Ascultă Radio România Constanța Live

Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, pus în libertate

Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, pus în libertate

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 13 septembrie 2017, 08:10

Fondatorul Mișcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA), Gregorian Bivolaru, va fi eliberat condiționat în cursul zilei de miercuri din Penitenciarul Bistrița, după ce decizia dată săptămâna trecută de judecători nu a fost contestată de către procurori.

Potrivit informațiilor furnizate de Judecătoria Bistrița, nu a fost depusă nicio contestație la decizia dată în dosarul 6859/190/2017 privind liberarea condiționată a lui Bivolaru, termenul expirând pe 12 septembrie, la ora 24,00.

Decizia a fost dată pe 7 septembrie și a rămas, astfel, definitivă.

„În baza art. 587 Cod procedură penală, admite cererea de liberare condiționată formulată de domnul B.G., fiul lui Constantin , încarcerat în Penitenciarul Bistrița în executarea unei pedepse de 6 ani închisoare, aplicată prin Sentința Penală nr. 2591/2016 a Tribunalului București, în baza căreia a fost emis mandatul de executare nr. 7784/2016. Dispune liberarea condiționată a petentului Bivolaru Gregorian. (…) Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare”, se arată în sentința Judecătoriei Bistrița.

Bivolaru a fost însă condamnat în 2013 de Înalta Curte de Casație și Justiție, în rejudecare, la șase ani de închisoare cu executare.

Procurorii au susținut la procesul de la ICCJ că, în perioada 2002 — martie 2004, Gregorian Bivolaru, folosindu-se de calitatea declarată de „profesor yoga” și „mentor spiritual”, prin abuz de autoritate și ținere în stare de aservire, a recrutat, în scopul exploatării sexuale, o minoră, cursantă yoga, cu care a întreținut, în mod repetat, acte sexuale și de perversiune sexuală, oferindu-i diverse sume de bani și alte foloase. De asemenea, potrivit procurorilor, Bivolaru a atras, prin asigurarea mijloacelor financiare de subzistență și remiterea altor foloase materiale, pe Maria Mirona Farcași, cursantă yoga, în practicarea unor acte sexuale cu minora M.D. Gregorian Bivolaru a mai fost acuzat că, în perioada ianuarie-noiembrie 2000, precum și în aprilie 2003, a întreținut acte sexuale cu alte două minore, folosindu-se de calitatea sa de mentor spiritual.

Bivolaru a reușit să părăsească ilegal teritoriul României, fiind reținut, pe 4 aprilie 2005, de poliția suedeză în orașul Malmo. Ulterior, autoritățile suedeze i-au acordat azil politic.

Liderul spiritual al MISA a fost prins pe 26 februarie 2016 în Franța. După condamnare, mandatul european de arestare pe numele lui Bivolaru a fost implementat în Sistemul Informatic Schengen, ca urmare a emiterii acestuia de către Tribunalul București în urma sentinței definitive date de ÎCCJ. Pe numele lui a fost emis și un mandat de urmărire internațională, specific țărilor care nu sunt conectate la SIS.

Gregorian Bivolaru a fost adus în România în vara anului trecut sub escortă, după ce magistrații francezi au decis că acesta poate fi extrădat.

Sursa – agerpres

IGPR avertizează asupra unei noi fraude online în care este folosită identitatea Poliţiei Române
Actualitate duminică, 2 august 2026, 11:33

IGPR avertizează asupra unei noi fraude online în care este folosită identitatea Poliţiei Române

Poliția Română avertizează asupra unei noi campanii de fraudă în mediul online de tip „Government Impersonation Scam”, în care autorii...

IGPR avertizează asupra unei noi fraude online în care este folosită identitatea Poliţiei Române
Circulație feroviară suspendată la Dorobanțu, din cauza scurgerilor de gaz dintr-un tren încărcat cu GPL
Actualitate duminică, 2 august 2026, 11:04

Circulație feroviară suspendată la Dorobanțu, din cauza scurgerilor de gaz dintr-un tren încărcat cu GPL

CFR SA – Sucursala Rеgională CF Constanța informеază că, în acеastă diminеață, la ora 06.40, în timpul garării trеnului dе marfă...

Circulație feroviară suspendată la Dorobanțu, din cauza scurgerilor de gaz dintr-un tren încărcat cu GPL
TULCEA: Țintă aeriană detectată de radarele armatei în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina
Actualitate duminică, 2 august 2026, 10:27

TULCEA: Țintă aeriană detectată de radarele armatei în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina

Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat, duminică, 2 august, în jurul orei 09.30, o țintă aeriană în proximitatea frontierei fluviale...

TULCEA: Țintă aeriană detectată de radarele armatei în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina
Consumul de energie va crește, în contextul valului de caniculă ce se extinde în România
Actualitate duminică, 2 august 2026, 10:18

Consumul de energie va crește, în contextul valului de caniculă ce se extinde în România

România se află în stare de alertă energetică din cauza secetei extreme și a debitului Dunării care se apropie de minimul istoric, iar valul...

Consumul de energie va crește, în contextul valului de caniculă ce se extinde în România
Actualitate duminică, 2 august 2026, 09:29

Intervenție de amploare pe Dunăre pentru creșterea debitelor către CNE Cernavodă

UPDATE: O primă explozie controlată a stâncii de pe malul drept al Dunării, a avut loc puțin după 12.00, în satul Izvoarele. A fost un prim...

Intervenție de amploare pe Dunăre pentru creșterea debitelor către CNE Cernavodă
Actualitate sâmbătă, 1 august 2026, 21:11

ANAR: Dunărea, la minime istorice. Apel către populație să utilizeze responsabil apa și energia electrică

România traversează una dintre cele mai dificile perioade hidrologice din ultimele decenii. Prognoza de la Institutul Național de Hidrologie și...

ANAR: Dunărea, la minime istorice. Apel către populație să utilizeze responsabil apa și energia electrică
Actualitate sâmbătă, 1 august 2026, 13:56

Măsuri de urgență pentru ca Reactorul 2 al Centralei de la Cernavodă să poată funcționa în continuare

Debitul Dunării continuă să scadă și va ajunge la 1.450 de metri cubi pe secundă, până pe 7 august, a declarat Sorin Rîndașu, director...

Măsuri de urgență pentru ca Reactorul 2 al Centralei de la Cernavodă să poată funcționa în continuare
Actualitate sâmbătă, 1 august 2026, 13:38

Stațiunea Nibiru se deschide de la ora 17.00. Family Fest și K-pop Days sunt printre atracțiile acestor zile

NIBIRU a depășit pragul de 700.000 de vizitatori, iar din această săptămână își va deschide porțile zilnic de la ora 17:00, cu o oră mai...

Stațiunea Nibiru se deschide de la ora 17.00. Family Fest și K-pop Days sunt printre atracțiile acestor zile