Ascultă Radio România Constanța Live

Constănțeni condamnați pentru cruzime față de animale

Constănțeni condamnați pentru cruzime față de animale

Publicat de Adrian Băncilă, 19 octombrie 2017, 18:53

Doi constănţeni au fost condamnaţi la câte opt luni de închisoare cu suspendare pentru comiterea infracţiunii de cruzime faţă de animale.

De asemenea, în acelaşi dosar, instanţa a aplicat unui minor măsura educativă a supravegherii pe o perioadă de trei luni, pentru aceeaşi infracţiune.

Decizia Judecătoriei Constanţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel.

Potrivit dosarului, cei trei au lovit un câine fără stăpân cu o lopată şi au asmuţit asupra acestuia un câine de luptă.
Incidentul a avut loc în luna februarie 2016, pe o stradă din comuna Lumina.

Redăm în continuare comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța:

„Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit în data de 03 martie 2017, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor VÂLCIU EUGEN LAURENŢIU, CHIRIŢĂ CRISTIAN GABRIEL şi C.G.A. ( minor ), pentru săvârşirea infracţiunii de cruzime faţă de animale, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 25 alin. 1 lit. e raportat la art. 6 alin. 2 lit. h şi j din Legea nr. 205/2004.

În fapt, la data de 12.02.2016 organele de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Lumina au fost sesizate de către un martor ocular, cu privire la faptul că la data de 07.02.2016, în aceeaşi localitate, trei persoane de sex bărbătesc au lovit un câine fără stăpân cu o cazma şi au asmuţit un alt câine de luptă asupra sa, până ce acesta nu a mai mişcat, iar ulterior l-au introdus într-un sac şi apoi în portbagajul unui autoturism, părăsind locul faptei.

În urma administrării probatoriului, s-a reţinut faptul că la data de 07.02.2016, în jurul orei 10.00, cei trei inculpaţi s-au deplasat pe str. Mircea cel Bătrân din comuna Lumina, unde VÂLCU EUGEN LAURENŢIU şi CHIRIŢĂ CRISTIAN GABRIEL au lovit în repetate rânduri cu o lopată pe care o aveau asupra lor, un câine fără stăpân, în timp ce un câine de luptă, fără botniţă, ţinut în lesă de C.G.A. şi la comanda acestuia, a atacat şi muşcat de gât câinele fără stăpân.

Prin sentinţa penală din data de 02.10.2017, Judecătoria Constanţa a dispus condamnarea inculpaţilor VÂLCU EUGEN LAURENŢIU şi CHIRIŢĂ CRISTIAN GABRIEL la o pedeapsă de 8 luni închisoare şi suspendarea sub supraveghere a pedepselor pe un termen de supraveghere de 3 ani.

Faţă de inculpatul minor C.G.A. instanţa de judecată a aplicat măsura educativă a supravegherii pe o perioadă de 3 luni. Precizăm faptul că orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă, împotriva sentinţei penale menţionate cei trei inculpaţi putând formula calea de atac a apelului“, se arată în comunicatul Parchetului.

Campania europeană Safe Place For Woman – Un loc sigur pentru femei – a ajuns la Constanța
Actualitate luni, 25 august 2025, 14:52

Campania europeană Safe Place For Woman – Un loc sigur pentru femei – a ajuns la Constanța

Campania #SafePlace4Woman – Un loc sigur pentru femei a ajuns la Constanța. O vizită de studiu și dialog cu cetățenii a avut loc astăzi...

Campania europeană Safe Place For Woman – Un loc sigur pentru femei – a ajuns la Constanța
SULINA: Sturioni braconați în zona de pescuit comercial din Marea Neagră
Actualitate luni, 25 august 2025, 14:15

SULINA: Sturioni braconați în zona de pescuit comercial din Marea Neagră

În data de 21 august 2025, inspectorii ecologi ai Serviciului Inspecție, Monitoring și Educație Ecologică Sulina al ARBDD, împreună cu...

SULINA: Sturioni braconați în zona de pescuit comercial din Marea Neagră
Controale ANR în domeniul siguranței navigației
Actualitate luni, 25 august 2025, 13:53

Controale ANR în domeniul siguranței navigației

În perioada 18-24 august 2025, ofițerii de siguranță din cadrul căpităniilor și oficiilor de căpitănie au desfășurat noi controale în...

Controale ANR în domeniul siguranței navigației
O nouă zi de proteste în faţa Ministerului Educaţiei
Actualitate luni, 25 august 2025, 13:15

O nouă zi de proteste în faţa Ministerului Educaţiei

Sindicaliştii din învăţământ pichetează, luni, sediul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, nemulţumiţi de măsurile adoptate de...

O nouă zi de proteste în faţa Ministerului Educaţiei
Actualitate luni, 25 august 2025, 12:57

Bilanțul acțiunilor de control ale polițiștilor constănțeni la finele săptămânii

În weekend-ul care s-a încheiat, peste 500 de poliţişti din structurile operative au acționat pentru a asigura ordinea și liniștea publică,...

Bilanțul acțiunilor de control ale polițiștilor constănțeni la finele săptămânii
Actualitate luni, 25 august 2025, 12:46

TULCEA: Poliţist rănit, în timp ce încerca să aplaneze un conflict în orașul Babadag

Un poliţist tulcean a fost transportat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiu, după ce a fost...

TULCEA: Poliţist rănit, în timp ce încerca să aplaneze un conflict în orașul Babadag
Actualitate luni, 25 august 2025, 12:29

Măsurile de austeritate din învățământ vor crea probleme și liceelor tehnologice

A mai rămas puțin timp până la începerea școlii, însă grijile profesorilor cresc în fiecare zi. Măsurile de austeritate din învățământ...

Măsurile de austeritate din învățământ vor crea probleme și liceelor tehnologice
Actualitate luni, 25 august 2025, 12:18

Marfă contrafăcută de peste un milion de euro, descoperită de polițiștii de frontieră la Vama Veche și Isaccea

În data de 24 august 2025, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în urma unor controale desfășurate în zona de...

Marfă contrafăcută de peste un milion de euro, descoperită de polițiștii de frontieră la Vama Veche și Isaccea