Ascultă Radio România Constanța Live

Președintele Klaus Iohannis a deschis anul universitar la Constanța „Pentru a avea o țară ca afară, avem nevoie de universități ca afară“

Președintele Klaus Iohannis a deschis anul universitar la Constanța „Pentru a avea o țară ca afară, avem nevoie de universități ca afară“

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 2 octombrie 2017, 11:22

Delegația președintelui României, Klaus Iohannis, a ajuns în Piața Ovidiu din Constanța în jurul orei 11:00, după cum era programat. Șeful statului a fost întâmpinat de primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău. De asemenea, la festivitatea de astăzi a luat parte și șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiralul Alexandru Mîrșu, absolvent și el al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“.

La deschiderea anului universitar, primarul Decebal Făgădău a subliniat în primul rând că-și dorește ca centrul universitar de la Constanța să capete mai multă conștiență și i-a mulțumit președintelui Iohannis pentru onoarea de a venit la deschidere.

A urmat apoi discursul pregătit de șeful statului.

„Am ales să vin la Constanța pentru că este un centru universitar important, iar ofițerii de marină civilă și militară sunt exemple elocvente ale pregătirii de înalt nivel pe care o primesc aici. Absolvenții dumneavoastră devin repere ale competitivității pe piața globală, mai ales în domenii în care țara noastră are o tradiție în învățământul superior“, a motivat Klaus Iohannis vizita de astăzi de la Constanța.

Liderul de la Cotroceni a menționat și importanța stragetică pe care România o are la Marea Neagră, alături de apartenența la NATO și la Uniunea Europeană afirmând că aceste fapte reprezintă cu certitudine atuuri ce oferă un avantaj clar și pe care și-ar dori să îl vadă fructificat mai bine. „Mai ales că vă aflați aici unde începe Uniunea Europeană“, a punctat președintele.

„Universitățile nu pregătesc doar buni profesioniști, fie ei angajați sau antreprenor, ele au rolul de a forma buni cetățeni și de a contribui la dezvoltarea statului de drept pe baze sustenabile. De foarte multe ori auzim sintagma «Vrem o țară ca afară». Se poate! Dar pentru a avea o țară ca afară avem nevoie în primul rând de universități ca afară. Universități care promovează adevărul, gândirea critică și moralitatea în toate activitățile lor“, a subliniat Klaus Iohannis în discursul său.

„Avem nevoie de specialiști, dar și de meseriași bine calificați“

Klaus Iohannis a mai afirmat că și-ar dori ca universitățile să contribuie la demontarea de mituri nefondate care încă se regăsesc în spațiul public și a dat exemplul falsei concepții potrivit căreia prea mulți tineri merg la facultate. În acest context, șeful statului a afirmat că România este, din păcate, pe ultimul loc în Uniunea Europeană din punctul de vedere al tinerilor de 30-34 de ani care au absolvit o formă de studii superioare.

„Acest lucru afectează competitivitatea țării noastre și implicit bunăstarea noastră, a tuturor“, a spus Iohannis.

Asta nu însemnă că trebuie să avem universități cu grave probleme de management educațional doar de dragul statisticii, a atras atenția Klaus Iohannis.

„De asemenea, nu trebuie să neglijăm dezvoltarea unor rute profesionale pe model dual care să reprezinte o alternativă reală și cu recunoaștere socială și materială. Avem nevoie de înalți specialiști, dar și de meseriași bine calificați“, a subliniat șeful statului.

Toleranța față de cazurile de plagiat umbrește eforturile studenților onești

„Pentru a putea lupta împotriva ignoranței și pentru a putea deveni un reper moral și o ancoră a statului de drept, universitățile românești trebuie să aibă o reputație solidă bazată pe un nivel ridicat de credibilitate“, mai crede președintele României.

Aici, șeful statului a adus în discuție scandalurile de plagiat care în ultimii ani au zguduit domeniul învățământului universitar din România. „Din nefericire, chiar și astăzi găsim scuze pentru a nu avea o bază de date publică a lucrărilor de doctorat. De asemenea, nu avem o soluție permanentă pentru acreditarea școlilor doctorale. Toate aceste probleme pot afecta credibilitatea diplomelor absolvenților noștri pe plan internațional punându-i în dezavantaj chiar pe tinerii care au depus eforturi considerabile pentru a-și finaliza studiile cu succes. Nu este de acceptat să ne bate joc de eforturile lor din dorința de a proteja reputația personală a unui număr de indivizi care și-au dorit o carieră sau un titlu academic pentru care nu au fost realmente pregătiți“, afirmă Iohannis.

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal