Ascultă Radio România Constanța Live

Vești bune pentru absolvenții universităților cu profil de marină

Vești bune pentru absolvenții universităților cu profil de marină

Publicat de Arantxa Catană, 28 septembrie 2017, 19:19 / actualizat: 29 septembrie 2017, 6:17

Veşti bune pentru absolvenţii de învăţământ de marină. Va fi lansat un proiect menit să-i ajute să-şi facă stagiul de cadeţie.

Anunțul a fost făcut de Adrian Mihălcioiu, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor.

„Sindicatului Liber al Navigatorilor lansează proiectul „Cadetul român”. Partener de proiect deocamdată este Universitatea Maritimă din Constanța. Vrem să cofinanțăm între 30 și 50 de studenți – studenți care au fost deja într-o zonă a cadeției pe proiecte europene și să continuăm cu ei pentru că au avut doar 6 luni și să continuăm până la împlinirea acestei perioade de cadeție. Chiar de săptămâna viitoare se încep negocierile cu noile companii pentru a vedea unde putem și cine este deschis pentru a prelua în plus față de ceea ce există la ora aceasta locuri disponibile pe piață și acest număr de cadeți”, a declarat liderul SLN, Adrian Mihălcioiu.

Universitatea Maritimă şi Sindicatul Liber vor contribui cu 400 de euro pentru fiecare cadet, restul cheltuielilor fiind suportate de armator.

Se vrea ca ulterior, proiectul să fie extins la nivel naţional.

NĂVODARI: Cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire și suplimentului de energie pot fi depuse începând de astăzi
Social luni, 2 noiembrie 2026, 14:30

NĂVODARI: Cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire și suplimentului de energie pot fi depuse începând de astăzi

Locuitorii din Năvodari pot depune, de luni, 2 nooiembrie, cereri pentru acordarea ajutorului de încălzire și suplimentului de energie....

NĂVODARI: Cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire și suplimentului de energie pot fi depuse începând de astăzi
TULCEA: Centrul pentru persoanele fără adăpost Phoenix face cu greu față solicitărilor
Social luni, 2 noiembrie 2026, 08:50

TULCEA: Centrul pentru persoanele fără adăpost Phoenix face cu greu față solicitărilor

Centrul pentru persoanele fără adăpost din Tulcea este suprasolicitat, iar reprezentanţii instituţiei avertizează că se confruntă cu o lipsă...

TULCEA: Centrul pentru persoanele fără adăpost Phoenix face cu greu față solicitărilor
Tinerii activi din ITI Delta Dunării – O investiţie de peste 7,6 milioane de lei în viitorul tinerilor din comunităţile izolate
Social sâmbătă, 31 octombrie 2026, 11:21

Tinerii activi din ITI Delta Dunării – O investiţie de peste 7,6 milioane de lei în viitorul tinerilor din comunităţile izolate

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Tulcea, în calitate de Lider, alături de Filiala Tulcea a Crucii Roşii Române...

Tinerii activi din ITI Delta Dunării – O investiţie de peste 7,6 milioane de lei în viitorul tinerilor din comunităţile izolate
Guvernul a aprobat majorarea salariilor angajaților Oil Terminal cu 6,5%
Social vineri, 30 octombrie 2026, 17:19

Guvernul a aprobat majorarea salariilor angajaților Oil Terminal cu 6,5%

Guvernul României a aprobat un memorandum care permite companiei Oil Terminal SA să majoreze salariile angajaților cu 6,5% în perioada...

Guvernul a aprobat majorarea salariilor angajaților Oil Terminal cu 6,5%
Social joi, 22 octombrie 2026, 13:52

AUDIO | Greva sindicaliștilor de la Oil Terminal a fost declarată nelegală, iar procedura pentru declanșarea conflictului de muncă ar putea fi reluată

Greva sindicaliștilor de la Oil Terminal a fost declarată nelegală, iar în aceste condiții procedura pentru declanșarea conflictului de muncă...

AUDIO | Greva sindicaliștilor de la Oil Terminal a fost declarată nelegală, iar procedura pentru declanșarea conflictului de muncă ar putea fi reluată
Social miercuri, 21 octombrie 2026, 19:13

MURFATLAR: Cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire se pot depune începând din 21 octombrie

La Murfatlar, începând de astăzi, 21 octombrie 2026, se pot depune cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței pentru sezonul...

MURFATLAR: Cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire se pot depune începând din 21 octombrie
Social luni, 19 octombrie 2026, 10:44

NĂVODARI: Persoanele defavorizate pot depune, de luni, cererile pentru tichetele sociale de Crăciun

Începând de luni, 19 octombrie, persoanele defavorizate din Năvodari pot depune cererile pentru tichetele sociale de Crăciun.  Primăria...

NĂVODARI: Persoanele defavorizate pot depune, de luni, cererile pentru tichetele sociale de Crăciun
Social joi, 15 octombrie 2026, 17:14

Ziua Bastonului Alb este marcată, astăzi, la Constanța, printr-un eveniment caritabil

Cu ocazia Zilei Bastonului Alb – Ziua Nevăzătorilor – Rotary Club Cetatea Tomis Constanța va organiza, astăzi, de la 18.00, la un...

Ziua Bastonului Alb este marcată, astăzi, la Constanța, printr-un eveniment caritabil