Ascultă Radio România Constanța Live

Autorul jafului de la Castelul Corvinilor a fost prins și încătușat

Autorul jafului de la Castelul Corvinilor a fost prins și încătușat

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 6 mai 2017, 10:35

Polițiștii l-au reținut pe presupusul autor al furtului de bani din casieria Castelului Corvinilor din Hunedoara, soldat cu o pagubă de aproximativ 170.000 de lei, bărbatul fiind ridicat de oamenii legii din secția de Ortopedie a Spitalului Municipal din localitate, unde acesta se internase, a informat, astăzi, Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara, citat de Agerpres.

Suspectul are 30 de ani, iar după efectuarea unei percheziții la domiciliul acestuia și în urma probatoriului administrat, a fost reținut vineri pentru 24 de ore. El va fi prezentat astăzi în fața magistraților de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în vederea stabilirii măsurilor legale în privința acestuia.

„În acest caz, polițiștii hunedoreni continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a suspectului și a recuperării prejudiciului”, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

Potrivit acestuia, suspectul are antecedente penale, fiind anchetat pentru furturi în străinătate.

Polițiștii efectuează cercetări în acest caz, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

Casieria Castelului Corvinilor din Hunedoara a fost spartă în noaptea de 1 spre 2 mai, din primele estimări paguba ridicându-se la circa 170.000 de lei, bani rezultați din vânzarea biletelor în timpul minivacanței.

Poliția a fost sesizată, marți dimineață, de furtul sumei de bani de către un agent de pază, care a observat că geamul de la intrarea în casierie era spart și că s-a intrat în incinta casei de bilete.

Paza Castelului Corvinilor din Hunedoara este asigurată de o firmă de profil.

CONSTANȚA: Cățelușii de la Adăpostul Public își caută o familie iubitoare care să îi ia acasă
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 08:40

CONSTANȚA: Cățelușii de la Adăpostul Public își caută o familie iubitoare care să îi ia acasă

Adăpostul public de animale abandonate lansează o nouă invitație către toți iubitorii de animale care își doresc un partener credincios. Luna...

CONSTANȚA: Cățelușii de la Adăpostul Public își caută o familie iubitoare care să îi ia acasă
AUDIO | Adrian Bența, consultant fiscal: “Dobânzile plătite la împrumuturile publice depășesc 40 de miliarde de lei, iar tot noi, ca cetățeni, le suportăm”
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 08:12

AUDIO | Adrian Bența, consultant fiscal: “Dobânzile plătite la împrumuturile publice depășesc 40 de miliarde de lei, iar tot noi, ca cetățeni, le suportăm”

România cheltuie mai mulți bani decât produce, iar diferența o acoperă din împrumuturi, inclusiv de pe piețele externe. Din acești bani se...

AUDIO | Adrian Bența, consultant fiscal: “Dobânzile plătite la împrumuturile publice depășesc 40 de miliarde de lei, iar tot noi, ca cetățeni, le suportăm”
ANPIS: Alocația de stat se acordă și după 18 ani, dacă tinerii urmează cursurile învățământului liceal sau profesional
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 07:30

ANPIS: Alocația de stat se acordă și după 18 ani, dacă tinerii urmează cursurile învățământului liceal sau profesional

Tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani pot beneficia în continuare de alocația de stat pentru copii, dacă urmează cursurile...

ANPIS: Alocația de stat se acordă și după 18 ani, dacă tinerii urmează cursurile învățământului liceal sau profesional
bec, lumina, curent, energie - foto - pexels
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 21:29

CONSTANȚA, OVIDIU și TECHIRGHIOL, printre localitățile afectate de întreruperile de curent. Lucrări programate

Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Lista întreruperilor...

CONSTANȚA, OVIDIU și TECHIRGHIOL, printre localitățile afectate de întreruperile de curent. Lucrări programate
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 21:19

Ilie Bolojan: Prin propunerea lui Mureșan ca premier, țara noastră are șansa de a continua pe calea corectă

Premierul interimar Ilie Bolojan, președintele PNL, a transmis că prin propunerea ca Siegfried Mureșan să fie premier, România are șansa de a...

Ilie Bolojan: Prin propunerea lui Mureșan ca premier, țara noastră are șansa de a continua pe calea corectă
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:56

Calendar istoric MINAC: 17 septembrie – D’ale urbei, acum un veac

Continuăm astăzi prezentarea principalelor evenimente cotidiene de exact acum un secol, informații și anunțuri din data de 17 septembrie 1926,...

Calendar istoric MINAC: 17 septembrie – D’ale urbei, acum un veac
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier