Ascultă Radio România Constanța Live

Curtea Supremă decide pe 29 mai dacă IPS Teodosie rămâne sub control judiciar sau va fi plasat în arest la domiciliu

Curtea Supremă decide pe 29 mai dacă IPS Teodosie rămâne sub control judiciar sau va fi plasat în arest la domiciliu

Publicat de , 25 mai 2017, 14:43 / actualizat: 26 mai 2017, 6:18

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție vor judeca, pe 29 mai, contestația procurorilor DNA la decizia judecătorilor Curții de Apel Constanța, care au decis, pe 22 mai, să mențină măsura controlului judiciar în cazul arhiepiscopului Tomisului, Teodosie Petrescu. Procurorii DNA solicitaseră arestarea la domiciliu a lui IPS Teodosie, pe motiv că acesta ar fi încălcat obligațiile controlului judiciar.

Solicitarea a fost făcută de procurorii DNA, întrucât inculpatul ar fi demarat activități de accesare a fondurilor europene, deși acest lucru i-a fost interzis în mod expres și neechivoc prin obligatiile stabilite în cadrul controlului judiciar. Avocata arhiepiscopului Tomisului, Maria Vasii susține că înscrisul prezentat de DNA este fals, pentru că este datat cu anul 2016 și a cerut în instanță să se clarifice cine a semnat actul.

Potrivit DNA, în cererea procurorilor de înlocuire a măsurii controlului judiciar se menţionează că Teodosie Petrescu ”a demarat activităţi de accesare a fondurilor europene, deşi acest lucru i-a fost interzis în mod expres şi neechivoc prin obligaţiile stabilite în cadrul controlului judiciar”.

“În concret, în 12 mai 2017, Petrescu Teodosie, reprezentant legal al Arhiepiscopiei Tomisului, a emis un act prin care l-a împuternicit pe Ştefan Aurelian, persoană având calitate de inculpat în acelaşi dosar, să reprezinte Arhiepiscopia Tomisului şi pe numitul Petrescu Teodosie, precum şi să semneze şi să depună documentaţia pentru obţinerea adeverinţei de suprafaţă de la Primăria Ovidiu, cu suprafaţa de 342,52 ha teren, din care 188, 75 ha vie. Adeverinţa era necesară a fi folosită în relaţia cu APIA (Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură), din care să reiasă că Cooperativa Agricolă Constanţa Tomis figurează cu 342,52 ha teren total, din care vie 188,75 ha”, se arăta într-un comunicat al DNA.

Conform sursei citate, prin emiterea împuternicirii ca Ştefan Aurelian să acceseze fonduri europene, Teodosie Petrescu a încălcat simultan cele două obligaţii care îi fuseseră instituite prin măsura controlului judiciar, şi anume: să nu desfăşoare nicio activitate ce implică accesarea de fonduri europene în cadrul Bisericii Ortodoxe Române/Patriarhiei Române/Arhiepiscopiei Tomisului, nici direct, nici prin interpuşi, şi să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi din dosar, de martori, experţi şi să nu comunice direct sau indirect cu aceştia.

“A reieşit că inculpatul Petrescu Teodosie a demarat prin interpuşi, activitatea de accesare a fondurilor europene, adeverinţa de suprafaţă fiind necesară în cadrul cererii unice SAPS în legătură cu care inculpatul a şi fost trimis în judecată, iar Cooperativa Agricolă Constanţa Tomis este interpusa inculpatului Petrescu Teodosie. (Una dintre faptele pentru care inculpatul Petrescu Teodosie a fost trimis în judecată – cea aferentă campaniei 2016 – era tocmai aceea că, în calitate de Arhiepiscop al Tomisului, folosindu-se de interpusa Cooperativa Agricolă Tomis, reprezentată de inculpatul Ştefan Aurelian, a încercat să acceseze fonduri europene prin APIA, declarând în fals că foloseşte anumite suprafeţe agricole)”, au mai precizat procurorii DNA.

Procurorii DNA Constanţa au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

De asemenea, au mai fost trimişi în judecată, în libertate, Ciprian-Ioan Cojocaru, Bogdan-Petrişor Malaxa, Gheorghe Nadoleanu şi Stere Beca, la data faptelor mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului, pentru folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, dar şi Aurelian Ştefan, la data faptei tot mandatar al Arhiepiscopiei Tomisului, pentru tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

Potrivit DNA, în perioada 2010 – 2016 Teodosie Petrescu, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalţi inculpaţi, a folosit şi prezentat declaraţii false în relaţia cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) în scopul de a primi fonduri europene.

