Ascultă Radio România Constanța Live

GALAȚI: O bombă de aviație de 250 kilograme a fost detonată de pirotehniști

GALAȚI: O bombă de aviație de 250 kilograme a fost detonată de pirotehniști

Publicat de Arantxa Catană, 7 mai 2017, 14:10

O bombă de aviație de 250 kilograme, din Al Doilea Război Mondial, a fost detonată de pirotehniști ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, chiar în locul unde a fost descoperită, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al ISU Galați, Eugen Chiriță.

El a precizat că proiectilul a fost descoperit de un sătean, Ionel Cană, de 54 ani, pe propriul teren aflat la aproximativ patru kilometri de comuna Munteni, din apropierea municipiului Tecuci. Bărbatul a descoperit bomba în timp ce se afla la arat și a alertat autoritățile sunând la 112. O echipă de pirotehniști de la ISU a luat măsura detonării proiectilului chiar în locul unde a fost descoperit, pentru că era periculoasă transportarea la poligonul special, iar terenul permitea efectuarea operațiunii de detonare.

Totodată, el a mai spus că a fost a treia bombă de aviație descoperită de același sătean, în aceeași zonă, în ultimul an și jumătate.

„Acel teren va fi cercetat de echipa pirotehnică cu aparatura specială de detecție”, a precizat Chiriță.

130 de ani de la inaugurarea Podului peste Dunăre de la Cernavodă, celebrați printr-o expoziție și lansare de carte
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 15:42

130 de ani de la inaugurarea Podului peste Dunăre de la Cernavodă, celebrați printr-o expoziție și lansare de carte

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) împreună cu Asociația Filateliștilor „Tomis” Constanța organizează vineri,...

130 de ani de la inaugurarea Podului peste Dunăre de la Cernavodă, celebrați printr-o expoziție și lansare de carte
AUDIO | A fost lansat volumul „Gustul Dobrogei / Taste of Dobruja”, o lucrare dedicată gastronomiei tradiționale
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 15:06

AUDIO | A fost lansat volumul „Gustul Dobrogei / Taste of Dobruja”, o lucrare dedicată gastronomiei tradiționale

Institutul Național al Patrimoniului a lansat, la Muzeul de Artă Populară Constanța, volumul „Gustul Dobrogei / Taste of Dobruja”, o lucrare...

AUDIO | A fost lansat volumul „Gustul Dobrogei / Taste of Dobruja”, o lucrare dedicată gastronomiei tradiționale
Decizie în favoarea evazioniștilor la Instanța supremă, după ‘o eroare umană’
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 14:38

Decizie în favoarea evazioniștilor la Instanța supremă, după ‘o eroare umană’

Un complet pentru dezlegarea unei chestiuni de drept de la Instanța supremă a luat o decizie cu efecte în dosarele de evaziune fiscală aflate pe...

Decizie în favoarea evazioniștilor la Instanța supremă, după ‘o eroare umană’
UPDATE / Județul TULCEA: Dacă ați văzut-o, sunați la 112. Minora a plecat de acasă și nu a mai revenit
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 14:22

UPDATE / Județul TULCEA: Dacă ați văzut-o, sunați la 112. Minora a plecat de acasă și nu a mai revenit

UPDATE IPJ Tulcea informează că minora a fost identificată pe raza localității de domiciliu, în apropierea unității de învătământ din...

UPDATE / Județul TULCEA: Dacă ați văzut-o, sunați la 112. Minora a plecat de acasă și nu a mai revenit
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 14:02

Dialoguri la zi: O discuție despre gastronomie nutrițională cu dr. ing. Mihail Balaban

Suntem în perioada iernii în care sistemul nostru imunitar are nevoie de întăriri și soluția cea mai apropiată este farfuria, sănătatea...

Dialoguri la zi: O discuție despre gastronomie nutrițională cu dr. ing. Mihail Balaban
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 13:35

Parlament/ Raportul CSAT pe 2024 – Weber: A existat o imixtiune a actorilor statali și non-statali

Comisiile reunite de apărare ale Parlamentului au discutat, marți, Raportul de activitate al Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pe...

Parlament/ Raportul CSAT pe 2024 – Weber: A existat o imixtiune a actorilor statali și non-statali
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 12:33

În urmă cu 36 de ani, la 16 decembrie 1989, la Timișoara, a pornit revolta populară împotriva regimului dictatorial și comunist

În urmă cu 36 de ani, la 16 decembrie 1989, la Timișoara, a pornit revolta populară împotriva regimului dictatorial și comunist. Decembrie...

În urmă cu 36 de ani, la 16 decembrie 1989, la Timișoara, a pornit revolta populară împotriva regimului dictatorial și comunist
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 12:06

Primăria Constanța: Protestul spontan declanșat astăzi la CT BUS S.A. nu respectă cadrul legal în vigoare privind organizarea conflictelor de muncă

Protestul spontan declanșat astăzi la CT BUS S.A. nu respectă cadrul legal în vigoare privind organizarea conflictelor de muncă și nu a fost...

Primăria Constanța: Protestul spontan declanșat astăzi la CT BUS S.A. nu respectă cadrul legal în vigoare privind organizarea conflictelor de muncă