Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Fostul manager al Spitalului Clinic Județean a fost trimis în judecată într-un nou dosar

CONSTANȚA: Fostul manager al Spitalului Clinic Județean a fost trimis în judecată într-un nou dosar

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 24 mai 2017, 09:25

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului CĂPĂȚÎNĂ DĂNUȚ, la data faptei manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență (S.C.J.U.) „Sf. Apostol Andrei” Constanța cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La data de 11 iunie 2013, între Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța, reprezentat de inculpatul Căpățînă Dănuț, la acea dată manager al unității medicale, și o societate comercială, a fost încheiat un contract – neprevăzut în planul anual al achizițiilor publice – având ca obiect prestarea unor servicii de consultanţă pentru convențiile încheiate de spital cu casele de asigurări de sănătate, publice şi private (pe o durată de 12 luni, cu posibilitatea prelungirii de drept).
În exercitarea atribuțiilor sale de manager și ordonator terțiar de credite, inculpatul Căpățînă Dănuț a încheiat contractul fără a urma vreo procedură dintre cele prevăzute de legislația aplicabilă contractelor de achiziție publică și a dispus cheltuieli din fonduri publice fără existența unei baze legale, deși serviciile de consultanță ale prestatorului nu au fost executate în totalitate și reprezentau, în fapt, și atribuții proprii ale inculpatului.
Astfel, în perioada 11 iunie 2013 – mai 2016, când inculpatul nu și-a mai exercitat atribuțiile care decurgeau din calitatea deținută, S.C.J.U. „Sf. Apostol Andrei”Constanţa a achitat către societatea respectivă suma de totală 307.900 lei, reprezentând onorariu și prime de succes, pentru niște servicii neexecutate în realitate.
Această sumă de bani reprezintă un prejudiciu cauzat unității medicale și un folos necuvenit pentru firma prestatoare a serviciilor.

Până în acest moment, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța nu a comunicat dacă se constituie parte civilă în cauză.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța.

Anterior, inculpatul Căpățînă Dănuț a mai fost trimis în judecată de către procurorii anticorupție pentru infracțiuni similare (comunicatele nr. 1570, 1144 și 1290 din datele de 4 noiembrie 2014, 31 august 2016 și 19 octombrie 2016).

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

AUDIO | Dezvoltarea capacităților de producție din Dobrogea necesită investiții în rețeaua de transport și distribuție
Ştiri luni, 9 februarie 2026, 18:40

AUDIO | Dezvoltarea capacităților de producție din Dobrogea necesită investiții în rețeaua de transport și distribuție

Dezvoltarea de noi capacități de producție a energiei electrice în zona Dobrogei, în special prin instalațiile parcurilor fotovoltaice și...

AUDIO | Dezvoltarea capacităților de producție din Dobrogea necesită investiții în rețeaua de transport și distribuție
Claudia Portase este noul inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța
Ştiri luni, 9 februarie 2026, 17:46

Claudia Portase este noul inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța

Claudia Portase este noul inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța. Numirea a fost făcută prin ordin al...

Claudia Portase este noul inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța
CONSTANȚA: Cartea „Invincibila – Ana Aslan, de la cercetare la diplomația medicală”, semnată de Anca Elena Ștefan, Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan, va fi lansată la Cazino
Ştiri luni, 9 februarie 2026, 16:50

CONSTANȚA: Cartea „Invincibila – Ana Aslan, de la cercetare la diplomația medicală”, semnată de Anca Elena Ștefan, Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan, va fi lansată la Cazino

Cazinoul din Constanța va fi gazda evenimentului de lansare a volumului  „Invincibila – Ana Aslan, de la cercetare la diplomația medicală”,...

CONSTANȚA: Cartea „Invincibila – Ana Aslan, de la cercetare la diplomația medicală”, semnată de Anca Elena Ștefan, Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan, va fi lansată la Cazino
FOTO / VIDEO: Un hotel din Constanța, închis de inspectorii CJPC
Ştiri luni, 9 februarie 2026, 16:39

FOTO / VIDEO: Un hotel din Constanța, închis de inspectorii CJPC

Horia Constantinescu, președintele Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, a anunțat că este vorba despre Hotel...

FOTO / VIDEO: Un hotel din Constanța, închis de inspectorii CJPC
Ştiri luni, 9 februarie 2026, 16:18

Asistent personal pentru persoanele cu handicap grav. Ce condiții trebuie întrunite pentru angajare

În anul 2025, un număr de 830 de persoane, adulți și minori, încadrate în grad și tip de handicap „grav cu asistent personal” din...

Asistent personal pentru persoanele cu handicap grav. Ce condiții trebuie întrunite pentru angajare
Ştiri luni, 9 februarie 2026, 16:04

TULCEA: Guvernatorul ARBDD anunță că au fost demontate gardurile electrice din Grindul Dranov

Astăzi, 9 februarie 2026, Bogdan Ioachim Bulete, guvernatorul ARBDD, împreună cu echipa de inspectori din cadrul Serviciului Inspecție,...

TULCEA: Guvernatorul ARBDD anunță că au fost demontate gardurile electrice din Grindul Dranov
Ştiri luni, 9 februarie 2026, 15:34

Judecata pe fond în procesul lui Călin Georgescu, acuzat de propagandă legionară, poate începe

Un complet de la Tribunalul București a respins, luni, contestația depusă de avocații fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin...

Judecata pe fond în procesul lui Călin Georgescu, acuzat de propagandă legionară, poate începe
Ştiri luni, 9 februarie 2026, 15:33

Cum văd constănțenii proiectul pilot al CT BUS, prin care călătorii urcă în autobuze doar prin ușa din față

Început în toamna anului trecut, proiectul pilot prin care călătorii trebuie să urce în autobuzele CT BUS doar pe la ușa din față ar putea...

Cum văd constănțenii proiectul pilot al CT BUS, prin care călătorii urcă în autobuze doar prin ușa din față