Ascultă Radio România Constanța Live

Vești bune pentru medici și profesori! Ei ar putea aplica pentru locuințe ANL și după vârsta de 35 de ani

Vești bune pentru medici și profesori! Ei ar putea aplica pentru locuințe ANL și după vârsta de 35 de ani

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 18 octombrie 2017, 07:48

Senatul a aprobat ieri, ca medicii şi cadrele didactice să poată depune cereri pentru repartizarea locuinţelor construite de ANL şi după vârsta de 35 de ani.

Până acum, după această vârstă puteau obţine locuinţe ANL doar medicii rezidenţi şi cei specialişti.

Senatorul PNL Constantin Vela spune că medicii trebuie sprijiniţi.

„Statul român investește sume colosale pentru ca un tânăr student să devină medic, iar dacă noi, Legislativul, nu le deschidem ușa să intre în zona lor profesională cât mai ușor… Să știți că acești medici rezidenți sunt căutați, sunt seduși să plece în alte state pentru a se desăvârși profesional acolo“, a atras atenția parlamentarul liberal.

Senatorul PSD Ecaterina Andronescu a pledat pentru ca şi profesorii să beneficieze de această facilitate.

„Comisia de învățământ avea în intenție să propună o altă inițiativă legislativă în care să includem și profesorii printre priorități. De aceea îndrăznesc să vă adresez rugămintea să fiți de acord să completăm amendamentul la această lege și, potrivit acestuia, după medicii rezidenți, medicii specialiști, să adăugăm și profesorii, pentru că, fără îndoială, în toate comunitățile, profesorii sunt extrem de importanți“, a susținut Ecaterina Andronescu, în plenul Senatului.

Documentul a fost adoptat în unanimitate de către senatori.

Hotărârea finală în acest caz va fi luată de Camera Deputaţilor.

Substanțe anabolizante descoperite de polițiștii Gărzii de Coastă la Negru Vodă
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 15:09

Substanțe anabolizante descoperite de polițiștii Gărzii de Coastă la Negru Vodă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autovehicul, mai multe flacoane de...

Substanțe anabolizante descoperite de polițiștii Gărzii de Coastă la Negru Vodă
Eurovision 2026: Începe semifinala Selecției Naționale. Audiții live, timp de 3 zile
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 15:07

Eurovision 2026: Începe semifinala Selecției Naționale. Audiții live, timp de 3 zile

Semifinala Selecției Naționale Eurovision 2026 încep luni, de la ora 16.00, în cadrul „Atelierului deschis Eurovision 2026”, transmis în...

Eurovision 2026: Începe semifinala Selecției Naționale. Audiții live, timp de 3 zile
Concursul RAJA „Apa este viața!” se desfășoară, online, în perioada 9 februarie – 20 martie
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 15:04

Concursul RAJA „Apa este viața!” se desfășoară, online, în perioada 9 februarie – 20 martie

Talentul, imaginația și creativitatea se întâlnesc din nou în cadrul Concursului de pictură și desen „Apa este viață!”, care îi...

Concursul RAJA „Apa este viața!” se desfășoară, online, în perioada 9 februarie – 20 martie
„Pieptar bărbătesc din Huedin”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 14:56

„Pieptar bărbătesc din Huedin”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța

Pieptarele din piele și blană purtate de femei și bărbați în costumul tradițional de sărbătoare fac parte dintre piesele lucrate la comandă...

„Pieptar bărbătesc din Huedin”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 14:54

TULCEA: Braconaj piscicol, încălcarea ordinului de protecție și conducere fără permis

Polițiștii tulceni au desfășurat, duminică, 8 februarie 2026, mai multe acțiuni care au vizat prevenirea faptelor ilegale și menținerea...

TULCEA: Braconaj piscicol, încălcarea ordinului de protecție și conducere fără permis
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 14:41

Zece candidați pentru șefia Parchetului General, a DNA și DIICOT

Zece candidați s-au înscris la Ministerul Justiției pentru funcțiile de procuror general al României, procuror-șef al Direcției Naționale...

Zece candidați pentru șefia Parchetului General, a DNA și DIICOT
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 14:04

Țigări de contrabandă, descoperite la bordul unei nave străine acostate în Portul Constanța

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit 54.000 de țigarete de contrabandă, la bordul unei nave care a acostat în...

Țigări de contrabandă, descoperite la bordul unei nave străine acostate în Portul Constanța
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 13:45

Cetățeni turci cu permise de ședere false, depistați de polițiștii de frontieră din Mangalia

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat trei persoane care nu își justificau prezența pe teritoriul României și...

Cetățeni turci cu permise de ședere false, depistați de polițiștii de frontieră din Mangalia