Ascultă Radio România Constanța Live

Neatenția la volan a unui șofer din TULCEA a băgat trei oameni în spital

Neatenția la volan a unui șofer din TULCEA a băgat trei oameni în spital

Publicat de Arantxa Catană, 8 august 2017, 17:18

Un accident grav a avut loc, luni, la ora 15.44, pe DN17 în afara localității Pojorâta, potrivit IPJ Suceava. Din cauza neatenției la volan, un bărbat în vârstă de 58 de ani din județul Tulcea a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu o altă mașină condusă regulamentar de o femeie de 32 de ani din județul Bacău.

În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a două femei, una de 49 de ani și cealaltă de 47 de ani, respectiv a unui bărbat de 50 de ani, toți trei din județul Tulcea, pasageri în autoturismul condus de bărbatul de 58 de ani, care au fost transportați cu ambulanța la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 17:40

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești

Populația din Dobrogea și turiștii de pe litoral pot să se simtă în siguranță, având în vedere modul eficient în care au intervenit...

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești
MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 15:29

MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari

Intervenție de urgență, duminică după-amiază, pe plaja „La Butoaie” din stațiunea Mamaia. Două persoane au fost scoase din mare de...

MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari
Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 14:17

Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM

Doi marinari din echipajul navei AGN RAGNAR, un cargo sub pavilion Palau, ce se îndrepta spre Galați, sunt căutați în zona Sulina, după ce...

Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM
MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:42

MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști

Astăzi, 26 iulie, în jurul orei 00.30, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au depistat în trafic un autoturism, condus de un...

MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:37

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României

Ambasadorul rus la București a fost chemat la MAE, ca urmare a încălcărlor repetate de către Rusia a spațiului aerian al României, a anunțat,...

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:00

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului

De la începutul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, peste 100 de atacuri au avut loc în proximitatea graniței cu România și în 33 de...

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 11:01

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina

O nouă dronă a fost doborâtă în această dimineață, la ora 10.13, de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale...

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:50

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită

Un accident rutier a avut loc astăzi în Constanța, în zona Poarta 1, unde trei autoturisme au fost implicate într-o coliziune. La fața locului...

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită