEA: Braconaj piscicol, încălcarea ordinului de protecție și conducere fără permis

Polițiștii tulceni au desfășurat, duminică, 8 februarie 2026, mai multe acțiuni care au vizat prevenirea faptelor ilegale și menținerea...

TULCEA: Braconaj piscicol, încălcarea ordinului de protecție și conducere fără permis
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 14:41

Zece candidați pentru șefia Parchetului General, a DNA și DIICOT

Zece candidați s-au înscris la Ministerul Justiției pentru funcțiile de procuror general al României, procuror-șef al Direcției Naționale...

Zece candidați pentru șefia Parchetului General, a DNA și DIICOT
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 14:04

Țigări de contrabandă, descoperite la bordul unei nave străine acostate în Portul Constanța

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit 54.000 de țigarete de contrabandă, la bordul unei nave care a acostat în...

Țigări de contrabandă, descoperite la bordul unei nave străine acostate în Portul Constanța
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 13:45

Cetățeni turci cu permise de ședere false, depistați de polițiștii de frontieră din Mangalia

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat trei persoane care nu își justificau prezența pe teritoriul României și...

Cetățeni turci cu permise de ședere false, depistați de polițiștii de frontieră din Mangalia