Ascultă Radio România Constanța Live

TECHIRGHIOL: Programul Festivalului Național al Sporturilor Nautice și pe Plajă

TECHIRGHIOL: Programul Festivalului Național al Sporturilor Nautice și pe Plajă

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 27 mai 2017, 10:16

Peste 400 de sportivi, amatori şi de performanţă, printre care şi militari americani din Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, îşi vor disputa un loc pe podium, la Festivalul Naţional al Sporturilor Nautice şi pe Plajă.

Competiţia se va desfăşura la Techirghiol, în perioada 1-4 iunie.

Invitată astăzi în emisiunea Bună Dimineaţa, preşedintele Clubului Nautic Român, Andreea Mihăescu, a vorbit despre surprizele pe care organizatorii le pregătesc celor mici.

„În data de 1 iunie avem trei surprize pregătite copiilor. Lansarea celei mai mici ambarcațiuni cu vele, ambarcațiune pe care noi am denumit-o NOE, dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 1 și 5 ani. Diminețile vor începe cu cursuri de inițiere, după prânz vor urma competițiile, iar serile se vor finaliza cu festivități de premiere și petreceri pe plajă. Evenimentul este dedicat atât copiilor, cât și adulților, indiferent de vârstă și de sex și indiferent de nivelul de pregătire“, a precizat Andreea Mihăescu, la Radio România Constanța.

Program detaliat:

1 IUNIE

10:00 Festivitatea de deschidere

Prezentare și lansare ambarcațiunea NOE

11:00 Ora de aerobic/ încălzire — susținută de instructorul de fitness Robert Cercel

11:30 Competiție de Oina pe plajă — categoria profesioniști

11:30 Competiție de Volei pe plajă — categoria amatori

11:30 Competiția de Aquathlon — Open

13:00 — 14:30 Pauză de masă

14:30 Concurs de Zmee — Zmee realizate de artiștii cercului de navomodelism ai Palatului Copiilor din Constanța

14:30 Curs de inițiere în Kaiac / acomodare cu ambarcațiunea și apa — instructor: Teodor Dumitru și Marian Baban

14:30 Curs inițiere în Oină — susținut de un reprezentant al Federației Române de Oină

15:30 Competiție de Oină — categoria amatori

15:30 Competiție de Kaiac — Open 19:00 Festivitatea de premiere

19:30 Petrecere pe plajă — Atmosferă întreținută cu muzică live de artistul Șoni Dombi Enescu — One man show band

2 IUNIE

10:00-10:30 Oră de aerobic/ încălzire — susținută de instructorul de fitness Robert Cercel

10:30 Competiția de Volei pe plajă — categoria profesioniști

10:30 Regata de Yachting Memorialul Mircea Gressiani (Laser + Optimist)

10:30 Stand-up paddle—curs inițiere susținut de Răzvan Marinescu, reprezentantul Asociației Fit and Fun

13:00—14:30 Pauză de masă

14:30 Competiția de Stand up Paddle

15:00 Competiția de Kaiac polo — categoria profesioniști

19:00 Festivitatea de premiere

19:30 Petrecere pe plajă — Spectacol susținut de Teatrul de păpuși ‘Căluțul de Mare’ din Constanța

3 IUNIE

10:00—10:30 Oră de aerobic/ încălzire — susținută de instructorul de fitness Robert Cercel

10:30 Competiție de Yachting — Clasa Tridente 16

10:30 Competiție de Volei pe plajă — Categoria Profesioniști

10:30 Curs de inițiere în Windsurf susținut de DNUPS Team

10:30 Curs de inițiere în Kaiac-polo susținut de Marian Baban — reprezentantul Federației de Kaiac — Canoe

13:00-14:30 Pauza de masă

14:30 Competiție de Kaiac — polo categoria amatori

19:00 Festivitatea de premiere

19:30 Petrecere pe plajă — Defilare de modă cu echipamente sportive — coordonată de Ecaterina Kolasiz — KateriniMou — Seară latino — cu limbo

4 IUNIE

10:00—10:30 Oră de aerobic/ încălzire — susținută de instructorul de fitness Robert Cercel

10:30 Competiție de Badminton

10:30 Competiție de Canotca tug of war

13:00-14:30 Pauza de masă

14:30 Competiție de Trasul de parâmă

16:30 Competiție de Aruncarea bandulei la punct fix

19:00 Festivitatea de premiere

19:30 Petrecere pe plajă — Seară indiană — Momente artistice susținute de Union of Indigenious Grups.

