Ascultă Radio România Constanța Live

UPDATE – FOTO – CONSTANȚA: UDTTMR și-a ales președintele

UPDATE – FOTO – CONSTANȚA: UDTTMR și-a ales președintele

Publicat de Arantxa Catană, 20 mai 2017, 15:49

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România (UDTTMR) a organizat sâmbătă, 20 mai, congresul național, în cadrul căruia se alege noua conducere a organizației.

Acest congres are loc ca urmare a hotărârii definitive a Tribunalului Constanța, prin care s-a anulat Hotărârea nr. 1 a Congresului național al UDTTMR din data de 9 ianuarie 2016. Amintim că această hotărâre anulată de către instanță se referă la alegerea președintelui UDTTMR, desemnarea candidatului pentru funcția de deputat în Parlamentul României și desemnarea supleantului candidatului pentru funcția de deputat în Parlamentul României.

Printre punctele de pe ordinea de zi ale congresului se regăsesc: raportul cu privire la gestiunea/activitatea consiliului reprezentanților, probleme de buget, de informări cu privire la ultimul recensământ și cel mai important alegerea președintelui Uniunii.

La ultimul recensământ 20.282 de cetățeni români s-au declarat de etnie tătară, însă Gelil Eserghep consideră că sunt aproximativ 40.000. În țară sunt 37 de filiale ale UDTTMR.

Înainte de începerea congresului Gelil Eserghep a declarat pentru Radio Constanța că din motive organizatorice și economice numărul celor care iau parte la acest eveniment a fost redus față de congresul precedent.

Candidez din partea organizației Constanța. Noi avem un statut care nu permite decât o candidatură din partea fiecărei organizații, deci o organizație nu poate trimite decât un singur candidat. Constanța are astăzi cam cei mai mulți delegați, în total fiind 302 delegați. Am fost nevoiți din motive organizatorice și economice să reducem numărul celor care au venit la congresul precedent, au fost 404 delegați, acum sunt 302, dar acești delegați au rezultat în urma adunărilor generale ținute în toate organizațiile locale ale Uniunii noastre la care au participat peste 2.500 de oameni. Este un lucru foarte bun în condițiile în care am remarcat că peste 3.500 de membri și-au plătit cotizația până acum. Ținând cont de vremurile mai grele pe care le trecem este o dovadă de solidaritate și de unitate a tătarilor, pe care câteva voci stinghere, care sunt destul de vocale – când ești mic trebuie să strigi tare ca să fi auzit – nu pot în niciun caz aceste voci să strice coeziunea și unitatea de care dă dovadă comunitatea noastră”, a precizat Eserghep pentru Radio Constanța.

Pe data de 18 mai la sediul Uniunii trebuia să se prezinte un executor judecătoresc, însă Gelil Eserghep susține că nu a primit documente în acest sens de la acesta.

Nu am primit, dar am discutat cu executorul respectiv, iar el nu a venit pentru niciun aspect pe care și-l închipuiau cei 40 de oameni care s-au strâns acolo, așa-zisa opoziție, deci nu avea legătură cu acest lucru, venea omul doar să ne comunice că a luat act, că a văzut că noi îndeplinim hotărârea instanței care a fost de anulare a hotărârii precedentului congres, o hotărâre prin care se alesese președintele candidatul deputat. Acum noi asta și facem. Facem un congres respectând toate prevederile statutare pentru a alege președintele, pentru că de deputat nu este vorba încă deoarece nu este an electoral, nu sunt alegeri, dar nu înțeleg la ce sperau unii dintre ei, deja îmi este mie rușine de rușinea lor. Acel congres a fost anulat nu pentru că s-au petrecut alte ilegalități, ci pentru că nu s-a emis un convocator cu 30 de zile înainte, așa cum scria în statut”, a completat acesta.

Vă reamintim că joi, 18 mai, aproximativ 100 de oameni au manifestat în fața sediului UDTTMR. Aceștia susțin că doresc sediul înapoi, vor alegeri libere, democratice. De asemenea au mai susținut la manifestare că în sediul, care ar fi făcut din banii lor cu ajutorul Guvernului, doresc să aibă acces toți tătarii și să își desfășoare activitățile culturale.

Noi am venit să rezolvăm o problemă pe care legea română ne-o dă vis-a-vis de intrarea în sediul care în prezent este închis”, a precizat joi pentru Radio Constanța prof. Univ. Dr. Ibram Nuredin.

La congresul de astăzi unde se va desemna președintele Uniunii, doar Gelil Eserghep este candidat pe motiv că nicio altă organizație locală nu a desemnat un candidat, chiar dacă aveau acest drept.

Singurul candidat sunt eu din partea oraganizației locale Constanța”, a menționat Gelil Eserghep pentru Radio Constanța.

La alegeri din cele 37 de filiale lipsesc la vot doar două, mai exact este vorba despre cea din Cumpăna și cea din București.

După congres, în intervalul orar 17.00 – 19.00, UDTTMR organizează un marș comemorativ prilejuit de împlinirea a 73 de ani de la Surghiunul din 1944. Marșul se va desfășura pe traseul Gara Constanța (parc) – Bd. Ferdinand– Bd. I.Gh. Duca – Str. Ștefan cel Mare – Str. Mihai Viteazul – Bd. Ferdinand – Bd. Tomis (Platoul din fața Instituției Prefectului – Județul Constanța).

UPDATE 

După deschiderea urnei și numărarea voturilor valabil exprimate a reieșit următorul rezultat: 272 de voturi „pentru”, 1 vot „împotrivă”, astfel Comisia Electorală l-a declarat pe Gelil Eserghep președinte ales al UDTTMR. În urma alegerilor, noul președinte a depus jurământul, conform statutului Uniunii.

UPDATE 

În primul rând trebuie să mă concentrez împreună cu cei din echipă pentru a rezolva situația în care suntem – este vorba clar de buget – aceasta este prima prioritate. În continuare, după ce intră bugetul să păstrăm în continuare tradițiile și obiceiurile noastre, cum am demonstrat și în anii precedenți că banii au fost cheltuiți cu folos. Sunt bucuros, la vot secret un singur vot împotrivă înseamnă ceva”, a declarat în exclusivitate pentru Radio Constanța Gelil Eserghep după numărarea voturilor.

 

Material realizat de Arantxa Catană și Aura Mierluș

bec, lumina, curent, energie - foto - pexels
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 21:29

CONSTANȚA, OVIDIU și TECHIRGHIOL, printre localitățile afectate de întreruperile de curent. Lucrări programate

Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Lista întreruperilor...

CONSTANȚA, OVIDIU și TECHIRGHIOL, printre localitățile afectate de întreruperile de curent. Lucrări programate
Ilie Bolojan: Prin propunerea lui Mureșan ca premier, țara noastră are șansa de a continua pe calea corectă
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 21:19

Ilie Bolojan: Prin propunerea lui Mureșan ca premier, țara noastră are șansa de a continua pe calea corectă

Premierul interimar Ilie Bolojan, președintele PNL, a transmis că prin propunerea ca Siegfried Mureșan să fie premier, România are șansa de a...

Ilie Bolojan: Prin propunerea lui Mureșan ca premier, țara noastră are șansa de a continua pe calea corectă
Calendar istoric MINAC: 17 septembrie – D’ale urbei, acum un veac
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:56

Calendar istoric MINAC: 17 septembrie – D’ale urbei, acum un veac

Continuăm astăzi prezentarea principalelor evenimente cotidiene de exact acum un secol, informații și anunțuri din data de 17 septembrie 1926,...

Calendar istoric MINAC: 17 septembrie – D’ale urbei, acum un veac
Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului