Ascultă Radio România Constanța Live

31 august – Ziua Limbii Române

31 august – Ziua Limbii Române

Publicat de Adrian Băncilă, 31 august 2017, 10:54

Vernisajul expoziției ’31 august Ziua Limbii Române’, organizată la Biblioteca Academiei Române, în cadrul manifestărilor prilejuite de Ziua Limbii Române; 29 august 2014

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, la 19 februarie 2013, cu 312 voturi pentru, două împotrivă și cinci abțineri, un proiect de lege prin care se instituie ziua de 31 august ca Ziua Limbii Române. Legea a fost promulgată de președintele Traian Băsescu la 13 martie 2013 și publicată în Monitorul Oficial la 19 martie 2013.

Propunerea legislativă a fost inițiată în 2011, când 166 de parlamentari din toate grupurile politice au depus la Senat un proiect de lege în care solicită proclamarea zilei de 31 august drept Ziua Limbii Române. Acesta a fost aprobat de Senat în ședința din 6 decembrie 2011, Camera Deputaților fiind Cameră decizională.

În legea 53/2013, se arată că Ziua Limbii Române poate fi sărbătorită de către autoritățile publice din România și de către reprezentanțele diplomatice din străinătate, inclusiv de Institutele Culturale ale României sau alte instituții românești din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific. De asemenea, legea prevede ca în ziua de 31 august să fie arborat Drapelul României, iar Societatea Română de Televiziune și Societatea Română de Radiodifuziune pot include în cadrul programelor lor manifestările dedicate acestei zile. Legea 53/2013 a fost completată prin legea 290/2013, prin introducerea unui alineat care stipulează că Ministerul Culturii elaborează normele metodologice de punere în aplicare a legii, cu consultarea comisiilor pentru cultură din cele două Camere ale Parlamentului.

Ziua Limbii Române se sărbătorește în Republica Moldova începând din anul 1990. În urma solicitărilor celor circa 700.000 de participanți la Marea Adunare Națională de la Chișinău, care a avut loc la 27 august 1989, Sovietul Suprem al RSS Moldovenești a adoptat, la 31 august 1989, Legea prin care decreta limba moldovenească drept limbă de stat, se arată pe site-ul www.moldova.org. Totodată, o altă lege stipula renunțarea la grafia chirilică și revenirea la alfabetul latin, ambele acte legislative menționând explicit faptul că limba moldovenească este identică cu limba română. Anul următor, la 23 iunie 1990, Parlamentul Moldovei a instituit ziua de 31 august ca sărbătoarea națională ”Limba noastră cea română”, iar în 1994, denumirea sărbătorii a fost schimbată în ”Limba noastră”. Cu toate acestea, sărbătoarea continuă să rămână cunoscută ca Zi a Limbii Române, rolul limbii române în calitate de limbă de stat a Republicii Moldova fiind consfințit și în Declarația de independență adoptată la 27 august 1991.

În anul 2011, mai multe asociații și organizații românești din Serbia, Bulgaria, Ungaria și Ucraina au stabilit ca ziua de 31 august, zi în care în Republica Moldova este sărbătorită Ziua Limbii Române, să fie sărbătoare națională a acestor comunități românești, urmând ca, începând cu anul 2012, ea să fie sărbătorită în toate aceste comunități. De asemenea, au solicitat și celorlalte asociații și organizații românești din întreaga lume să proclame ziua de 31 august ca Ziua Limbii Române și să o serbeze ca atare.

Sursa: Agerpres

25 martie – Ziua Poliției Române
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 09:22

25 martie – Ziua Poliției Române

Ziua Poliției Române este sărbătorită în fiecare an la data de 25 martie. Această dată a fost aleasă deoarece coincide cu sărbătoarea...

25 martie – Ziua Poliției Române
TULCEA: Lucrările la noua Sală Polivalentă sunt aproape finalizate!
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 08:43

TULCEA: Lucrările la noua Sală Polivalentă sunt aproape finalizate!

Lucrările la noua Sală Polivalentă din Tulcea au intrat pe ultima sută de metri, atingând un stadiu de execuție de 96%. Sala va beneficia de un...

TULCEA: Lucrările la noua Sală Polivalentă sunt aproape finalizate!
Midia Marine Terminal a realizat o imagine de ansamblu a remorcherului scufundat în Portul Midia
Actualitate marți, 24 martie 2026, 18:58

Midia Marine Terminal a realizat o imagine de ansamblu a remorcherului scufundat în Portul Midia

Marți, Midia Marine Terminal a realizat o imagine de ansamblu a poziției epavei, urmând ca, în perioada următoare, să efectueze o scanare a...

Midia Marine Terminal a realizat o imagine de ansamblu a remorcherului scufundat în Portul Midia
BABADAG: 29 de amenzi aplicate șoferilor în doar trei zile!
Actualitate marți, 24 martie 2026, 15:32

BABADAG: 29 de amenzi aplicate șoferilor în doar trei zile!

În perioada 20 – 23 martie 2026, polițiștii Poliției Oraș Babadag, sprijiniți de Serviciului Rutier, Serviciul pentru Acțiuni Speciale...

BABADAG: 29 de amenzi aplicate șoferilor în doar trei zile!
Actualitate marți, 24 martie 2026, 15:14

În noul sezon estival, forța de muncă este asigurată de angajați din alte țări

Pentru anul acesta, în perspectiva sezonului estival, se estimează că forța de muncă necesară activităților sezoniere din turism este...

În noul sezon estival, forța de muncă este asigurată de angajați din alte țări
Actualitate marți, 24 martie 2026, 14:46

Județul CONSTANȚA: Peste 4.450 de elevi au susținut simularea națională a examenului de Bacalaureat, proba la matematică

Peste 4.450 de elevi din județul Constanța au susținut astăzi (marți) simularea națională a examenului de Bacalaureat, proba la matematică....

Județul CONSTANȚA: Peste 4.450 de elevi au susținut simularea națională a examenului de Bacalaureat, proba la matematică
Actualitate marți, 24 martie 2026, 14:39

Jandarmii constănțeni au răspuns apelului campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au răspuns luni și marți, apelului campaniei „Donează sânge, salvează o...

Jandarmii constănțeni au răspuns apelului campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”
Actualitate marți, 24 martie 2026, 14:09

Muzeul de Artă Populară Constanța organizează un atelier de pictură pe sticlă cu tema „Buna Vestire”

Muzeul de Artă Populară Constanța organizează joi, 26 martie, de la ora 13.00, un atelier de icoane pe sticlă cu tema „Buna Vestire”. Sursa...

Muzeul de Artă Populară Constanța organizează un atelier de pictură pe sticlă cu tema „Buna Vestire”