Radio Constanţa este partener media al evenimentului.

Cristian Pomohaci, arestat preventiv şi într-un dosar de trafic de droguri de mare risc
Actualitate vineri, 5 iunie 2026, 16:39

Cristian Pomohaci, arestat preventiv şi într-un dosar de trafic de droguri de mare risc

Tribunalul Mureş a admis, vineri, propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a cântăreţului Cristian Pomohaci, cercetat pentru trafic...

Cristian Pomohaci, arestat preventiv şi într-un dosar de trafic de droguri de mare risc
Nicușor Dan: Toate cele patru drone marine ieșite de sub controlul forțelor militare ucrainene s-au autodetonat
Actualitate vineri, 5 iunie 2026, 16:17

Nicușor Dan: Toate cele patru drone marine ieșite de sub controlul forțelor militare ucrainene s-au autodetonat

Președintele Nicușor Dan a oferit astăzi explicații în legătură cu gravul incident de securitate care a avut loc în portul Constanța....

Nicușor Dan: Toate cele patru drone marine ieșite de sub controlul forțelor militare ucrainene s-au autodetonat
Cei doi procurori din Constanța rămân în arest
Actualitate vineri, 5 iunie 2026, 15:56

Cei doi procurori din Constanța rămân în arest

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a admis propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe...

Cei doi procurori din Constanța rămân în arest
ANR susține că radarele din dotare nu puteau detecta drona maritimă
Actualitate vineri, 5 iunie 2026, 15:32

ANR susține că radarele din dotare nu puteau detecta drona maritimă

Autoritatea Navală Română a acționat în conformitate cu procedurile aplicabile încă din primele ore ale dimineții, în legătură cu obiectul...

ANR susține că radarele din dotare nu puteau detecta drona maritimă
Actualitate vineri, 5 iunie 2026, 15:20

Județul CONSTANȚA: Un eveniment dedicat informării și conștientizării diabetului zaharat de tip 1 la copii va fi organizat în satul Independența

Asociația copiilor și tinerilor cu diabet din județul Constanța „Sweet Land”, în parteneriat cu  Primăria Dumbrăveni, Primăria...

Județul CONSTANȚA: Un eveniment dedicat informării și conștientizării diabetului zaharat de tip 1 la copii va fi organizat în satul Independența
Actualitate vineri, 5 iunie 2026, 15:09

Ucraina afirmă că drona explodată la Constanța îi aparține și că a fost perturbată de sistemele de război electronic rusești

Drona maritimă care a explodat vineri în Portul Civil Constanța este o dronă ucraineană scăpată de sub control în urma bruiajului exercitat...

Ucraina afirmă că drona explodată la Constanța îi aparține și că a fost perturbată de sistemele de război electronic rusești
Actualitate vineri, 5 iunie 2026, 14:58

CONSTANȚA: Se desfășoară Conferința MariLog dedicată domeniului maritim

Domeniul maritim este unul cu foarte multe provocări în contextul actual. Vorbim de noile tehnologii care trebuie să fie implementate pentru a...

CONSTANȚA: Se desfășoară Conferința MariLog dedicată domeniului maritim
Actualitate vineri, 5 iunie 2026, 14:51

Dosar penal privind explozia unei drone maritime în Portul Constanța

Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă...

Dosar penal privind explozia unei drone maritime în Portul Constanța