Ascultă Radio România Constanța Live

FOTO – CONSTANȚA: Inaugurarea galeriei de artă din pasajul pietonal de pe strada Ştefan cel Mare

FOTO – CONSTANȚA: Inaugurarea galeriei de artă din pasajul pietonal de pe strada Ştefan cel Mare

Publicat de Arantxa Catană, 22 septembrie 2017, 16:02

Vineri a fost inaugurată galeria de artă din pasajul pietonal de pe strada Ştefan cel Mare din Constanţa.

Pasajul va purta numele dar şi amintirea cercetătorului pasionat de istoria Dobrogei, Virgil Coman şi a fost amenajat de către Asociaţia culturală Wild Art.

În primul rând, inedit este locul. Iată că dintr-un pasaj banal, unde ai fi grăbit pasul să treci cât mai repede și mai neobservat, s-a valorificat într-un timp scurt și cu siguranță trecătorii vor întârzia aruncându-și privirea pe simezele galeriei. Sunt 60 de lucrări în acest moment, toate sunt cu și despre Virgil, despre viața și activitatea sa”, a declarat președintele Asociației Wild Art, Laura Stroe.

În pasajul pietonal Virgil Coman va fi o expoziţie permanentă dedicată acestuia, dar şi un spaţiu în care vor fi lansări de carte, expoziţii de pictură şi fotografie.

Proiectul a fost realizat cu sprijinul Consiliului Judeţean şi al Primăriei Constanţa.

Piesa de patrimoniu | Volum din colecțiile Bibliotecii Județene Constanța care are pe pagina de gardă semnătura olografă a Reginei Maria
Actualitate sâmbătă, 18 octombrie 2025, 11:20

Piesa de patrimoniu | Volum din colecțiile Bibliotecii Județene Constanța care are pe pagina de gardă semnătura olografă a Reginei Maria

Nu este carte pe această lume care să nu fie valoroasă în felul său, sau care să nu transmită măcar un mesaj care să atingă inimi, se spune...

Piesa de patrimoniu | Volum din colecțiile Bibliotecii Județene Constanța care are pe pagina de gardă semnătura olografă a Reginei Maria
trafic persoane, violenta, bullying
Actualitate sâmbătă, 18 octombrie 2025, 11:05

18 octombrie – Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane

Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a...

18 octombrie – Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
AUDIO | Cea de-a VII-a ediție a Crosului Mării Negre are loc astăzi
Actualitate sâmbătă, 18 octombrie 2025, 10:41

AUDIO | Cea de-a VII-a ediție a Crosului Mării Negre are loc astăzi

Cea de-a VII-a ediție a Crosului Mării Negre are loc astăzi, între orele 10:00 – 14:00, pe Plaja Modern din Constanța. Activitatea își...

AUDIO | Cea de-a VII-a ediție a Crosului Mării Negre are loc astăzi
Expoziția „Muzicieni români în arhiva fostei Securități” a fost vernisată la Tulcea
Actualitate sâmbătă, 18 octombrie 2025, 10:37

Expoziția „Muzicieni români în arhiva fostei Securități” a fost vernisată la Tulcea

Tulcenii pot descoperi, până pe 7 noiembrie 2025, o parte mai puțin cunoscută a istoriei muzicii românești, la expoziția foto-documentară...

Expoziția „Muzicieni români în arhiva fostei Securități” a fost vernisată la Tulcea
Actualitate sâmbătă, 18 octombrie 2025, 10:02

Explozie în Capitală/ DSU: O persoană în stare gravă, transportată la un spital din Austria

O persoană rănită în explozia care s-a produs vineri la blocul de pe Calea Rahovei, cu arsuri extinse și multiple traumatisme, este...

Explozie în Capitală/ DSU: O persoană în stare gravă, transportată la un spital din Austria
Actualitate sâmbătă, 18 octombrie 2025, 09:44

Controversatul medic pneumolog Flavia Groșan, în comă profundă la ATI

Medicul pneumolog Flavia Groșan, care și-a dobândit notorietatea prin afirmații controversate făcute în pandemie, a fost internată în secția...

Controversatul medic pneumolog Flavia Groșan, în comă profundă la ATI
Actualitate vineri, 17 octombrie 2025, 20:46

CNAIR: Rovinieta și taxa de pod, indisponibile online până duminică dimineața

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale, drumuri expres și...

CNAIR: Rovinieta și taxa de pod, indisponibile online până duminică dimineața
Actualitate vineri, 17 octombrie 2025, 18:02

CONSTANȚA: Din data de 27 octombrie, locuitorii racordați la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică rămân fără apă caldă

Locuitorii municipiului Constanța, racordați la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică, vor rămâne fără apă caldă la...

CONSTANȚA: Din data de 27 octombrie, locuitorii racordați la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică rămân fără apă caldă