Ascultă Radio România Constanța Live

Valoarea cotizațiilor la organismele profesionale îi nemulțumește pe contabili

Valoarea cotizațiilor la organismele profesionale îi nemulțumește pe contabili

Publicat de Adrian Băncilă, 27 iunie 2017, 18:36

Noua lege care reglementează activitatea profesioniștilor din domeniul financiar – contabil este, de fapt, transpunerea în legislația românească a prevederilor europene.

În textul de lege au fost introduse praguri pentru societățile care trebuie să aibă audit financiar.
Problema este că noi nu avem societăți de mărimea celor din Uniunea Europeană, iar legea nu a fost adaptată potrivit specificului nostru apreciază auditorul constănțean Iuliana Constantin.

O altă problemă este cea a organismelor profesionale care organizează și monitorizează activitatea profesioniștilor din domeniu.

Acestea sunt: Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi (CECCAR), Camera Auditorilor Financiari și Camera Consultanților Fiscali. Tot aceste structuri sunt cele care au dreptul de a organiza concurs la nivel național pentru cei care doresc să practice aceste profesii liberale.

Astfel, o firmă care are și activitate de auditor financiar, face și conbilitate, dar acordă și consultanță fiscală este obligată să plătească în luna ianuarie pentru tot anul în curs cotizația către toate cele trei organisme.

Iar plata se face atât pe persoană fizică, cât și pentru respectiva societate comercială, a mai spus Iuliana Constantin.
Nivelul cotizațiilor este de aproximativ 1.500 de lei pentru experți contabili și auditori.

Pentru consultanții fiscali sume sunt duble: pentru persoane fizice – 1.410 lei și pentru persoane juridice – 2.350 lei, potrivit site-ului Camerei Consultanților Fiscali.

O firmă ca cea deținută de Iuliana Constantin, care poate presta toate cele trei activități va plăti aproximativ 4.500 de lei pe an.

„Părerea mea este că ar fi trebuit să ne unim într-o singură organizație și să avem cotizații mai mici. Dacă nu suntem în organizație, nu putem practica. Dacă suntem în organizație trebuie să plătim! Eu plătesc pe CECCAR persoană fizică și pe persoană juridică, 1.500 de lei minimum pe an. La auditori cam același nivel. În orice caz, costuri mari pe care noi pe care noi ne străduim cu greu să le realizăm. Transpirăm ca să-i scoatem. Dar pe de altă parte, nu ai cum să nu fii afiliat la un organism profesional. Însă trebuie puțin raționalizat“.

La aceste sume fixe se adaugă valorile variabile, stabilite ca procent din veniturile realizate pe fiecare profesie în parte.
„Opinia mea este că o lege care guvernează o profesie liberală ar trebui să stabilească abilităţile şi competenţele pe care trebuie să le aibă un profesionist şi nu activităţile pe care are voie să le facă în profesia lui. Dentistului nu poți să-i spui doar să pună plombe și să scoată măsele“. Opinia îi aparține expertului contabil constănțean Cristina Drăghici care nu este de acord cu limitarea activităților prestate de persoanele cu profesii liberale.

„Intenția se vede că este bună, dar drumul spre iad este pavat cu bune intenții. Nu prea văd cum ne avantajează pe noi ca profesioniști întrucât activitățile enumerate în lege sunt cele pe care le făceam și până acum. Nu face decât să ne încurce. Este ceva inadmisibil într-o profesie liberală. Suntem compenteți să facem mult mai multe activități decât cele enumerate în lege“.

Expertul contabil constănțean Cristina Drăghici, a mai afirmat că „libertatea experţilor contabili este grav afectată dacă nu există posibilitatea legală de a adera la orice organizatie sau asociatie profesională înfiinţată conform legii. Faptul că CECCAR este singura autoritate competentă care organizează şi monitorizează activitatea expertilor contabili va duce la o crestere artificială a cotizaţiilor obligatorii, în condițiile în care contabilii plătesc impozit la stat 1% din cifra de afaceri, iar la CECCAR cotizaţia anuală este cu 20% mai mult decât impozitul la care se adaugă cotizaţia fixă de 800 lei. Faptul că nu putem schimba organismul profesional instaurează un monopol care, indiferent cât de bune ar fi intenţiile, nu face decât să dezavantajeze“.

