Ascultă Radio România Constanța Live

An aniversar la Teatrul „Oleg Danovski”

An aniversar la Teatrul „Oleg Danovski”

Publicat de , 12 mai 2017, 10:12

Pentru opera constănteană, anul 2017 este unul aniversar. Se împlinesc, în toamnă, 60 de ani decând lua fiinţă Teatrul Liric din Constanţa, prin decret de stat. O jumătate de an mai târziu, în 1958, la 28 martie, avea loc prima reprezentaţie a unei partituri lirice: „Liliacul”, pe muzica lui Johann Strauss. Conform uzanţelor teatrale, de fapt, acesta este actul de naştere al unei instituţii artistice.

Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” a dechis ieri seară, seria evenimentelor dedicate acestei aniversări, prin omagierea sopranei Aida Abagief şi cu o reprezentaţie specială a operetei „Liliacul”, având invitaţi deosebiţi de la Teatrul de Operetă din Bucureşti.

Astăzi, în cadrul aceloraşi manifestări vor urca pe scenă solişti ai operei tomitane, care vor susţine recitaluri cu arii celebre. Vor fi acordate diplome şi plachete aniversare, artiştilor de odinioară şi tuturor celor care au contribuit la construirea prestigiului acestei instituţii.

Spectacolul va începe la ora 17.00 şi va fi susţinut de: Elena Rotari, Stela Sîrbu, Laura Eftimie, Smaranda Drăghici, Lucia Mihalache, Mihaela Ionescu, Ionela Duma, Răzvan Săraru, Doru Iftene, Marius Eftimie, Laurenţiu Severin. La pian Silvia Ţigmeanu, Natalia Gribnic, Andrada Ştefan.

La Constanța, a fost inaugurat Centrul Cultural Armean
Cultură duminică, 25 octombrie 2026, 06:55

La Constanța, a fost inaugurat Centrul Cultural Armean

În prezența reprezentanților mai multor etnii din Constanța, precum și a unor autorități locale și centrale, sâmbătă a fost inaugurat...

La Constanța, a fost inaugurat Centrul Cultural Armean
Marica Pitu, prima interpretă profesionistă de folclor din Dobrogea, readusă în memoria publicului printr-un festival la Constanța
Cultură joi, 22 octombrie 2026, 16:09

Marica Pitu, prima interpretă profesionistă de folclor din Dobrogea, readusă în memoria publicului printr-un festival la Constanța

Sunt cântece care fac parte din memoria noastră. Sunt voci care fac parte din istoria cântecului dobrogean. Este și cazul primei interprete...

Marica Pitu, prima interpretă profesionistă de folclor din Dobrogea, readusă în memoria publicului printr-un festival la Constanța
AUDIO | „Nu știam că vreau să fiu actor, nici nu fusesem vreodată la teatru”. Cum și-a descoperit Marian Adochiței vocația și ce mesaj le transmite tinerilor indeciși, aflăm duminică, la „Povești din Dobrogea”
Cultură joi, 22 octombrie 2026, 09:28

AUDIO | „Nu știam că vreau să fiu actor, nici nu fusesem vreodată la teatru”. Cum și-a descoperit Marian Adochiței vocația și ce mesaj le transmite tinerilor indeciși, aflăm duminică, la „Povești din Dobrogea”

Când am dat la facultate eu nu știam că vreau să fiu actor, nici nu fusesem vreodată la teatru, nu cunoșteam sentimentul pe care poate să...

AUDIO | „Nu știam că vreau să fiu actor, nici nu fusesem vreodată la teatru”. Cum și-a descoperit Marian Adochiței vocația și ce mesaj le transmite tinerilor indeciși, aflăm duminică, la „Povești din Dobrogea”
„Viață în lucru”, spectacolul în care Alex Bogdan își spune povestea celor 16 ani de dependență de jocuri de noroc, revine la Teatrul de Stat Constanța
Cultură joi, 22 octombrie 2026, 08:45

„Viață în lucru”, spectacolul în care Alex Bogdan își spune povestea celor 16 ani de dependență de jocuri de noroc, revine la Teatrul de Stat Constanța

După prezentarea în format spectacol-lectură, în cadrul SEAS 2026, „Viață în lucru”, un one-man show scris și interpretat de Alex Bogdan,...

„Viață în lucru”, spectacolul în care Alex Bogdan își spune povestea celor 16 ani de dependență de jocuri de noroc, revine la Teatrul de Stat Constanța
Cultură joi, 22 octombrie 2026, 08:35

 Cazino Music Festival: O călătorie muzicală de la Viena la Buenos Aires, cu Eddie Luis 5

Jazz, muzică clasică, melodii tradiţionale şi ritmuri de pe mai multe continente se întâlnesc într-un singur program, printr-o călătorie...

 Cazino Music Festival: O călătorie muzicală de la Viena la Buenos Aires, cu Eddie Luis 5
Cultură miercuri, 21 octombrie 2026, 18:28

Tu alegi câștigătorul! Votează „Premiul Publicului” la Premiile Muzicale Radio România 2026

Premiile Muzicale Radio România vor avea loc luni, 2 noiembrie 2026, la Sala Radio, începând cu ora 19:00. Evenimentul reuneşte cei mai...

Tu alegi câștigătorul! Votează „Premiul Publicului” la Premiile Muzicale Radio România 2026
Cultură miercuri, 21 octombrie 2026, 17:24

Corul Madrigal aduce magia Crăciunului în Dobrogea: Spectacole la Constanța și Tulcea, în cadrul turneului național din decembrie

În cadrul turneului național „Madrigal de Crăciun”, desfășurat în luna decembrie 2026, prestigiosul Cor Național de Cameră „Madrigal...

Corul Madrigal aduce magia Crăciunului în Dobrogea: Spectacole la Constanța și Tulcea, în cadrul turneului național din decembrie
Cultură miercuri, 21 octombrie 2026, 17:24

Lansarea volumului „Comunismul în România. Paradox şi degenerare”, semnat de istoricul Dennis Deletant, la Cazinoul din Constanța

Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa, organizează marţi, 27 octombrie 2026, lansarea...

Lansarea volumului „Comunismul în România. Paradox şi degenerare”, semnat de istoricul Dennis Deletant, la Cazinoul din Constanța