Ascultă Radio România Constanța Live

Drumul către cetatea Histria va fi reabilitat vara aceasta

Drumul către cetatea Histria va fi reabilitat vara aceasta

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 22 mai 2017, 10:24

Drumul turiştilor spre cetatea Histria va fi mai lin.

Consiliul Judeţean vrea să acceseze fonduri europene, prin ITI Delta Dunării, pentru reabilitarea integrală a porțiunii de șosea.

Însă, până atunci, vor fi făcute lucrări parţiale de asfaltare, chiar din această vară.

Prezent în studioul Radio Constanţa, şeful Regiei Judeţene de Drumuri, Lucian Lungoci, a anunţat că lucrările vor fi făcute chiar la începutul lunii viitoare.

„Conducerea Consiliului Județean a luat decizia ca până în momentul în care se vor obține fondurile necesare pentru reabilitarea totală a acestui drum, să asigurăm un confort turiștilor care merg să viziteze cetatea Histria și astfel, anul acesta cred că, începând cu data 7-8 iunie, ne-am pregătit noi să începem lucrările acolo; într-o săptămână ar trebui să refacem cei 7,2 kilometri de drum“, afirmă administratorul RJDP.

În prezent, drumul este degradat în proporţie de aproximativ 80%, spune Lucian Lungoci.

(foto ilustrativ)

TULCEA: Dublă alertă aeriană cu drone în apropiere de Insula Șerpilor. Mesaj RO-Alert pentru estul județului și mai multe aeronave ridicate de la sol
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 15:19

TULCEA: Dublă alertă aeriană cu drone în apropiere de Insula Șerpilor. Mesaj RO-Alert pentru estul județului și mai multe aeronave ridicate de la sol

Duminică, 8 noiembrie, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană la aproximativ 30 de...

TULCEA: Dublă alertă aeriană cu drone în apropiere de Insula Șerpilor. Mesaj RO-Alert pentru estul județului și mai multe aeronave ridicate de la sol
Viteză excesivă, alcool la volan, conducere fără permis sau a unui autoturism neînmatriculat – infracțiuni constatate de polițiștii constănțeni
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 15:02

Viteză excesivă, alcool la volan, conducere fără permis sau a unui autoturism neînmatriculat – infracțiuni constatate de polițiștii constănțeni

Polițiștii constănțeni s-au aflat la datorie pe șoselele din județ și în acest weekend. Sâmbătă dimineață, polițiștii din cadrul...

Viteză excesivă, alcool la volan, conducere fără permis sau a unui autoturism neînmatriculat – infracțiuni constatate de polițiștii constănțeni
FOTO | CONSTANȚA: A început montarea decorațiunilor luminoase de sărbători
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 14:04

FOTO | CONSTANȚA: A început montarea decorațiunilor luminoase de sărbători

La Constanța a început montarea luminițelor de sărbători. Până acum au fost montate instalații pe bulevardul Aurel Vlaicu, între cartierele...

FOTO | CONSTANȚA: A început montarea decorațiunilor luminoase de sărbători
CONSTANȚA: Profanare de morminte în cimitirul din Palazu Mare
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 13:28

CONSTANȚA: Profanare de morminte în cimitirul din Palazu Mare

Polițiștii Secției 2 din cadrul Poliției Municipiului Constanța au fost sesizați sâmbătă de trei persoane cu privire la profanarea unor...

CONSTANȚA: Profanare de morminte în cimitirul din Palazu Mare
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 12:58

Minima termică din țară a fost, duminică dimineață, de -10,5 grade. Valori negative s-au înregistrat și în Dobrogea

Cea mai mică temperatură din țară duminică dimineață s-a înregistrat la stația meteorologică Miercurea-Ciuc, de -10,5 grade Celsius, sub...

Minima termică din țară a fost, duminică dimineață, de -10,5 grade. Valori negative s-au înregistrat și în Dobrogea
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 12:21

Unitatea 1 de la CNE Cernavodă a atins puterea nominală. Decizia privind repornirea Unității 2, așteptată luni

SN Nuclearelectrica SA anunță că Unitatea 1 a CNE Cernavodă a atins astăzi, duminică, 8 noiembrie 2026, la ora 10.07, puterea nominală, după...

Unitatea 1 de la CNE Cernavodă a atins puterea nominală. Decizia privind repornirea Unității 2, așteptată luni
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 11:48

Elevii români au obținut 5 medalii la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică pentru Juniori

Elevii români au obţinut două medalii de aur, două de argint şi una de bronz la cea de-a V-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie...

Elevii români au obținut 5 medalii la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică pentru Juniori
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 11:21

TULCEA: Meciul de handbal România – Polonia, dedicat lui Radu, care luptă cu o boală oncologică

Federația Română de Handbal organizează duminică, 8 noiembrie 2026, de la ora 20.00, la Sala Polivalenta Tulcea „Danubius Arena”, partida...

TULCEA: Meciul de handbal România – Polonia, dedicat lui Radu, care luptă cu o boală oncologică