Ascultă Radio România Constanța Live

FOTO – CONSTANȚA: Tineri teribiliști, amendați după ce și-au parcat mașinile pe nisip

FOTO – CONSTANȚA: Tineri teribiliști, amendați după ce și-au parcat mașinile pe nisip

Publicat de Arantxa Catană, 4 iunie 2017, 09:47

Tot mai mulți oameni care ajung pe litoral pentru a face o baie în mare profită de ocazie pentru a le „arăta” și mașinilor pe care le conduc cât de frumoasă este experiența, parcându-le de multe ori pe nisip sau chiar în apa mării. Așa s-a întâmplat și cu doi șoferi care au crezut, probabil, că au scăpat fără nicio sancțiune, asta după ce „le-au făcut cunoștință” autoturismelor cu nisipul, în luna mai, iar până de curând nu au primit nicio amendă în acest sens.

Însă, polițiștii constănțeni au primit fotografii cu cei doi șoferi unul din București, iar celalalt din Brașov care au parcat mașinile pe plajă unul pe 31 mai, respectiv 10 mai.

După ce au fost identificați, cei doi teribiliști au fost sancționați potrivit legii, în termenul legal de constatare a unei contravenții.

Astfel, polițiștii din cadrul Biroului de Poliție pentru stațiunile 2 Mai și Vama Veche au aplicat cele două sancțiuni contravenționale în cuantum de 10.000 lei fiecare, pentru cei doi conducători auto.

Este vorba de E.P.G. în vârstă de 21 de ani din București, respectiv T.V.M., în vârstă de 28 de ani din Brașov.

Județul CONSTANȚA: “Arta ne unește, sănătatea ne definește!”, o campanie regională de informare, conștientizare și testare gratuită a glicemiei, dedicată în mod special diabetului zaharat de tip 1 la copii
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 15:22

Județul CONSTANȚA: “Arta ne unește, sănătatea ne definește!”, o campanie regională de informare, conștientizare și testare gratuită a glicemiei, dedicată în mod special diabetului zaharat de tip 1 la copii

Sute de localnici din Dumbrăveni, Cerchezu, Independența au fost prezenți sâmbătă, 6 iunie, în satul Independența din județul Constanța,...

Județul CONSTANȚA: “Arta ne unește, sănătatea ne definește!”, o campanie regională de informare, conștientizare și testare gratuită a glicemiei, dedicată în mod special diabetului zaharat de tip 1 la copii
DIALOGURI LA ZI | În Constanța funcționează Centrul Europe Direct, un punct de legătură între cetățeni și instituțiile Uniunii Europene
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 15:05

DIALOGURI LA ZI | În Constanța funcționează Centrul Europe Direct, un punct de legătură între cetățeni și instituțiile Uniunii Europene

În Constanța funcționează, de la începutul anului, un centru de informare și educație civică europeană lansat de către Comisia Europeană....

DIALOGURI LA ZI | În Constanța funcționează Centrul Europe Direct, un punct de legătură între cetățeni și instituțiile Uniunii Europene
Tomac: Sunt pregătit să găsim un compromis; sunt dispus să discut cu partidele și să propun alte persoane în Cabinet
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 15:03

Tomac: Sunt pregătit să găsim un compromis; sunt dispus să discut cu partidele și să propun alte persoane în Cabinet

Premierul desemnat Eugen Tomac a declarat, miercuri, că este pregătit să găsească un compromis necesar pentru a oferi României stabilitate,...

Tomac: Sunt pregătit să găsim un compromis; sunt dispus să discut cu partidele și să propun alte persoane în Cabinet
MANGALIA: Un bărbat de 24 de ani, reținut pentru conducere fără permis
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 15:00

MANGALIA: Un bărbat de 24 de ani, reținut pentru conducere fără permis

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, polițiști din cadrul Poliției...

MANGALIA: Un bărbat de 24 de ani, reținut pentru conducere fără permis
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 14:36

Campionatul Național de Navomodele Machete are loc la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

Campionatul Național de Navomodele Machete a început oficial, astăzi, la  Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța. Competiția este...

Campionatul Național de Navomodele Machete are loc la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 14:34

Județul CONSTANȚA: Dosar penal pe numele unei femei pentru uciderea cu intenție a animalelor

În cursul zilei de ieri, 9 iunie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu s-au sesizat din oficiu...

Județul CONSTANȚA: Dosar penal pe numele unei femei pentru uciderea cu intenție a animalelor
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 13:52

CONSTANȚA: „Tur cultural – Călătorie în timp: Parcul Tăbăcăriei”

Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” vă invită să participați la evenimentul cultural-educativ „Tur cultural – Călătorie în...

CONSTANȚA: „Tur cultural – Călătorie în timp: Parcul Tăbăcăriei”
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 13:35

MEDGIDIA: Facilități fiscale pentru contribuabili

În contextul actual, raportat la dificultățile cu care se confruntă contribuabilii persoane fizice în achitarea obligațiilor fiscale către...

MEDGIDIA: Facilități fiscale pentru contribuabili