Într-un comunicat trimis redacției noastre, senatorul Ștefan Mihu enumeră amendamente pentru legiferarea domeniului de activitate al profesiei contabile, astfel:
„ – Expertul contabil organizează, conduce, ține, verifică și supraveghează contabilitatea, întocmește și semnează situațiile financiare și execută lucrări cu caracter fiscal, respectiv calculul de impozite, taxe și contribuții, întocmirea și depunerea de declarații fiscale și asigurarea reprezentării clientului în relația cu autoritățile fiscale, ca parte a unui contract de prestări de servicii în domeniul contabilității.
– Efectuează analize și evaluări economico-financiare în scop financiar-contabil, altele decât cele definite prin Ordonanța Guvernului nr. 24/2011
– Efectuează expertize financiar – contabile, inclusiv expertize financiar-contabile cu componentă fiscală, dispuse de organele judiciare sau solicitate de persoanele fizice ori juridice în condițiile prevăzute de lege și de reglementările CECCAR.
– Execută alte lucrări cu caracter financiar-contabil, inclusiv activități de evidență electronică a personalului, de salarizare, de organizare administrativă şi informatică, certificare de informații, date și documente.
– Acordă consultanță în gestiune financiară și în contabilitate, prestează servicii specifice contabilității manageriale și raportării integrate.
– Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi (CECAR) este singura autoritatea competentă care organizează şi monitorizează activitatea experţilor contabili şi contabililor autorizaţi, precum şi a societăţilor de contabilitate şi expertiză contabilă, respectiv a societăţilor de contabilitate, s.a“.
Cu privire la amendamentele propuse, senatorul Ștefan Mihu a declarat următoarele: „Această lege afectează pozitiv activitatea a aproximativ 31.000 de profesioniști contabili și 7600 de societăți comerciale de profil din România, fiind în concordanță cu normele europene în materie“.

„Legea, care este de maximă importanță pentru profesia contabilă din Romania, a fost trimisă, spre promulgare, Președintelui României, Klaus Iohannis“, se mai arată în respectivul comunicat.

Este de menționat că senatorul Ștefan Mihu, cel care a propus amendamente menționate mai sus printre care și cel referitor la Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi (CECAR) ca unica autoritate competentă ce organizează şi monitorizează activitatea experţilor, a ocupat funcția de președinte al CECCAR Constanța.

Claudia Portase este noul inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 17:46

Claudia Portase este noul inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța

Claudia Portase este noul inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța. Numirea a fost făcută prin ordin al...

Claudia Portase este noul inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța
CONSTANȚA: Cartea „Invincibila – Ana Aslan, de la cercetare la diplomația medicală”, semnată de Anca Elena Ștefan, Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan, va fi lansată la Cazino
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 16:50

CONSTANȚA: Cartea „Invincibila – Ana Aslan, de la cercetare la diplomația medicală”, semnată de Anca Elena Ștefan, Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan, va fi lansată la Cazino

Cazinoul din Constanța va fi gazda evenimentului de lansare a volumului  „Invincibila – Ana Aslan, de la cercetare la diplomația medicală”,...

CONSTANȚA: Cartea „Invincibila – Ana Aslan, de la cercetare la diplomația medicală”, semnată de Anca Elena Ștefan, Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan, va fi lansată la Cazino
FOTO / VIDEO: Un hotel din Constanța, închis de inspectorii CJPC
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 16:39

FOTO / VIDEO: Un hotel din Constanța, închis de inspectorii CJPC

Horia Constantinescu, președintele Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, a anunțat că este vorba despre Hotel...

FOTO / VIDEO: Un hotel din Constanța, închis de inspectorii CJPC
Asistent personal pentru persoanele cu handicap grav. Ce condiții trebuie întrunite pentru angajare
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 16:18

Asistent personal pentru persoanele cu handicap grav. Ce condiții trebuie întrunite pentru angajare

În anul 2025, un număr de 830 de persoane, adulți și minori, încadrate în grad și tip de handicap „grav cu asistent personal” din...

Asistent personal pentru persoanele cu handicap grav. Ce condiții trebuie întrunite pentru angajare
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 16:04

TULCEA: Guvernatorul ARBDD anunță că au fost demontate gardurile electrice din Grindul Dranov

Astăzi, 9 februarie 2026, Bogdan Ioachim Bulete, guvernatorul ARBDD, împreună cu echipa de inspectori din cadrul Serviciului Inspecție,...

TULCEA: Guvernatorul ARBDD anunță că au fost demontate gardurile electrice din Grindul Dranov
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 15:34

Judecata pe fond în procesul lui Călin Georgescu, acuzat de propagandă legionară, poate începe

Un complet de la Tribunalul București a respins, luni, contestația depusă de avocații fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin...

Judecata pe fond în procesul lui Călin Georgescu, acuzat de propagandă legionară, poate începe
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 15:33

Cum văd constănțenii proiectul pilot al CT BUS, prin care călătorii urcă în autobuze doar prin ușa din față

Început în toamna anului trecut, proiectul pilot prin care călătorii trebuie să urce în autobuzele CT BUS doar pe la ușa din față ar putea...

Cum văd constănțenii proiectul pilot al CT BUS, prin care călătorii urcă în autobuze doar prin ușa din față
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 15:19

DIALOGURI LA ZI | Marian Țuțuianu, directorul executiv al DJST Constanța, invitatul emisiunii

Barometrul Sportului în România, realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie, arată că 32% dintre români nu fac niciun tip de...

DIALOGURI LA ZI | Marian Țuțuianu, directorul executiv al DJST Constanța, invitatul emisiunii