Ascultă Radio România Constanța Live

BREXIT: Dată estimativă pentru începerea negocierilor cu UE. Ce va fi cu europenii din Marea Britanie

BREXIT: Dată estimativă pentru începerea negocierilor cu UE. Ce va fi cu europenii din Marea Britanie

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 19 mai 2017, 06:31

Negocierile privind Brexit-ul nu vor începe „mai devreme de mijlocul lui iunie”, estimează negociatorul-șef al Uniunii Europene, francezul Michel Barnier, sperând într-un climat politic în Marea Britanie mai favorabil unui acord după alegerile parlamentare anticipate, indică un document al Comisiei Europene, consultat joi de AFP.

Europenii trebuie să-și finalizeze până la 22 mai pregătirile pentru negocierile cu Londra, însă, ‘ținând cont de convocarea, la 8 iunie, de alegeri legislative în Marea Britanie, ele nu vor fi lansate mai devreme de mijlocul lunii iunie’, se menționează în procesul-verbal al unei reuniuni a executivului european desfășurate la începutul lui mai.

Michel Barnier, care va negocia în numelor Celor 27, speră că ‘climatul de politică internă în Marea Britanie va fi mai favorabil unui acord’ după scrutin, arată documentul menționat, sugerând că perioada preelectorală înăsprește poziția Londrei față de Bruxelles.

Potrivit lui Barnier, chestiunea ‘reglementării financiare’, adică a achitării de către Londra a tuturor angajamentelor financiare asumate în cadrul UE, ‘va fi, fără îndoială, una din cele mai dificile ale negocierii’.

‘Or, dacă nu se va ajunge la un acord asupra acestui punct, el estimează că riscul absenței un acord privind retragerea ordonată a Regatului Unit ar deveni real, întrucât niciunul din cele 27 de state membre nu vrea să contribuie suplimentar la cadrul financiar multianual actual și nici să primească mai puțin pentru proiectele finanțate de acest cadru’, este consemnat în procesul-verbal.

Un acord privind o ‘metodologie clară’ pentru calcularea acestei sume — evaluată deocamdată de europeni la circa 60 miliarde de euro — va trebui găsit în prima fază a negocierilor. Tot atunci ar trebui convenite acorduri pe alte două subiecte: soarta după Brexit a expatriaților europeni în Marea Britanie și problema frontierei irlandeze.

Potrivit Bruxelles-ului, acordurile asupra celor trei puncte sunt imperativ necesare pentru declanșarea ‘etapei a doua’ a negocierilor, care se va referi la ‘cadrul relațiilor viitoare între Uniune și Regatul Unit’, în special pentru schițarea acordului de liber schimb post-Brexit și instituirea de ‘dispoziții tranzitorii’.

Michel Barnier a detaliat în cursul reuniunii calendarul previzionat: un acord privind prima fază ‘între octombrie și decembrie 2017’, apoi lansarea ‘celei de-a doua etape’ între ‘decembrie 2017 și primăvara lui 2018’, urmată de ‘finalizarea’ acordului de retragere ‘către octombrie 2018’.

Aceasta înseamnă că ar rămâne șase luni, până în martie 2019, ‘pentru încheierea procesului de ratificare’ a acordului de ‘divorț’.

Negociatorul european propune tratative structurate ‘în jurul unui ciclu de patru săptămâni’: o săptămână de pregătire a lucrărilor în (format de ) 27, o a doua pentru schimbul de documente cu Regatul Unit, o a treia pentru negociere și o ultimă săptămână ‘pentru prezentarea rezultatelor celor 27 de state membre și Parlamentului European’.

Calendar istoric MINAC: 17 septembrie – D’ale urbei, acum un veac
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:56

Calendar istoric MINAC: 17 septembrie – D’ale urbei, acum un veac

Continuăm astăzi prezentarea principalelor evenimente cotidiene de exact acum un secol, informații și anunțuri din data de 17 septembrie 1926,...

Calendar istoric MINAC: 17 septembrie – D’ale urbei, acum un veac
Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan