Ascultă Radio România Constanța Live

Trei echipe dobrogene evoluează în turul al doilea din faza naţională a Cupei României

Trei echipe dobrogene evoluează în turul al doilea din faza naţională a Cupei României

Publicat de Catalin Donose, 22 august 2017, 09:00

A doua rundă a fazei naţionale a ediţiei 2017-2018 a Cupei României la fotbal se dispută marţi, 22 august, de la ora 17,30.

Conform programului, în această etapă au intrat în competiţie cele 26 de câştigătoare ale primei runde a fazei naţionale şi 32 de echipe care au evoluat în ediţia precedentă a Ligii a III-a.

În turul al doilea al fazei naţionale a Cupei României vor evolua și trei echipe dobrogene:

Viitorul Fântânele (Constanța) – Delta Dobrogea Tulcea (Tulcea) și Agricola Borcea (Călărași) – Axiopolis Cernavodă (Constanța).

În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se vor disputa prelungiri și, dacă egalitatea va persista, se vor executa lovituri de departajare.

Până în faza 16-imilor, echipa gazdă are obligația asigurării costurilor de organizare, cu excepția baremurilor de arbitraj care vor fi suportate în procente egale de către ambele echipe.

Universitatea Craiova a evoluat în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor
Sport joi, 23 iulie 2026, 08:22

Universitatea Craiova a evoluat în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor

Universitatea Craiova a fost învinsă de Levski Sofia cu 1-0 (1-0), miercuri seara, pe Stadionul ”Gheorghi Asparuhov” din Sofia, în...

Universitatea Craiova a evoluat în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor
Noutăți la secția de șah a CSM Constanța
Sport miercuri, 22 iulie 2026, 15:43

Noutăți la secția de șah a CSM Constanța

Recent, în cadrul unei întâlniri informale cu o parte a părinților copiilor legitimați, directorul Clubului Sportiv Municipal Constanța, Mihai...

Noutăți la secția de șah a CSM Constanța
Înot: Sportivii de la CSM Constanţa au obţinut rezultate notabile la Cupa României
Sport miercuri, 22 iulie 2026, 13:02

Înot: Sportivii de la CSM Constanţa au obţinut rezultate notabile la Cupa României

Sportivii de la CSM Constanţa au obţinut rezultate remarcabile la Cupa României de înot, găzduită de Bazinul Olimpic din Târgu Mureş. Recenta...

Înot: Sportivii de la CSM Constanţa au obţinut rezultate notabile la Cupa României
Eveniment organizat joi de CSM Constanța
Sport miercuri, 22 iulie 2026, 12:33

Eveniment organizat joi de CSM Constanța

CSM Constanța organizează o nouă acțiune pentru ca sportivii și antrenorii să vină în mijlocul suporterilor. Evenimentul este programat joi,...

Eveniment organizat joi de CSM Constanța
Sport miercuri, 22 iulie 2026, 08:54

Fotbal: Farul Constanța întâlnește nou-promovata Corvinul Hunedoara

Etapa a doua din Superliga de fotbal programează sâmbătă, 25 iulie, de la ora 17,30 meciul dintre Farul Constanța și nou-promovata Corvinul...

Fotbal: Farul Constanța întâlnește nou-promovata Corvinul Hunedoara
Sport marți, 21 iulie 2026, 11:06

Farul Constanța întâlnește în deplasare pe FCSB, în ultimul meci al etapei a 3-a

Liga Profesionistă de Fotbal a stabilit programul etapei a 3-a din Superliga de fotbal, în cadrul căreia, Farul Constanța va întâlni în...

Farul Constanța întâlnește în deplasare pe FCSB, în ultimul meci al etapei a 3-a
Sport marți, 21 iulie 2026, 10:28

Handbaliștii de la CSM Constanța și-au reluat pregătirile

Echipa de hanbdal masculin a Clubului Sportiv Municipal Constanța, tehnicieni, jucători, kinetoterapeut, s-a reunit și a început, oficial,...

Handbaliștii de la CSM Constanța și-au reluat pregătirile
Sport marți, 21 iulie 2026, 08:47

Rezultate de top pentru înotătorii de la CSM Constanța

Sportivii de la CSM Constanţa au obţinut rezultate remarcabile în Cupa României la înot, găzduită de Bazinul Olimpic din Târgu Mureş....

Rezultate de top pentru înotătorii de la CSM Constanța