Ascultă Radio România Constanța Live

CS Medgidia s-a întărit înaintea debutului de pe teren propriu

CS Medgidia s-a întărit înaintea debutului de pe teren propriu

Publicat de Catalin Donose, 25 august 2017, 13:10

Etapa a doua din Liga a IV-a de fotbal, programează sâmbătă, 26 august un meci interesant pe Stadionul Central „Iftimie Ilisei” din Medgidia între formația gazdă și Portul Constanța.

Cu ajutorul Primăriei Medgidia, gazonul arenei de 30.000 de locuri a fost refăcut și se prezintă în condiții foarte bune.

Partida este programată de la ora 18, iar intrarea spectatorilor va fi gratuită, organizatorii așteptându-se la un număr mare de suporteri, care doresc să vadă la lucru noua echipă a Medgidiei de la care se așteaptă rezultate cât mai bune.

După mulți ani de pauză, fotbalul se întoarce pe cea mai mare arenă din Dobrogea și echipa gazdă, antrenată de Aurelian Despa și Ionuț Rudolf Nicu pornește favorită.

În urma startului nereușit din campionat, conducerea CS Medgidia a mai efectuat în această săptămână, câteva transferuri pentru a întări echipa.

Au fost aduși: portarul Haralambie Mociu (17 ani) de la Academia Hagi, experimentatul fundaș central Marian Posteucă (fost la FC Farul Constanța și Callatis Mangalia) și fostul internațional de juniori Amet Enghin, mijlocaș, care a mai evoluat la FC Farul și Delta Dobrogea Tulcea.

Meciul juniorilor se va juca pe Stadionul „Cimentul” din Medgidia, de la ora 16.

„Mamaia Rally Show” este gata de start
Sport vineri, 18 septembrie 2026, 08:32

„Mamaia Rally Show” este gata de start

Între 18 și 20 septembrie, în zona cluburilor din nordul stațiunii Mamaia este programată o nouă ediție a evenimentului „Mamaia Rally...

„Mamaia Rally Show” este gata de start
“Cartonașul negru” introdus de FRF este apreciat pe plan internațional
Sport joi, 17 septembrie 2026, 11:42

“Cartonașul negru” introdus de FRF este apreciat pe plan internațional

Inițiativa Federației Române de Fotbal de a introduce “cartonașul negru” la categoriile de copii și juniori (U7–U16), ca măsură fermă...

“Cartonașul negru” introdus de FRF este apreciat pe plan internațional
Meciuri de verificare pentru voleibalistele de la CSM Constanța
Sport joi, 17 septembrie 2026, 10:19

Meciuri de verificare pentru voleibalistele de la CSM Constanța

Voleibalistele de la CSM Constanța au jucat două meciuri de verificare, marți și miercuri, la București, cu Rapid. Au fost jocuri de patru...

Meciuri de verificare pentru voleibalistele de la CSM Constanța
„Cupa Farul – Memorialul Ștefan Aftenie“ la kaiac-canoe este gata de start 
Sport joi, 17 septembrie 2026, 09:42

„Cupa Farul – Memorialul Ștefan Aftenie“ la kaiac-canoe este gata de start 

Ediția a 11-a a „Cupei Farul – Memorialul Ștefan Aftenie“ este programată sâmbătă, 19 septembrie, în memoria antrenorului emerit de...

„Cupa Farul – Memorialul Ștefan Aftenie“ la kaiac-canoe este gata de start 
Sport joi, 17 septembrie 2026, 08:19

Victorie a tricolorilor în fața campioanei olimpice

Reprezentativa României a reuşit o victorie de prestigiu, 3-2  (16-25, 25-27, 25-20, 35-33, 15-12) cu campioana olimpică Franţa, miercuri seara,...

Victorie a tricolorilor în fața campioanei olimpice
Sport miercuri, 16 septembrie 2026, 16:27

Se retrage căpitanul naționalei de volei masculin a României

Miercuri seară este programat ultimul meci pentru naționala de volei masculin a României în grupa D a Campionatului European, de la Cluj-Napoca....

Se retrage căpitanul naționalei de volei masculin a României
Sport miercuri, 16 septembrie 2026, 15:49

Gheorghe Hagi crede că tricolorii au potenţial

Selecţionerul Gheorghe Hagi a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, înaintea celor patru meciuri pe care tricolorii le vor disputa...

Gheorghe Hagi crede că tricolorii au potenţial
Sport marți, 15 septembrie 2026, 11:07

CS Năvodari este prezent în proiectul european „WAVES 4 ACTIVE EUROPE”

Tinerii sportivi de la Clubul Sportiv Năvodari se află în aceste zile, la un eveniment internațional desfășurat în Varna (Bulgaria), în...

CS Năvodari este prezent în proiectul european „WAVES 4 ACTIVE EUROPE”