Ascultă Radio România Constanța Live

Directorul general al TAROM și-a dat demisia

Directorul general al TAROM și-a dat demisia

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 21 august 2017, 08:50

Directorul general al TAROM, Eugen Davidoiu, și-a dat demisia din funcție, au declarat luni, pentru Agerpres, surse guvernamentale.

Conform surselor citate, premierul Tudose a discutat despre situația TAROM cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, și în cadrul unei întâlniri pe care cei doi au avut-o luni dimineață, la Palatul Victoria.

Întâlnirea a avut loc în contextul în care șeful Executivului a dispus ca, începând de luni, Corpul de control al prim-ministrului să efectueze verificări la TAROM.

TAROM este companie națională care trebuie să intre pe profit și nu va fi nici închisă, nici vândută, a declarat Tudose, duminică, la Antena 3.

‘Ea (compania TAROM — n.r.) acum mi se pare că merge mai rău ca anul trecut, date fiind cifrele. Au reușit să aibă o pierdere istorică acum. Va trebui făcut ceva, fiindcă este o companie națională, este un simbol național și nu va fi nici închisă, nici vândută, prăduită. (…) Ea va trebui să intre pe profit, să se dezvolte’, a adăugat Tudose.

Întrebat dacă la nivelul Guvernului s-a făcut o analiză serioasă asupra a ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani la TAROM, premierul a spus: ‘Luni, credeți-mă, Corpul de control va avea treabă, corpul de control al prim-ministrului, fiindcă totuși, știți, sunt 2.000 de angajați’.

‘Dacă erau 1.000 de piloți era în regulă, dar sunt mai mulți la departamentele astea suport, gen marketing. (…) Și știți, piloții produc banii, personalul navigant, cei care zboară produc banii și pentru cei de la sol’, a precizat Tudose.

sursa: Agerpres

INTERVIU | Muzeograful Andreea Andrei, de la MINAC, ne invită la Zilele Europene ale Arheologiei
Actualitate sâmbătă, 13 iunie 2026, 10:25

INTERVIU | Muzeograful Andreea Andrei, de la MINAC, ne invită la Zilele Europene ale Arheologiei

Zilele Europene ale Arheologiei sunt sărbătorite la Constanța, Cernavodă și Hârșova, evenimentele având ca scop promovarea patrimoniului...

INTERVIU | Muzeograful Andreea Andrei, de la MINAC, ne invită la Zilele Europene ale Arheologiei
MAE marchează 36 de ani de la Mineriada din 1990 printr-o expoziţie de documente declasificate
Actualitate sâmbătă, 13 iunie 2026, 08:25

MAE marchează 36 de ani de la Mineriada din 1990 printr-o expoziţie de documente declasificate

Ministerul Afacerilor Externe marchează 36 de ani de la Mineriada din iunie 1990 printr-o expoziţie de documente diplomatice recent declasificate....

MAE marchează 36 de ani de la Mineriada din 1990 printr-o expoziţie de documente declasificate
bec, lumina, curent, energie - foto - pexels
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 21:06

Județul CONSTANȚA: Atenție, se oprește curentul! Lucrări programate

Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Lista întreruperilor...

Județul CONSTANȚA: Atenție, se oprește curentul! Lucrări programate
TULCEA: La Somova a început festivalul Dichis’n’Blues
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 19:11

TULCEA: La Somova a început festivalul Dichis’n’Blues

Câteva sute de persoane sunt așteptate, începând de vineri după-amiază, la Somova, județul Tulcea, la o nouă ediție a festivalului...

TULCEA: La Somova a început festivalul Dichis’n’Blues
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 19:03

La Tribunalul Constanța a avut loc un nou termen în dosarul civil deschis de conducerea CT BUS împotriva mai multor angajați

La Tribunalul Constanța, a avut loc astăzi, un nou termen în dosarul civil deschis de conducerea CT BUS împotriva angajaților care au participat...

La Tribunalul Constanța a avut loc un nou termen în dosarul civil deschis de conducerea CT BUS împotriva mai multor angajați
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România