“În documentele prezentate la APIA, inculpaţii au declarat, în mod nereal, că folosesc anumite suprafeţe agricole (peste 300 hectare), situate în zona denumită «Ferma 3» – Nazarcea (localitatea Lumina, judeţul Constanţa), având categoriile de folosinţă «vii pe rod cu struguri pentru vin»/ «vii pe rod cu struguri nobili pentru vin», în condiţiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafeţe agricole nu mai existau astfel de culturi”, arăta DNA.

De asemenea, procurorii anticorupţie au stabilit că un alt aspect fals prezentat în declaraţiile depuse a fost acela că s-au respectat normele privind bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC), printre care şi evitarea instalării vegetaţiei nedorite, în condiţiile în care respectivele parcele erau abandonate şi invadate cu astfel de vegetaţie pe toată durata formulării cererii şi obţinerii fondurilor.

“Faptele au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafaţă unică (SAPS), totalizând 1.392.964 lei, după cum urmează: în anul 2010 – 142.988,37 lei, în 2011 – 184.610,27 lei, în 2012 – 239.732,26 lei, în 2013 – 262.267,07 lei, în 2014 – 281.733,52 lei, în 2015 – 281.633,28 lei. În anul 2016 plăţile nu au fost autorizate, prin urmare, raportat la acel an, fapta a rămas în faza tentativei”, mai precizează sursa citată.

Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.392.964 lei.

Dialoguri la zi: Daniela Zaharia, realizatoarea documentarului „Perspective”, dedicat evoluției companiei de balet create de Oleg Danovski
Ştiri vineri, 18 septembrie 2026, 16:36

Dialoguri la zi: Daniela Zaharia, realizatoarea documentarului „Perspective”, dedicat evoluției companiei de balet create de Oleg Danovski

La 30 de ani de la dispariția maestrului Oleg Danovski, seria documentară „Moșteniri coregrafice” continuă cu episodul „Perspective”,...

Dialoguri la zi: Daniela Zaharia, realizatoarea documentarului „Perspective”, dedicat evoluției companiei de balet create de Oleg Danovski
Colegiul Medicilor din România, în ședință la TULCEA
Ştiri vineri, 18 septembrie 2026, 15:38

Colegiul Medicilor din România, în ședință la TULCEA

Vineri, 18 septembrie 2026, începând cu ora 9.30, sala „Dobrogea“ a Consiliului Județean Tulcea a găzduit ședința Consiliului Național al...

Colegiul Medicilor din România, în ședință la TULCEA
CONSTANȚA – Prețurile carburanților continuă să crească: Nouă scumpire a motorinei, vineri, 18 septembrie 2026
Ştiri vineri, 18 septembrie 2026, 15:22

CONSTANȚA – Prețurile carburanților continuă să crească: Nouă scumpire a motorinei, vineri, 18 septembrie 2026

Șoferii din România resimt o nouă rundă de scumpiri la carburanți, prețul motorinei continuând să urce vineri, 18 septembrie 2026, după...

CONSTANȚA – Prețurile carburanților continuă să crească: Nouă scumpire a motorinei, vineri, 18 septembrie 2026
Adrian Țuțuianu: Peste 17.000 de români cu vârste de peste 100 de ani nu pot fi radiați din Registrul Electoral
Ştiri vineri, 18 septembrie 2026, 15:07

Adrian Țuțuianu: Peste 17.000 de români cu vârste de peste 100 de ani nu pot fi radiați din Registrul Electoral

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a declarat vineri, la Târgu Mureș, că peste 17.000 de cetățeni cu...

Adrian Țuțuianu: Peste 17.000 de români cu vârste de peste 100 de ani nu pot fi radiați din Registrul Electoral
Ştiri vineri, 18 septembrie 2026, 15:03

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie

În perioada 21-27 septembrie, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MARȚI, 22.09.2026, ORA 10:00...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie
Ştiri vineri, 18 septembrie 2026, 14:55

Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene

La 18 septembrie 1909, la București, se stingea din viață, la numai 59 de ani, Grigore G. Tocilescu, una dintre personalitățile care au...

Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene
Ştiri vineri, 18 septembrie 2026, 14:44

O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța

Pe 23 septembrie, între 17:00 și 19:30, la Biblioteca Județeană Constanța, va avea loc o ediție specială Experții. Thought Leadership...

O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța
Ştiri vineri, 18 septembrie 2026, 14:20

CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori